Bâlciul nălucilor

În loc de concluzie. Într-un articol publicat în 1924, Nicolae Iorga vorbește despre raporturile dintre poporul român și religie ca element formator al conștiinței de neam:

Religia noastră este o religie de preoţi simpli, este o religie de săteni, formată în împrejurările acelea smerite ale trecutului nostru. Ea s-a născut, ca şi civilizaţia noastră, ca şi forma politică, s-a născut din acea viaţă adâncă a bietelor mulţimi româneşti. Am fost legaţi de Bizanţ, pentru că se cerea îndeplinirea unei forme. O parte dintre noi au fost legaţi pe urmă de Roma, fiindcă şi legătura de Roma era, într-o anumită contingenţă de împrejurări, îndeplinirea unei forme. Dar când ziceau ţăranii noştri «legea românească», ei înţelegeau un mare adevăr. Da, există o lege românească. O lege românească împărţită în două în ceea ce priveşte pe episcopi; o lege românească, una singură, în adâncul conştiinţei ţăranilor noştri1.

Ați citit în această carte scenarii născocite de minți tulburate, dar orgolioase, lipsite de smerenia acestui popor, atribut venit din istorie, dar mai ales din credință, din religie, din ”legea românească”. Camuflat printre cuvintele mieroase și promisiunile lor înșelătoare, stă însă altceva sau mai degrabă altcineva. Este tatăl minciunii, care ne promite o împărăție pământească dacă-i vom accepta legea (”noua învățătură”). Citiți și vă minunați, dar mai ales păziți-vă mintea și sufletul:

 

Visul de pe Vârful Retezat

Vasile Mânăstire

            

Pe data de 7.10.1999 mă aflam pe Vârful Retezat. Întins pe saltea, am adormit. La un moment dat, am simțit că lângă mine se afla o altă persoană, pe care însă nu o puteam vedea. Aceasta mi-a spus: «Urmează-mă!».

Atunci, din pământ a ieșit un jet de lumină, care m-a luat pe sus. Mă aflam undeva, în văzduh, iar lângă mine era persoana invizibilă. Mi-a arătat la început Pământul, așa cum îl cunoaștem cu toții. La un moment acesta a dispărut. În locul lui, se afla un alt corp ceresc. L-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat cu Pământul?». El mi-a răspuns: «Uite-I! Acesta e, dar nu este Pământul materie, ci Pământul spiritual».

M-am cutremurat. Era o planetă neagră, plină de noroi, bălegar și multă, foarte multă mizerie. Ici, colo, se mai vedea câte un punct alb. Era ceva înfricoșător.

M-a luat apoi și m-a coborât puțin. Minunata planetă apăruse din nou. Suferea! Era o suferință pe care mintea omenească nu poate să o înțeleagă. Mi-a arătat apoi România. Era superbă, ceva ce nu văzuseră ochii omenești până acum. Dar, când m-am apropiat, am văzut oamenii. Toți alergau aiurea; vedeam ura lor, lăcomia, vedeam parcă tot răul din ei. Asupra țării se abătuse sărăcia, mizeria și suferința. Oamenii se mințeau și se furau unii pe alții, iar cei care conduceau nu aduceau decât ură, boală, foamete și mizerie. Își construiau case mari, dar acestea erau pătate de sânge, căci erau construite pe cadavre. M-am îngrozit de ceea ce se arăta ochilor mei. La un moment dat, am văzut cum apele se revărsau, iar oamenii și animalele mureau. În urma lor nu rămânea decât mâl și boală. Nu mai puteam suporta ceea ce vedeam. Pământul se cutremura, înghițind case, mașini și oameni.

L-am întrebat pe cel care mă însoțea: «De ce toate acestea?”» . El mi-a răspuns: «Acestea sunt faptele voastre!».

Când a văzut că nu mai suportam să văd ceea ce mi-a arătat, m-a luat de acolo și m-a dus în fața unei uși. Am deschis-o și am trecut împreună dincolo. Eram parcă în același loc unde fusesem prima oară. Vedeam din nou România. De această dată am văzut un om, deasupra căruia se aflau două semne. Semănau una cu alta, dar erau totuși diferite. Primul semn cuprindea o cunună cu stele, o inimă, o cruce și două mâini. Asemănător cu acesta, cel de-al doilea conținea doar o cruce și o inimă. Cele două semne zburau deasupra acelui om: unul în partea dreaptă, iar celălalt în partea stângă Am văzut apoi conducătorii care încercau să-i facă rău. Dar răul nu-l putea atinge.

Am văzut apoi oameni care se rugau, se ajutau și se iubeau urmând învățătura acestuia. Era o învățătură nouă. Pe unde trecea el, țara redevenea frumoasă, oamenii zâmbeau, erau bucuroși și mulțumiți Cei care îi doreau răul se aflau la masă cu el. M-am speriat, eram revoltat. Dar însoțitorul meu mi-a zis: «Ai răbdare, să vezi totul!».

Oamenii erau mai buni, luau decizii corecte, iar ce făceau era bine. Apreciau noua învățătură. Am văzut cum apele se revărsau, dar nu mai provocau atâta durere; în urma lor răsărea ceva nou și frumos. Era extraordinar. Bolile, suferința și tristețea dispăruseră. Toți mulțumeau lui Dumnezeu. Aprindeau lumânări. Erau aceleași evenimente ca și înainte, doar sărăcia, foametea și frigul nu mai erau. Mi-a spus să privesc mai departe. Am văzut România Mare, întinsă și frumoasă. Cele două simboluri străluceau deasupra ei. Vedeam o Românie prosperă și înfloritoare. Era un frumos. Am văzut apoi, în jurul României, frig, boală și mizerie. Multe neamuri și popoare îngenuncheau la hotarele ei, cerând ajutor. Eram speriat, dar și fericit. L-am întrebat: «Când se vor întâmpla toate acestea?». El mi-a răspuns: «Când vei vedea acele două simboluri, înseamnă că timpul este aproape. Urmează-le! Dar. pentru ca toate acestea să se întâmple, depinde de voi. Dacă nu vezi cele două semne, timpul este departe. Ați apucat pe un drum greșit. De voi depinde dacă vă puteți întoarce și urma sau nu drumul cel bun!».

Atunci am înțeles că mi-au fost arătate două drumuri. Din nefericire, noi am ales drumul cel rău.

Când m-am trezit, mă aflam din nou pe Vârful Retezat. Eram transpirat, înspăimântat, dar în același timp, fericit. În data de 14.10.1999 am avut din nou același vis. Am înțeles că este un mesaj important și m-am decis să vi-l transmit și vouă, dragi români. Credința și decizia vă aparțin. V-a fost dat dinainte totul, drept mărturie2.

Cunoscând în profunzime cele ”Trei conversații cu privire la război, progres și sfârșitul istoriei” (1899), știm ce hram poartă ”viziunea” de pe Retezat. Și Antihristul lui Soloviov vindea aceeași înșelăciune a ”noii învățături” care, dacă ni se scuză un puseu mistic, seamănă până la identitate cu ceea ce occidentalii numesc azi, abuzând un termen luminos, ”progresism”.

 

 

Note: 1Nicolae Iorga – ”Elementele culturii româneşti. Originea şi caracterul lor“, 1924. Apud; 2Vasile Mânăstire – ”Visul de pe Vârful Retezat”, în ”Misterele României” vol. I, Ed. Vultur ZM, Deva, 2002, pg. 127-129.