J. B.

În urma cercetărilor sale din 1968, Ruzo a realizat documentarul ”«Mistere în piatră» care, după două difuzări la Cinematograful Scala din București, a fost interzis de Securitate, iar Ruzo a fost nevoit să părăsească rapid țara0.

Această frază remarcabilă pentru densitatea de greșeli per număr de caractere (socotind și interspațiile), face parte dintr-un articol-interviu susținut de Oana Raluca Ghiocel în cadrul acțiunii de mediatizare a noului ei documentar despre megaliții din Bucegi, Sfinx, Neanderthali, peșteri, urși și ce mai poftește.

Pentru întărire, se precizează și că:

Această informație se regăsește și în materialul «Din interior: Misterele Rromâniei Megalitice», difuzat la Digi 240.

Minunat, doar că referințele nu sunt independente: Ghi(nd)ocel1 reproduce papagalicește și peltic (trunchiat) afirmațiile lui Dan Corneliu Brăneanu, iar emisiunea de la Digi24 s-a bazat pe materialele puse la dispoziție tot de acesta (la rugămintea lui, noi am intermediat transferul). Așadar, o singură sursă comună, neverificată de ”documentarista” O.R. Ghi(nd)ocel.

Ruzo nu a ”realizat” documentarul la care se face referire. Este de ajuns să cunoaștem caseta tehnică: ”regia: Nicolae Otrocol, imaginea: Francisc Toth, filmări speciale: Liviu Georgescu”. În schimb, Ruzo a colaborat în calitate de personaj, referent și autor de fotografii similare de pe alte meleaguri. Ce-i drept, ”Mistere în piatră” trebuia să aibă altă formă și alt conținut; noi facem referire la varianta finală, singura finalizată și cunoscută publicului.

Ruzo a venit în România în (cel puțin) două2 rânduri, la invitația lui Doru D. Todericiu, care i-a fost amfitrion și l-a însoțit în Carpații românești. Tot lui Todericiu i se datorează introducerea regizorului N. Otrocol în ecuație.

În 1967, apărea scurt metrajul documentar ”Istoria unui manuscris”, având ca subiect manuscrisul lui Conrad Rudolf Kaas, descoperit de Todericiu la Sibiu. Dacă regia era semantă Nicolae Otrocol, scenariul era un coautorat între cei doi. Buna colaborare anterioară a deschis calea unei noi colaborări.

Provenit din rândurile Studioului Cinematografic al Armatei, N. Otrocol era specializat în documentare: ”De strajă patriei” (1956, scenariul și regia), ”Optzeci de ani de la Războiul de independență” (1957, scenariul și regia), ”Monumente la Porţile de Fier” (1967, regia în colaborare cu Mircea D. Popescu). Primele două aparțin cinematografiei militare.

Difuzarea documentarului în epocă nu a fost studiată aprofundat de nimeni. Știm doar de participări la festivaluri internaționale, însă informațiile sunt contradictorii3.

Că ”Mistere în piatră” a fost interzis de Securitate este o inepție, din clasa celor care folosesc fosta Securitate ca bau-bau generalist, justificare sau doar element de PR. Nu Securitatea interzicea filme în România; existau alte instituții care se ocupau de această activitate.

Înlăturarea lui, dacă a existat, a avut justificări complet străine de subiectul scurt-metrajului. Nu vehicularea unor informații, interpretări sau ”adevăruri tulburătoare” i-ar fi peceteluit soarta, cum lasă să se înțeleagă formularea ”iar Ruzo a fost nevoit să părăsească rapid țara”. Paranteză: Ruzo a părăsit țara la fel cum a intrat în ea: într-un climat cordial. Nici el nu zice altceva. De-abia ulterior s-au stricat apele.

Ce-au făcut românii de fapt? O zice chiar Ruzo:

Ne-au promis formal un plan exact al filmului şi prezentarea peliculei în care, atât fotografia cât şi textul care trebuia scris de noi constituiau proprietatea noastră intelectuală. (…) Nu s-a realizat nimic din toate acestea. (…) Cu toate că şi-au terminat lucrul la mai mult de un an după vizita noastră, nu au prezentat în filmul lor nici o sculptură importantă, afară de acelea pe care le fotografiasem şi noi şi i-am sfătuit tot noi să le fotografieze şi am completat lucrarea cu alte fotografii luate de noi în afara României. Astfel îşi însuşiseră cunoştinţele noastre asupra temei, călătoriilor şi fotografiilor noastre şi terminaseră un film de scurt metraj, cu care au câştigat două premii în Germania şi le-a adus foloase şi prestigiu. (…) Opiniile noastre au fost răstălmăcite şi s-au adăugat afirmaţii complet false4.

