Bâlciul nălucilor

Grădina luʼ Maica Domnului. Este România, pentru că așa ar fi spus cuvânt cu cuvânt Papa de la Roma. Și omul are cheile arhivelor foarte secrete din beciurile Vaticanului, deci sigur le știe și le spune adevărate. În timp ce practicăm de zor exercițiul mândriei gratuite, locul de unde pare să fi plecat confuzia stă să se surpe.

 

 

Darul îndoit al papistașului. În 1999, Paul Ioan al II-lea a făcut o vizită în România. Trecuseră 945 ani (din 1054) de când un papă nu-și mai plimbase botinele roșe pe pământul aflat sub pulpana dreptei credințe (ortodoxe).

Alegerea României nu a fost întâmplătoare: ar fi vrut să fie Grecia sau Rusia, țări ortodoxe mult mai importante, dar acolo a fost refuzat categoric. Ai noștri au fost mai moi, dar nici ei nu s-au lăsat prea ușor, negociind ca la piață (în special renunțarea greco-catolicilor la procesele intentate pentru recuperarea lăcașurilor de cult jepcărite de comuniști).

În discursul de primire ținut în data de 7 mai Papa a folosit expresia: ”România, tradițional numită cu frumosul titlu: «Grădina Maicii Domnului»1. O singură dată. Dar a fost de ajuns pentru ca românii s-o adopte entuziast, asemenea orfanului deznădăjduit care e în stare să-i spună oricărui adult ieșit în cale ”mamă” sau ”tată”.

Cu sau fără voie, printr-un capăt de frază, Suveranul Pontif a însemnat cu fierul roșu sufletul colectiv al poporului român. Ca pe vite. Nu degeaba o instituție a Vaticanului – Congregatio de Propaganda Fide – a dat lumii noțiunea de propagandă în secolul al XVII-lea.

 

Notă: 1John Paul II Holy Fatherʼs adress on his arrival in Bucharest Friday, 7 may 1999”, pe vatican.va.