UriașiCai verzi K002

În urma unui schimb de mail-uri (binevenit, deşi tardiv), am reuşit să reînnodăm firul real al povestirii noastre:

      1. Posesorul blogului Ploiesti68 Blog este de bună credinţă. A distribuit (ca şi noi) materialul, în încercarea de a afla date suplimentare;
      2. Sursa sa diferă de a noastră. El face trimitere la Almanahul ”Pastila de râs”, a oferit materialul în facsimil (vezi mai jos) , fără însă a şti exact anul apariţiei sale;
      3. Există unele diferenţe între cele două materiale, însă cel din ”Pastila de râs” corectează unele inadecvenţe din ”Destine”. Era doar un indiciu că este posterior primului; în prezent este o certitudine.

 

Surse anastazice oferite de Ploiesti68 Blog.

Marcajele cu roşu ne aparţin, ele semnalează diferenţe faţă de sursa ”Destine”.

 

Despre ce-i vorba. Conform catalogului on-line al Bibliotecii Naţionale, ”Pastila de râs” şi-a început apariţia în anul 1999, fiind editată de Axel Springen Editură. Așadar sursa ”Destine” este anterioară.

Însă mai există un detaliu interesant, care stabileşte filiaţia. Mai demult, încercând să dăm de sursa primară, am făcut nişte investigaţii în ceea ce priveşte revista ”Destine”. În continuare vă oferim câteva fragmente din concluzii, edificatoare:

Articolul a apărut în revista Destine şi Paranormal (ISSN), an. 1, nr. 11, pg. 24-25. Revista apărea la Editura L.V.B. Invest International SRL, care deţinea marca înregistrată «Destine» (şi multe alte mărci).

Sediul redacţiei era închiriat (proprietarul nu are nici o legătură cu editura) la adresa: str. Plantelor, nr. 73, sector 2, Bucureşti. Telefonul redacţiei este actualmente suspendat.

Patronul L.V.B. era un neamţ, care a plecat din România imediat după falimentul editurii. Nu este clar dacă înainte de faliment sau după s-a realizat joncţiunea cu Axel Springer Editura SRL. Dar nu are nici o importanţă, deoarece şi aceasta s-a închis”.

 

Revista Destine - Caseta redacţională

 

Aşadar, colectivul de redacţie a reciclat unele materiale, le-a corectat şi le-au inserat într-o nouă publicaţie aparţinând aceleiaşi edituri.

Rămânem la părerea noastră că subiectul Codrului Todoruselor este o ”făcătură” de presă şi în cel mai rău caz o dezinformare. Însă blogul Ploiesti68 Blog şi autorul său se dovedesc a fi complet ”paraleli” cu scopul urmărit de iniţiatorii ei.

 

 

P.S. Mulţumiri unui „necunoscut” care, plin de îndoieli sădite în lungi ani de colaborare cu cine nu trebuie, a ajutat la identificarea şi montarea pieselor acestui puzzle complicat. Nu doreşte nimeni să-i dea lecţii, dar poate învăţa singur o lecţie din această reuşită, a cărei parte este.

 

N.B. Materialul a fost continuat și extins în cartea ”Enigmele din Munții Buzăului. Dosarul Bozioru – Țara Luanei”, Vlad-Ionuț Musceleanu, Emil Străinu, Ed. Triumf, București, 2016.

 

 

  • Cai verzi K004
    Codrul Todoruselor – Anatomia unei dezinformări (I)
    by
    Prima apariţie pe Internet a subiectului datează din 2009: ”M-ti Buzaului.Sat Stroiasca, Catun Putul Vechi,...
  • Cai verzi K001
    Codrul Todoruselor – Anatomia unei dezinformări (II)
    by
    Dacă Ploiesti68 Blog a introdus subiectul pe Internet, subsemnatul a furnizat în 2012 primul şi...
  • Cai verzi K003
    Codrul Todoruselor – Anatomia unei dezinformări (III)
    by
    Transcriptul următor a mai apărut pe Internet, iniţial postat de mine, apoi preluat de ......
  • Cai verzi K002
    Codrul Todoruselor – Anatomia unei dezinformări (IV)
    by
    În urma unui schimb de mail-uri (binevenit, deşi tardiv), am reuşit să reînnodăm firul real...

 

2 comentarii

  1. Buna ziua !
    Apreciez faptul ca exista , inca , oameni care incearca sa fie obiectivi !
    Daca ma puteti ajuta cu un raspuns la o nedumerire de-a mea : in articol se vorbeste despre un sat
    de munte din nordul judetului Buzau , ori Stroiesti nu corespunde nici ca nume nici ca pozitie geografica .
    Multumesc anticipat !
    Gabriel

  2. Aveti perfecta dreptate! Stroiesti nu exista ca denumire de localitate in județul Buzău!

Comments are closed.