Așadar un conflict pe drepturi de autor la care este posibil să se fi adăugat și fuga lui Todericiu din țară, în 1970.

Cert e că filmul rula bine merci în 1975:

În perioada 19-20 aprilie, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu a găzduit o adunare științifică neobișnuită: aici a avut loc a doua sesiune națională de Exobiologie și Paleoastronomie, organizată de Clubul Univers XX al Casei de Cultură. (…) a fost prezentat un film de paleoastronautică realizat de un cercetător peruvian în anii 1960, intitulat «Mistere in piatră»”5.

Citatul este extras din ”A Hét” – revistă românească de limbă maghiară, cu profil ”socio-politic si cultural”, editată de Comitetul de Cultură și Educaţie Socialistă – și, în ciuda câtorva erori, pune cruce ideii de cenzurare a filmului.

Ar mai fi de adăugat că ”documentarul” și mai ales afirmațiile publicitare ale O.R. Ghi(nd)ocel continuă, după cum se vede, o adevărată tradiție românească a răstălmăcirilor și inserării de afirmații falsificate. Dacă este adevărat că a obținut sprijinul fiului lui Ruzo, Javier, atunci situația ar fi într-adevăr sinistră. Vom trăi și vom vedea. Dar până atunci:

«Sfinx-ul» din Bucegi nu este un sfinx şi măsurile lui nu sunt acelea din expunerea citată, anexă la film. A-l compara cu Sfinxul de la Marea Piramidă e absurd6.

Sunt chiar cuvintele lui Ruzo, verbatim. Oana Raluca Ghiocel vă așteaptă în cinematografe încercând să vă convingă de contrariu.

 

 

N.B. În opinia noastră, care poate fi corectă sau nu (timpul v-a demonstra asta!), Oana Raluca Ghiocel face parte dintr-o așa-zisă ”Generație Carusel”. Cine sunt ”Călușeii”?

⦁ persoane plecate din țară,  care brusc și sincroniat îi apucă dorul/dragul de România;

⦁ au un CV bogat în ceea ce privește studiile (totdeauna în mai multe instituții de învățământ, adesea din țări diferite, frecvent pe bază de burse consecutive) ceea ce, potențial, le susține pretenția de ”experți”;

⦁ au un CV fardat pe partea de realizări propriu-zise, care sunt mai degrabă virtuale;

⦁ reîntorși în țară, li se deschid ca prin minune toate ușile și în mod ocult li se ”aranjează ploile”.

Pe mulți din ”Călușeii Generației Carusel” îi vedem în câteva noi partide recente. Dar nu exclusiv: o societate nu se ia în stăpânire doar politic…

 

Note: 0Sursa. Deși în mod obișnuit numerotarea începe cu 1, am preferat să ne exprimăm de la început părerea despre  stridențele acestei închipuite speciale: ”zero!”; 1Ghindoc” – om mic de statură. Folosit aici în formă diminutivă cu sensul de ”om mărunt”. Puțin forțat, dar nu mult…; 2Nu este clar dacă Ruzo a venit prima dată în România în toamna-iarna lui 1966 (după cum afirmă el) sau 1967 (după cum afirmă alții), după cum nu este clar dacă a revenit sau nu în 1970. Nu a fost ”o singură dată”, cum afirmă Ghiocel; 3Ruzo amintește de ”două premii în Germania”. În ”România literară” se menționează ”Diploma de onoare” obținută la ”congresul și festivalul internațional al A.I.C.S. de la Dresda”(1969). În ”Contemporanul” (apudUtunk”) este menționată ”Diploma” de la Dresda și un premiu la Rio de Janeiro (1969); 4Daniel Ruzo – ”La historia fantástica de un descubrimiento”, pg. 200-201. De remarcat că în edițiile ulterioare, aventura românească dispare aproape cu totul; 5Miklós Jenö – ”A paleoasztronautika hazai hívei”, în  A Hét”, 02.05.1975, pg. 10; 6Daniel Ruzo – Op. cit., pg. 201.