”Misterele” pădurii Boldu-Crețuleasca – Anatomia unei făcături (III)

În 1995, Claudiu Ionescu publică în 1995 un articol demistificator tocmai în ”Formula AS” (facsimil și transcriere):

”Mister cu broaște

Claudiu Ionescu  

Un pădurar refractar. Adresa pe care o căutam suna clar: Balta Vrăjitoarelor, Pădurea Boldu-Crețeasca, lângă satul Boldești. Am pornit de dimineață la drum, abia așteptând întâlnirea cu senzaționalul.

Primul obiectiv: satul Boldești. Mergem ce mergem; mașina, la vreo 30 de minute de bifurcația spre Cernica, depășește undeva, destul de departe, în partea stângă, o pădure. Ne oprim și întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun. Ni se face un semn vag, să mergem înainte, că «o fi mai departe, pe aici nu». Mai întrebăm și ni se spune că nu există prin împrejurimi o așezare cu un asemenea nume. În schimb, ne putem întoarce ca să ajungem la pădurea din stânga, iar acolo să mai întrebăm. Facem întocmai, trecem printr-un nou sat, oprim din nou și cerem lămuriri. Providența ni-l scoate în cale chiar pe fostul pădurar, care a înțeles iute cam ce vrem, spunându-ne:

«A, cautați, balta aia! Fiți serioși, am citit și eu despre ea nu mai știu în care gazetă. Povești, dom’le! Păi unde e femeia aia cu caprele, că dacă era din satul nostru, o știam și noi!». Văzând că ne-am apropiat de subiect, îi cerem detalii, îl întrebăm cum îl cheamă…:

«Eu nu-mi dau numele și nu mai spun nimic dacă vreți să dați la ziar, că râde lumea de mine! Păi dacă vedeți balta aia, că altă baltă nu mai avem pe aici, vă apucă râsul! Cum o să se înece în balta aia capre, căruțe cu cai, ori să se sperie caii?!» – și ne măsoară din cap până în picioare, ca pe niște zevzeci.

Alături de pădurar, doi bătrâni, soț și soție, se oferă să ne conducă o bucată de drum. Nu știu nici ei despre minunile bălții, cu toate că sunt localnici, get beget. Ne întoarcem, o luăm pe altă cale, facem ba la dreapta, ba la stânga, ne minunăm de hârtoapele drumului și oprim la Școala hipică «Dracula». Mergem pe vârfuri, pentru că citim, intimidați, următorul anunț:

«ATENȚIE!!!

HOȚII, ȘMECHERII, CEI CU ”IDEI” ȘI FĂRĂ BANI DE FINALIZARE, PRECUM ȘI

”ȚIGANII” SĂ STEA DEPARTE DE ACEST LOC.

AVE MARIA GRATIA PLENA!»

«Servus et umilis» spunem și noi în gând, iar cu voce tare întrebăm de dl. Ștefan Brandeș. Aflăm că îl vom găsi după ora 14,00.

Cu bățul în baltă. Pe un drum de țară înaintăm apoi ușor cu mașina. De-o parte și de alta, vilișoare cu 1-2 etaje își scot capul spre soare. Suntem deci în comuna Voluntari. Câțiva zidari se opresc din lucru și ne privesc. E clar la ce se gândesc, dar, din păcate, pentru noi, n-am venit nici să cumpărăm pământ și nici să vedem cu cât ni s-a mai înălțat locuința de vară de la țară.

După indicațiile vagi și aproximative culese, o luăm ușurel prin pădure, până când ni se… înfurcește calea. Stăm în cumpănă și o luăm pe cel mai puțin noroios dintre drumuri, la noroc. După vreo 20 de minute, ne întâlnim cu câțiva oameni care strângeau uscături și îi întrebăm despre Balta Vrăjitoarelor. Pentru că nu știu nimic despre ea, îi întrebăm despre un foișor de lemn care ar fi lângă baltă. Nici despre el nu ni se spune mare lucru, doar că în direcția noastră n-are cum să fie, că de-acolo vin ei. Ne întoarcem și o luăm pe altă potecă. Pădure, pădure, dar tot speram să ne întâlnim cu cineva, nu cu Dracula, Doamne ferește, sau cu altă jivină, ci cu oameni cuvântători și, mai ales, știutori despre balta cu pricina.

