Bâlciul nălucilor

Mitul fondator. Din punct de vedere sociologic, Mișcarea de Integrare în Absolut (M.I.S.A.) este o Nouă Mișcare Religioasă. Ne ferim să vorbim de o sectă, deși nu am depăși nici limita, nici cadrul subiectului. Liderul și inițiatorul Mișcării este Gregorian Bivolaru, zis Gri(e)g sau Guru.

Legal, MISA s-a înființat ca organizație neguvernamentală în data de 23.01.1990; așadar nu se poate vorbi propriu-zis de existența ei înainte de evenimentele din decembrie ʼ89. Cu toate acestea, principalele elemente (nucleu dur, doctrină, tehnici) au fost gândite și experimentate cu mulți ani înainte.

Ca orice cult, MISA are la bază un mit fondator, dezvoltat pe o structură ternară:

      • o promisiunea măreață (incubată în așa-zisele ”profeții” ale lui Sadhu Sundar Singh);
      • niște dușmani de temut (francmasonii);
      • un om providențial (Guru Gregorian Bivolaru).

Regăsim admirabil formula hegeliană: teza, antiteza și sinteza. După cum am amintit deja, cele trei elemente invocate  au fost elaborate din timp. Doar că:

      • profeția era bazată pe un text apocrif, vădit fals și cosmetizat cu repetiție. Așadar o minciună;
      • dușmanii erau imaginari (în Dosarul de problema ”Oculta”, cu toate insistențele, Securitatea nu a reușit să dibuiască în Republica Socialistă România francmasoni în carne și oase, fiind nevoită să recruteze1 pe post de informatori morții din morminte la propriu);
      • cât despre omul providențial, mai bine să nici nu discutăm.

Alegerea a fost gândită pe două paliere:

      • organizațional: oferea o promisiune generoasă, care impunea efortul membrilor pentru a se împlini. Și oferea un dușman a cărui acțiune absconsă putea justifica toate eșecurile;
      • social: noul regim avea nevoie de un mediu escapist, iar indianul creștin făcea (mai) acceptabilă yoga și exoticele practici tantriste pentru masele largi. Convenabil, francmasonii erau o țăcăneală mai veche a securiștilor.

Dacă în cadrul organizației ”profețiile” lui Sundar Singh au jucat, inițial cel puțin, un rol de accelerator al eforturilor membrilor de rând, rolul societal a fost invers, stagnant, sedativ, non-acțional.

 

(L-am văzut o singură dată pe Gregorian Bivolaru de aproape. Era la o masă la Pizza Hut Romană, însoțit de trei bărbați masivi. Ei la costum, aranjați. El în haine de bluejeans, cu ochelari de sârmă, cu păr grizonat și slinos și cu ghiare lungi la mâini. Mânca o salată. La vremea respectivă am crezut că e un boschetar, adunat de prin canale, îmbăiat sumar, dus la fastfood să-și potolească foamea doar pentru a sfârși într-o cameră de hotel ca jucărie sexuală pentru cei trei străini aflați în căutare de plăceri homoerotice. Când colo, consumasem la câțiva metri de marele yogist îmbunătățit al României Mici).

 

Notă: 1Nicolae Ioniță – ”Securitatea față cu Francmasoneria”, în ”Magazin istoric”, septembrie 2014, pg. 19-22.