În cartea ”Enigmele din Munții Buzăului. Dosarul Bozioriu – Țara Luanei” (ed. I, Triumf, București, 2016), urmată de ”Ceaușescu și Enigmele din Munții Buzăului” (ed. II, Prestige, București, 2021) am fost extrem de critic față de pr. prof. dr. Ioan G. Coman. Adevărul e că nici nu știam cine a fost, comentând doar ce a scris pe tema în discuție. Retrospectiv, mă întreb dacă aș mai fi avut aceeași abordare. Nu-mi pare însă rău; apelul la autoritate este o eroare logică și analitică.
Permutând extrase din surse dubioase, citate pe sărite și interpretate mai aberant decât însuși autorul lor inițial, Rudan Vasile, Coman susținea chinuit o continuitate între zalmoxianism și creștinism. O tematică provenind din imperativele epocii, care voia să autohtonizeze inclusiv divinitatea. Pe același principiu prin care opera lui Brâncuși era valoroasă deoarece el se inspirase din creația populară (sic!).
Retrospectiv, sunt ușor de ironizat dacomanii de mâna a zecea care insistă pe corespondențe inutil forțate între Zalmoxis și Hristos. E bine însă să ne amintim că ei ”construiesc” pe temelia durată de oameni cu multă școală și și mai mult oportunism ca I.G. Coman, personalitate celebrată și în ziua de azi de BOR.
Coman împingea apologetică creștină în context geto-dacic și prin asta poate avea o scuză postumă. Însă urmând aceeași schemă, ba chiar devansându-l cronologic, dr. I.N. Riga promova nebuneli hinduist-yogiste prin 1969:
”Dar studierea acestui patrimoniu tradiţional yoghin, în plenitudinea lui, mai poate prezenta şi alte valori, cred, decât cele strict «medicale».
În trecut, istorici şi filozofi reputaţi afirmau că preoţii lui Zalmoxis practicau unele ritualuri întemeiate pe respiraţii, învăţate de la sciţi; iar până nu de mult, în unele mânăstiri călugării practicau «rugăciunea inimii» care, se zice, ar fi fost adusă din Bizanţ prin intermediul monahilor ruşi – ambele, similare cu rugăciunile cu mătănii din zilele noastre şi nu mult deosebite de Salutul Soarelui indian! Mai putem să ne amintim şi că în unele legende antice greceşti obârşia unor zei fusese prin ţinuturile noastre de azi, iar în alte legende din Evul Mediu european se pomenesc anumite locuri din munţii Carpaţi drept centre de o imemorabilă spiritualitate, la fel cum pare a se menţiona în unele texte sacre sanscrite. Se mai pot aminti, de asemeni, şi că vechi motive din folclorul românesc sunt similare cu cele de prin sudul Asiei şi Americii, ca şi de persistenţa unui ciudat paralelism de elemente lingvistice indiene şi româneşti. Să ne amintim şi de descoperirile arheologice de la Tărtăria din Transilvania a unor ciudate tablete de lut ars cu semne sumeriene!…”1.
Dacă mai existau îndoieli că românii au inventat șaorma ”cu de toate”, sperăm că au fost definitiv spulberate.
Prestatorii moderni sunt marcați peiroativ ca adepți New Age, însă prostioarele astea nu sunt de ieri, de azi, ci după vremea comunismului. Și nu provin neapărat de la niște întârziați, ci de la persoane care contorsionau adevărul și faptele pentru a-și promova rectitudinea sau deviațiile prin intermediul, și adaptat, propagandei comuniste. Un fel de hack the system, al cărui recul întârziat afectează prezentul.
Notă: 1I.N. Riga – ”Yoga”, în ”România literară”, nr. 12(24)/20.03.1969, pg. 23