Bulele nu există doar în apa minerală (TC-V)

Este natural ca fiecare om să ”ruleze” propriile valori și preferințe. În fond, ele sunt parte din ceea ce îl conturează ca persoană și-l definesc ca individ unic.

Psihologia socială a identificat tendința individului de a-și apropia semeni care gândesc sau au un statut similar și a le îndepărta pe celelalte. În limbaj comun, ”cine se aseamănă, se adună”. Explicațiile sunt multiple: de la satisfacerea propriului ego, până la nevoia de confirmare și acceptare.

Într-o colectivitate din lumea reală, nu ne putem regla interacțiunile exclusiv după acest principiu, ci doar frecvența lor. În noul mediu virtual, și în particular pe rețelele de socializare, astfel de condiționări dispar, oamenii tinzând să se grupeze și să interacționeze aproape exclusiv cu cei care le împart crezurile și au un bagaj ideatic – sau de cunoștințe – similar, eliminând treptat din cercul de apropiați pe ceilalți. Situația este întreținută și accentuată de algoritmi: o tendință naturală este potențată de o intervenție software artificială care operează după reguli necunoscute publicului larg.

Cu timpul, participantul virtual își creează pe nesimțite o ”bulă de confort”, căreia-i devine prizonier. Pe parcursul filtrărilor succesive își selectează un cerc de acceptare în care îți poate valida fără împotrivire sau doar cu o rezistență minimă/ simbolică cele mai stranii idei și credințe. Mai rău chiar: odată cu mărirea timpului petrecut în mediul digital, tipurile de comportament și reacții deprinse vor intra în conflict cu interacțiunile din viața de zi cu zi. Pe de o parte refugiul virtual se va accentua progresiv ducând la dependență, pe de alta reacțiile în carne și oase vor deveni tot mai anxiose și potențial violente (verbal sau chiar fizic).

Asta ar fi situația privind reacțiile interumane. O mare parte dintre cele afirmate mai sus se referă însă și la modul în care persoana își conturează bagajul informațional. Să detaliem.

Există o tendință de a căuta și credita surse care-ți validează cunoștințele și experiența anterioară. De aceea un bagaj relativ comun de idei și cunoștințe sunt vehiculate în neștire. De aceea unele informații dovedite false sau perimate – cunoscute ca atare – sunt reluate în producțiile noi. Pe de o parte este dorința, nevoia și așteptarea publicului. Pe de alta, autori a căror poziție – nu neapărat financiară – depinde de publicul pe care și l-au fidelizat. Este un cerc vicios, în care eroarea se consolidează cu fiecare lectură, cu fiecare vizualizare, cu fiecare interacțiune.

Cine cunoaște literatura de mistere, enigme și conspirații  (și însumăm aici producții diverse, de la cărți, articole și site-uri web, până la documentare, emisiuni radio-tv și conferințe) vede că subiectele abordate – nu atât de diversificate pe cât s-ar crede – tind să se repete. Doar adâncimea abordării, interpretările și/sau conexiunile diferă.

Unele teme sunt stații și jaloane obligatorii, a nu le menționa măcar în treacăt ar însemna că ești un intrus (engl. outsider) care nu cunoaște subiectul. Este vorba mai mult de notorietatea informației, nu de acuratețea ei.