Bâlciul nălucilorAlfa și Omega

Deschidere. Acum ceva timp, un prieten îmi povestea cum se antrenează parapsihic francmasonii, mișcând cu puterea voinței din privire un pendul de care atârnă o sferă metalică de zeci (sau sute?) de kilograme.

Am zâmbit doar în gând (omul se ia foarte în serios și deși nu e supărăcios, nu era elegant să-l pun la încercare). Ulterior am făcut legătura cu ce auzisem de la băieții mai mari în adolescență: că înainte de a se vedea cu iubitele, fac exerciții de ridicare a ganterelor cu… penisul. Alăturarea este evidentă: aceeași tendință de a fantaza, de a băsmi, de a exagera în ciuda elementarului bun-simț și fără teama de ridicol.

L-am întrebat totuși de unde știe și de ce e sigur că știe bine ceea ce știe (nu părea a fi din rândul fraților discreți). Aflase, cum s-ar exprima presarii, din mai multe surse, independente.

Asta cu sursele independente este o glumă a ziaricilor1 deontologi, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu munca informativă. În economia unei anchete jurnalistice, e aproape imposibil să verifici temeinic relațiile subtile dintre mai multe persoane și chiar și așa, nu există nicio garanție că ele nu s-au inspirat dintr-o terță sursă comună. Pe care o știu, și-o amintesc sau poate că au uitat-o demult…

De altfel aceasta este și tema cărții de față. Vom arăta cum mai multe pachete de ”profeții” despre România au fost lansate pe piață și s-au distilat în cunoaștere comună, acceptată și de la sine înțeleasă, deși ele sunt doar construcțiile artificiale ale unor indivizi sau grupuri de persoane nu tocmai onorabile.

Noi îi spunem ”Planul Alfa și Omega”. În mintea unor rătăciți, sectanți mesianici și milenariști, de la români a început lumea și cu ei se va termina. Excepționalismul paraistoric leagă dacomania cu mesianismul:

      • Am fost civilizația-rădăcină a lumii. De la noi a plecat totul: viață, limbă, scriere. Am fost cei mai cei și chiar mai mult decât atât;
      • Și tot noi vom da ora exactă a spiritualității lumii, din România care va fi Noul Canaan și București – Noul Ierusalim.

Nimic mai străin de esența poporului nostru.

Și pentru asta sunt eu făcut penibil, că L-am văzut pe Dumnezeu și că urmăresc să fac din România centrul spiritual al acestei lumi, așa cum a fost odată?2, zice Marian Bătăiosu, ”ultranaționalist, creștin înfocat, fost bodyguard și anticar”.

 

Notă: 1Formulă ironică introdusă de Răzvan Ioan Boanchiș; 2Marian Bătăiosu – ”Sunt un penibil pentru progresiști și un vizionar pentru suveraniști”, pe bataiosu.ro, 18_19.09.2019.