Următoarea întâmplare adevărată am extras-o dintr-o carte. Cu o notă de umor negru, explică satisfăcător mecanismul prin care zvonurile ajung să devină legende și cum legendele își au sâmburele lor de adevăr, contaminat de deformările și exagerările succesive generate de lanțul de transmitere:
”Ne îndreptarăm spre mal şi debarcarăm; scufundarăm apoi barca într-un ochi de baltă ca să nu atragem atenţia indienilor. Aşezarăm toate proviziile de prisos şi instrumentele de care ne puteam lipsi în două lăzi de metal şi le îngroparăm dincolo de semnele care ne arătau că pâna acolo veneau apele mari. Fiindcă atârnau greu, am lăsat 60 lire aur într-una din lăzi. Poate că aşa au luat naştere o mulţime de poveşti despre comori îngropate. În orice caz, zvonurile despre tezaurul meu îngropat zburau în sus şi în jos pe Guapore, suma crescând cu fiecare povestire. Poveştile mă urmăriră ani de zile. Când am auzit ultima oară despre «tezaurul Verde» el ajunsese la 60 000 de lire. Dacă lucrurile aveau să meargă în ritmul acesta, atunci nu va fi departe vremea când căutătorii de comori şi aventurierii din străinătate, poate chiar din Statele Unite sau din Anglia, se vor simţi atraşi şi vor începe să caute zadarnic cele şaizeci de monede de aur, epuizând în acest fel resursele unui consorţiu. Bineînţeles că înflăcăratele dări de seamă nu pomenesc de faptul că mai târziu redobândisem echipamentul îngropat. Dar să lăsăm pe eventualii vânători de comori să mediteze asupra moralei acestei poveşti!”1.
Morala, extrasă chiar de Fawcett:
”… de când cu povestea comorii mele de pe Râul Verde, nu mai cred nimic”2.
În popor se zice că ”Nu iese fum fără foc”. Însă asta nu ne spune nimic nici despre natura focului, nici despre cine l-a inițiat și nici despre cel care l-a identificat ca atare.
Note: 1,2B. Fawcett – ”Călătorie neterminată”, Ed. Științifică, București, 1963, pg. 146 și 224.