Iarăși, Providența ne scoate în cale trei puști, dintre care, cel mai pici dintre ei, se dovedește și cel mai guraliv. Ne îndrumă spre foișor, spunându-ne că e un fel de construcție strâmbă, din bețe. Avem încredere în ei, schimbăm drumul, iar mai mergem vreo 30 de minute și ne întâlnim cu fenomene… paranormale: un june singuratic, cu un casetofon dat la maximum, se plimbă, singurel, prin pădure. O fi vreun paranormalist deghizat? Îl întrebăm și pe el, ce- i drept, de la oarecare distanță respectuoasă, și-n loc să ne lămurească, face stânga-mprejur. În sfârșit, zărim niște bețe care seamănă a foișor și, alături, balta cu pricina. Dură mai e câteodată realitatea istorică! Balta Vrăjitoarelor este un fel de lighean natural cu diametrul de aproximativ 5 (cinci) metri. Ca orice baltă care se respectă, are broaște și apă mâloasă, dar fără stuf, fără trestie.

Numai dându-și toată silința, o capră s-ar fi putut îneca acolo. Stăm pe mal, așteptând cu înfrigurare misterele: ceața, fumul, niscaiva animale înspăimântate. Nimic. Numai broscărimea orăcăie aiuritor. Ne iluminăm. Vreun blestem a transformat vrăjitoarele în broaște. Lămuriți că și alții au mai «dat cu bățul în baltă», ne întoarcem la… «Dracula».

Un manager din spița lui Țepeș. Dl. Brandeș este un ins amabil și chipeș. E obișnuit cu reporterii și ne declară:

«”Dracula” este o asociație cultural-sportivă, dublată de SRL ”Dracula”, care finanțează activitățile noastre. Noi, în asociația asta, suntem singurul club civil de călărie din perimetrul Capitalei, nemaiexistând cluburi sportive, decât Dinamo și Steaua; avem o secție de culturism asociată federației de profil, ca și secția de hipism, asociată federației române de călărie. Desfășurăm activități culturale diverse, cum e spectacolul cu opera rock ”Dracula”, o continuare a ceea ce a făcut ”Phoenix”-ul – muzică arhaică românească. Până în 1955 aici a existat un monument reprezentând Ordinul Dragonului, monument ridicat prin subscripție publică de Nicolae lorga, care atestă că aici a fost omorât Vlad Țepeș Dracul… De unde ideea de ”Dracula”? Eu sunt urmaș al Drăculeștilor de Sintești, nepot de fiu al lui Vlad Țepeș. Sunt scenograf de film, am fost ani de zile asistentul lui Sergiu Nicolaescu. Majoritatea celor care fac parte din acest club, ”Dracula”, sunt studenți sau elevi, iar eu încerc să le dau demnitatea românească pierdută. În timpul lui Ceaușescu, veneau la balta asta femeile și avortau. E cunoscută în zonă ca o chestie ciudată. Ei, de la dărâmături, de la construcții, au adus basculante întregi de moloz, pe care l-au băgat acolo; ăsta, în timp, a dispărut. Balta nu e mare, eu am trecut și cu calul prin ea, nu e adâncă, dar nu bea nici un animal de acolo… Eu cunosc locul ăsta din 1985. Aveam aici, cu Sergiu Nicolaescu, caii pentru filme. Știu de atunci chestia cu avorturile. Apoi, alte fenomene ciudate – fulgere globulare, furtuni care se iscă pe neașteptate; noi aveam un balon cu aer cald, care nu putea fi înălțat cu toate că zilele erau fără nici o adiere. Chestii absolut ciudate, mărunte, la care eu am participat direct. Eu n-am aprofundat chestia asta cu spiritele. Apoi, caii refuzau să intre în pădure. Animalele simt mai bine decât oamenii, și cutremure, toate ciudățeniile astea…. Balta are adâncime de un metru jumătate, deci nu e adâncă. Anul trecut, sau acum doi ani, a fost o secetă de crăpase pământul 10 cm. Balta nu a secat, ea nu se mărește, nu se micșorează. Rămâne la același nivel. Dacă tu pui un bolovan în baltă – și noi am făcut-o de probă – el dispare în două săptămâni».

Întrebat de noi dacă știe ceva despre capra (!) dispărută în Balta Vrăjitoarelor, dl. Brandeș ne-a declarat că nu a auzit nimic”¹.

Finalizarea serialului o găsiți aici.

Notă: ¹Claudiu Ionescu – ”Mister cu broaște”, în ”Formula AS”, nr. 164/ mai 1995, pg. 9.