Nicolae Densușianu și megalitologia (II)

Nicolae Densușianu este un autor des invocat, dar rar citit. Ne-am convins de asta văzând ce-i pun în cârcă (adeseori în fals) și admiratorii și detractorii. De exemplu, junele Daniel Guță (licențiat în Jurnalism) crede că Densușianu amintește în ”Dacia preistorică” Sfinxul din Bucegi¹. Ba chiar insistă în această direcție², complet străină de factual. Ne-am oprit asupra acestui habarnist deoarece este un exemplu tipic de ignorant agresiv (a se vedea titlurile articolelor sale tematice). Lumea e largă, viziunile sunt diverse și închipuirea fără limite.

Am arătat deja cum doctrina megalitică a lui Densușianu se rezumă în câteva fraze-cheie³. Să dezvoltăm:

• • • Densușianu și-a derivat doctrina megalitică din două surse autohtone: Dimitrie Cantemir (stânca Dochia) și articolele lui Cezar Bolliac din ”Trompeta Carpaților” (de ex. cele cu altarele Babelor);
    • Fundamentarea ideilor lui s-a bazat pe două categorii principale: răspunsurile la ”Chestionar”-e (1893 și 1895) și corelarea lor, mai mult sau mai puțin fantezistă, cu sursele antice, alese pe sprânceană⁴;
    • Departe de a fi haotică și/ sau aleatorie, viziunea lui Densușianu este metodică:

Pe de o parte, el leagă mitologia antică (pelasgică), așa cum este ea oglindită în sursele antice, de indicații geografice și formațiuni litice (adesea ansambluri) cu forme sugestive. Exemplul tipic sunt stâncile de pe Vf. Omul;

Pe de altă parte, el speculează tradițiile populare asociate unor pietre, bazându-se pe un substrat etnografic, ca de exemplu ”Babele” de la izvoarele râurilor.

Demn de reținut și poate chiar esențialul: Densușianu nu își construiește tezele megalitice pe pareindolie, chiar dacă pareindolia joacă un rol în tezele sale. Invariabil, punctul de plecare este altul, iar asemănarea vizuală vine doar să confirme, nu să determine.

Din păcate pentru moștenirea sa, ideile (și metodele) lui au fost înțelese aiuristic de unii. Ei au început să identifice vestigii antice în fiecare rocă a muntelui care semăna, sau li se părea lor că seamănă, cu ceva. Toți aceștia (nu puțini) se revendicau (și încă se revendică) în fals de la Nicolae Densușianu.

Îi amintim nu pentru a sfida sau denigra, ci pentru că drumul spre Iad e pavat cu bune intenții. Abordarea cooperativei ”Avântul-Voința” riscă să arunce în derizoriu orice cercetare serioasă în acest domeniu. Dacă ar fi să ne luăm după ei, de la Adam și Eva încoace, populația acestor pământuri (și poate chiar a lumii întregi!) n-are altceva mai bun de făcut decât să cioplească munții după chipul, asemănare și imaginația Dumnezeu știe cui. Este o viziune nerealistă, cvasi-maniacală și repetăm, derizorie.

Note: ¹Daniel Guţă – ”Ce spune «biblia dacopaţilor» despre strămoşii noştri. Dacia Preistorică, manualul care arată cum a fost cucerită Europa de adoratorii lui Zamolxis”, în ”Adevărul de Hunedoara”, 12.VIII.2016; ²Daniel Guţă – ”Enigmele neelucidate ale românilor, care au iscat teorii bizare. Cum a ajuns Sfinxul din Bucegi model pentru egipteni”, în ”Adevărul de Hunedoara”, 19.XII.2018; ⁴În opinia noastră este vorba de un exemplu tipic de Texas sharpshooter, ”eroare informală care este comisă atunci când diferențele de date sunt ignorate, dar similitudinile sunt subliniate”.