Costel Hristescu, un pionier al ”chipurilor de piatră” (II)

În anul 1977, îl întâlnim pe Costel Hristescu în ”Aventuri prin tunelul timpului”, cartea aceluiași Simion Săveanu, scriitor la gazetă și jurnalist de tom:

”Tehnicianul Costel Hristescu, de exemplu, de la Institutul de studii şi proiectări hidroenergetice din Bucureşti, a observat primele figuri umane «sculptate» în piatră în munţii Ciucaş şi în munţii Coziei, încă din anul 1954 [s.n.]. De atunci, de mai multe ori, a avut prilejul «să descopere» alte şi alte imagini asemănătoare. Cele văzute pe valea Lotrului, pe valea Cernei, pe valea Sebeşului, în Bucegi şi chiar în oraşul Cluj-Napoca i-au revelat o lume de-a dreptul fantastică. El a surprins pe peliculă sau a pictat multe din aceste «statui». În august 1973, a identificat un monument necunoscut până atunci. El se află în amonte de râul Sebeş. Tehnicianul bucureştean a văzut atunci, lângă un izvor… capul unui bătrân ce părea că ascultă curgerea ireversibilă a timpului! A scos caietul şi a realizat câteva schiţe, după care a fotografiat pe «Bătrânul muntelui» din toate unghiurile posibile. Arătându-mi imaginile, l-am întrebat:

– Aceasta este cea mai frumoasă «sculptură» întâlnită de dumneavoastră?

– Nu, mi-a răspuns Costel Hristescu, scoţând din servietă o altă reprezentare surprinsă pe hârtia fotografică. Pe aceasta am numit-o «Omul care râde» şi am descoperit-o în apropiere de comuna Şugag, din judeţul Alba. Cum vedeţi, întruchiparea are gura întredeschisă, ca şi când ar râde, iar ochii îi sunt astfel modelaţi încât augmentează această primă impresie”¹.

Dacă anterior greutatea cădea pe microliți, acum megaliții reprezintă punctul de atracție (dat de altfel și de tematica capitolului din ”Aventuri …”). Atenție însă la an – 1954. Hristescu are toate șansele să fie capul de serie al megalitologilor² români. Vom reveni asupra acestui aspect.

Note: ¹Simion Săveanu – ”Aventuri prin tunelul timpului”, Ed. Sport-Turism, București, 1977, pg. 17-18 și planșă foto; ²Folosim ”megalitologi” ca un termen-umbrelă, generic și intenționat neutru. Deși mărturisim că ”megalitomani” s-ar putea să fie mult mai potrivit în majoritatea cazurilor aduse în discuție.