Bâlciul nălucilor

Minunea de la TeBeCeu. Că referințele Papei erau subțiri o indică și faptul că în anii care au urmat publicul român a adoptat expersia și a plimbat-o din gură-n gură, fără a o însoți de o minimă explicație. Asta dacă nu cumva ridicatul din umeri este o explicație în sine.

Despre apariția Maicii Domnului la Bisericani în sec. XV, folosită mai nou pentru a justifica zicerile papale din ʼ999, am aflat cu totul întâmplător, cu câțiva ani înainte ca ea să pătrundă în uzul comun. În timp ce-i editam cărțile lui Dan Corneliu Brăneanu, în care acesta se referea in extenso la viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, am dat peste următorul pasaj:

Apoi, calitatea de «Grădina Maicii Domnului» este rezervată doar Muntelui Athos. Singura referire la România, în legătură cu acest aspect, o găsim menționată în viața Sfîntului Nicodim de la Tismana. Acolo se spune că mergînd Sfîntul Nicodim către Muntele Athos, i s-a arătat în vis Maica Domnului, care l-a întrebat unde se duce. El a răspuns: «În grădina Ta». Iar Sfînta Fecioară l-a îndemnat să meargă în Țara Românească, «Căci și acolo este grădina mea!».  O altă referire Ia acest aspect nu mai găsim în întreaga literatură religioasă1.

Mirat fiind că Brăneanu nu făcea nici o referință la un așa minunat eveniment, am găsit într-un târziu sursa la care se făcea eronat trimitere. Iată istorisirea culeasă dintr-o sursă mult mai recentă:

În anul 1476, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci în timpul bătăliei de la Războieni, iar în 1498 a fost incendiată pentru a doua oară. Rămaşi fără biserică şi văzându-şi liniştea tulburată de frecventele bătălii şi năvăliri ale cotropitorilor, călugării, în frunte cu stareţul lor, cuviosul Iosif, s-au hotărât să plece în Sfântul Munte Athos, cunoscut ca Grădina Maicii Domnului. Dar nu au mers decât vreo 700 de metri şi o femeie îmbrăcată împărăteşte le-a vorbit dintr-un stejar:

«– Părinţilor, unde vreţi să plecaţi?

– Ne ducem la Athos, în Grădina Maicii Domnului, au răspuns ei.

– Rămâneţi pe loc, că şi aici este grădina mea!», le-a poruncit Maica Domnului şi s-a făcut nevăzută.

În urma acestei minuni, părinţii s-au întors şi, drept mulţumire, au aşezat o icoană a Maicii Domnului în acel stejar, iar pe locul ce poartă şi azi numele «la Iconiţa»  s-a ridicat apoi o bisericuţă 2.

 

La Bisericani e vai și jale. Mănăstirea a fost transformată în 1872 în pușcărie. Prăbușirea zidurilor din 1905, dată la care temnița se desființează, este prezentată ca o minune. Realitatea este mult mai prozaică: unii sunt atât de indolenți încât cade și casa peste ei. Tot în 1905 se inaugurează Spitalul de pneumoftizologie. Dacă vă pare un cuvânt prea complicat, rețineți doar TBC. Din lac în puț. În prezent, zidul de nord al bisericii cu hramul ”Buna Vestire” este parțial ruinat, iar părți din acoperiș zboară odată cu vântul. Cât veghează cei de la Patrimoniu Neamț, să nu se pună iar de-o minune…

Îi prea place românului să se înfăloșească cu Grădina Fecioarei, dar să pună mâna s-o îngrijească, altădată. La sfântu-așteaptă!

 

Note: 1Ion Țugui – ”Contacte cu universul invizibil”, Ed. Moldinformbusiness, București, 1993, pg. 43; 2*** – ”Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bisericani”, pe doxologia.ro.