În lucrarea de sinteză ”Extratereștrii în România”1, regretatul Călin N. Turcu reia seria întâmplărilor de la Chisindia2, relatate inițial de Ciprian Ardelean și Marius-Giuliano Juno într-un articol din dispăruta revistă ”RUFOR”3.
”Cazul” cuprinde patru întâmplări din aceeași zonă geografică – satul Păiuşani, la 3,5 km. de Chisindia, județul Arad – care au avut martori din aceeași familie, Târsală, dar și alte persoane din sat.
Dintre cele 4 relatări, considerăm că cea mai importantă este cea de la începutul secolului al XIX-lea, prin anii 1818-1830. Ea a fost relatată sub formă de legendă de bătrâna familiei Târsală, Macrina, a cărei bunică (mama soacrei dânsei) a fost martor ocular:
”Satul se afla la horă, a doua zi de Paşti, în faţa vechii biserici (care azi nu mai există) pe un platou situat deasupra văii, în dreapta râului.
La nuntă vin doi feciori, înalţi de peste 2 m., îmbrăcaţi după portul acelor locuri. Sătenii îi remarcă imediat ca fiind străini. Cei doi se apropie şi iau la joc două fete.
În timpul dansului, unuia dintre ei îi ieşea mereu ceva alb de sub şuba lungă de pe umeri. Legenda spune că celălalt i-ar fi descântat:
«Begă seama, frate, bine
Că se vede aripa la tine».
Lumea devenea tot mai agitată, se aduna şi vorbea în grupuri.
Cei doi străini au remarcat comportamentul sătenilor. Ei lasă să le cadă şubele de pe umeri, scoţând la iveală nişte aripi mari, albe care se deschid larg. Ei «se ajută» (îşi iau avânt) şi se înalţă cu fete cu tot, sub privirile înlemnite ale oamenilor. Fetele s-au zbătut, din veşmintele lor căzând diferite lucruri care s-au agăţat în copaci. Foarte mulţi ani, nimeni nu s-a atins de acele haine, socotite necurate, până au putrezit acolo.
Zburătorii au traversat valea şi s-au îndreptat spre locul numit Hodobană, un deal dinspre vest, unde se află o peşteră. Feciorii plecaţi atunci în căutarea răpitorilor, au găsit părţi din hainele fetelor în apropierea acestei peşteri. Nimeni nu a mai auzit vreodată de cei doi feciori şi de cele două fete furate”.
Participarea unui mare număr de localnici, menționată de legenda Macrinei, este imposibil să nu fi generat un număr de legende locale, având ca element central evenimentul, aparent fabulos. Faptul că cele două surse nu menționează alte producții folclorice locale poate fi doar o carență de documentare. În această direcție ar trebui să se îndrepăte o cercetare viitoare asupra cazului.
O legendă asemănătoare este consemnată de Adrian Fochi: ”În localitate există o peșteră numită Bâtca Zmeilor. Acolo locuia un zmeu, el ieșea la horă și fura fetele frumoase”4.
Marea distanță geografică ne face să credem că sunt relatate două evenimente diferite, deși nu este exclusă cu desăvârșire o sursă comună. Sau mai degrabă prelucrarea aceluiași motiv epic-moralizator.
Observăm elementele comune, printre care deosebit de important este factorul timp, cele două legende având, se pare, originea cam în aceeași perioadă. În ambele relatări apar personaje fabuloase (îngeri, zmei), și o referință topografică legată de ele (peșterile).
Dată fiind perioada de timp scursă, singurele elemente asupra cărora se mai pot face cercetări sunt creațiile folclorice locale din cele două zone și investigații arheologice în cele două peșteri.
Intuiția ne face să credem că avem de-a face cu o ”poveste” mult mai răspândită decât pare. Înainte de a credita apariții OZN de gradul IV (cu răpiri de oameni) și a face recomandări hi-tech de tipul stabilirii nivelului de radioactivitate în cavernament și proximitate – o valoare anormală fiind un indiciu circumstanțial pentru realitatea celor relatate – ar trebui stabilit dacă întâmplările cu fârtați înnaripați nu erau o ”sperietoare” comună pentru fetele timpului. Cum sugeram printre rânduri mai înainte, cu efect mai degrabă moralizator decât memorial-evocativ. Și mai de bun-simț, dacă ni se permite…
Note: 1Călin N. Turcu – ”Extratereștrii în România”, 2 vol., Ed. Obiectiv, Craiova; 2Ibidem, vol. I, pg. 40-43; 3Ciprian Ardelean, Marius-Giuliano Juno – ”Cazul Chisindia” în ”RUFOR”, seria nouă, Tg-Mureș, nr. 7, p. 3; 4Adrian Fochi – ”Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea”, Ed. Minerva, București, 1976 cu trimitere la ”Chestionarul” lui Hasdeu, ”Ms. 4551 – partea I, Moldova -, filă manuscris 297, localitatea Tătăruși, județul Suceava, Referent V. Bălan, data 3.IX.1893”.
Povestile astea cu si despre fartati inaripati nu apar numai la noi, un verisor ar fi „the Mothman”. In principiu cred ca este vorba de acelasi fenomen, aripile nu folosesc la zbor sunt doar un „decoy:, o amagire cum ar zice anglo-saxonii. Nici nu aveau cum sa le regaseasca pe fete, rapitorii s-au voalatilizat into the thin air cum se zice.