Bâlciul nălucilor

Milenii și milenarisme. ”Şi şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?

Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva1.

Moartea: știi că sigur va veni, nu știi când, nu știi cum, nu știi ce va fi după.

Omul are o fascinație aparte față de idea sfârșitului lumii, cel mai probabil camuflând angoasa propriei morți în preocuparea față de extincția colectivă. Obsesia pentru calendarul final se explică aidoma, deși suntem încredențați că: ”de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl2.

Ca text fundamental al escatologiei universale creștine, ”Apocalipsa Sfântului Ioan” este suficient de vagă și simbolică. Așa se face că desele referiri la perioade de 1000 de ani (= un mileniu) sunt lăsate la libera interpretare a fiecăruia.

Însă simbolurile au prostul obicei de a se distila în gândire simbolică, substanțiată ulterior în acțiune concretă. La al 8-lea Reichsparteitag (5.09.1934, Nürnberg), Adolf Wagner a citit proclamația lui Hitler care introducea Tausendjähriges Reich, Reichul de 1000 de ani, prezentul nazist jucând rolul de punte între un trecut strălucit și un viitor glorios. Tărășenia a durat 12 ani (1933-1945), nu 1000.

 

Note: 1Evanghelia după Matei”, 24:3-4; 2Ibidem, 24:36.

 

 

O panică inventată. Din lungul șir de criptomani români, unul strălucește ca o stea pe cerul amiezii – Grigore Albu Gral (pentru cunoscători GAG – glumă, adesea proastă). Îi datorăm ”Stenogramelor creștine de la Basarabi1, serial publicat în reputatul periodic științific ”Magazin”. În ”descifrarea” graffitiurilor dobrogene, GAG face greșeala de a nu se limita la propria fantezie (oricum excesivă și exagerată!), ci preia din cărți factori și aspecte despre agitațiile escatologice ale anului 1000, evenimente care în realitate nici n-au existat. Ca măsură a ridicolului, el găsește mărturii istorice care atestă evenimente inventate. I-am ura La mai mare! și La mai multe!, dar s-a dus de pe lumea asta și nu mai are nevoie.

Ideile coșmarești despre anul 1000, pendulând între abandon, penitență resemnată și saturnalie  încep să se contureze de-abia în secolul al XVII-lea și ajung la apogeu în secolul al XIX-lea. Ulterior sunt amintite episodic din inerție și mercantilism.

În ”Miturile anului o mie”, Dominique Barthelemy demonstrează că ”interpretările ţesute de-a lungul timpului în jurul anului 1000 sunt eronate” și ”imaginea de ansamblu produsă de ele se reduce, de fapt, la o suită de mituri lipsite de temei documentar”, nefăcând altceva ”decât să construiască şi să reproducă mai multe stereotipuri ale Mileniului creştin, unificate de prejudecăţile culturale ale autorilor care le-au creat şi de distanţa considerabilă faţă de spiritul textelor din care au izvorât”.

Concluzia autorului: ”Anul o mie al erei creştine nu a fost trăit ca atare de imensa majoritate a oamenilor, care îl ignorau sau nu-şi făceau nici cea mai mică grijă în privinţa lui2.

Ca și alte chiftele, panica anului 1000 a fost repusă pe tapet în ultimul deceniu al secolului XX. Majoritar pentru bani. Nu ne-ar mira ca subiectul să fi devenit preludiul unor aventuri de o oră sau de o noapte. Nu râdeți, cunoaștem persoane care s-au înscris la dacopați ca să f_ nebune; unii au devenit chiar și influenceri ai curentului.

Dacă banul și păsărica sunt mobiluri vechi de când lumea, în România a existat un quelque chose în plus și el ține de politică.

 

Note: 1Grigore Albu Gral – ”Stenogramelor creștine de la Basarabi” (I-IX), în ”Magazin”, ?; 2Dominique Barthelemy – ”Miturile anului o mie”, citat și comentat de Alexandru-Florin Platon – ”Miturile anului o mie”, în ”Contrapunct”, 3-4(101-102)/2003.