J. B.Stalin T001

Curentul cultural (și ideologic) protocronist nu este o invenție neaoșă, oricât s-ar chinui unii să acrediteze această idee. De altfel, chiar sintagma consacrată ”protocronismul românesc” indică fără drept de apel că avem de a face cu un tip de protocronism, nu cu Protocronismul în sine.

Cei familiarizați cu manualele de inspirație sovietică ale anilor ’50, știu că totul, de la arc, foc și roată, până la apa caldă care curge din perete și rachetele războiului de-abia încheiat au fost descoperite de un rus sau au avut ca precursor un rus. Protocronismul românesc doar a reciclat acest tip de pretenții ridicole, și le-a autohtonizat la o scară mai redusă. Desigur, nici promotorii și nici adulatorii nu vor recunoaște în veci că prestează o formă de neostalinism.

Protocronismul nu a apărut din neant, ci este expresia unui puternic complex de inferioritate.

Spațiul românesc a dat universalității o pleiadă de mari oameni de cultură și știință, cu realizări remarcabile, multe de pionierat. Invariabil, o parte din formarea lor se datora unor universități occidentale de prestigiu. Și rezultatele nu au întârziat nici să apară, nici să se mențină.

După 1944, acest fir tradițional a fost întrerupt brutal. Momentul (sfârșitul anilor ’40, până la jumătatea anilor ’60) a coincis cu exterminarea elitei românești și promovarea unor nulități patente, dar docile. Cum era de așteptat, sistemul a mai funcționat o scurtă perioadă din inerție, apoi totul s-a prăbușit. România nu a mai dat nicio personalitate de calibru, mulțumindu-se să se promoveze prin șarlataniile Anei Aslan sau prin elevii olimpici.

Dacă timpul prezent este negru, de ce să nu ieșim din timp, plasându-se înaintea timpului?  Apelul la trecut și la realizări mai mult sau mai puțin fanteziste era o opțiune naturală, la fel cum natural este ca, în lipsă de altceva, să și inventezi povești frumoase care să-ți crească respectul de sine.

Romania 2019 EU Sigla

Sigla României pentru Președinția UE este un stindard de luptă de acum 2000 de ani.
Să mai fie de mirare că idealul civic al unor români (nu puțini) ai sec. XXI este ”haita de lupi”?

 

Nici apelul la amatori (a se citi oameni fără pregătire de specialitate) nu este în context total hazardat. În fond, era vorba de reinterpretarea ”Pariului lui Pascal”: poate creativitatea și înflăcărarea vor da rezultate mai bune decât mediocritatea celor școliți la facultățile de profil. Poate aici este și originea adversității (defazate și anacronice a) unora față de istoricii oficiali: când tu rostogolești toată viața propaganda partidului, este greu să ai pretenția de a-ți fi recunoscute meritele de istoric.