”Oul radioactiv” de la Posești (II)

Îl cunoaștem pe dl. Dumitru Diaconu, i-am trecut de mai multe ori pragul casei. Am vorbit cu el câte-n lună și-n stele, dar și ce ne interesa pe noi – oul și uriașii. Omul e bătrân, e confuz, încurcă firele narative și detaliile. Însă ne-a oferit un pliant al cărui text îl semnase. ”De vorbă cu Zeletinul”. Acesta:

Ce citim în el:

”Din păcate, voi pământeni, aţi distrus, unul câte unul, din cele mai frumoase opere lăsate de Dumnezeu şi natură. Marele oval din piatra de gips cu o înălițime de 10-15 m. la care timpul şi natura a lucrat milioane de ani de i-a dat forma unui mare oval alb care în lumina soarelui strălucea în partea de sus avea o cavitate unde omul cobora şi-şi ascundea micile lui arme de apărare sau o parte din hrană, lucru făcut rău în perioada 1945-1949, secolul XX iar bucăţile de rocă rezultate în urma dinamitării se transporta la gara Vălenii de Munte cu destinaţie necunoscută”¹.

Încheierea episodului anterior amintea de Charles Berlitz și metoda sa: ”Dacă Berlitz informează despre o barcă, care este de culoare roşie, posibilităţile de a fi o altă culoare în afara ei, constituie aproape o certitudine”. Să vedem dacă se potrivește:

Gabriel Tudor (GT)/ Dumitru Diaconu (DD)

GT ”sferă de calcar”, DD ”oval de gips”. Calcarul este carbonat de calciu, gipsul este sulfat. De calciu, dar altceva. Forma diferă, materialul diferă. Diferă și dimensiunile:

GT  ”aproximativ cincizeci de metri înălţime”, DD  ”înălițime de 10-15 m”. Între de 3.33 și 5 ori diferența. Ori de la x, de la tabla înmulțirii.

Cât despre ruși, uraniu și alte bălării, același Diaconu menționează o carieră de… gips:

”Prin implementarea în zona mea a unei cariere de gips (s.n.) și roci s-a descoperit o suprafață mare de teren pășuni și arbusterie, schimbându-mi fața naturală într-o zonă defavorabilă acoperind cu resturi de steril, frumoasa pășune a zonei Schit unde în urmă cu câțiva zeci de ani era sătucul Schit cu o bisericuță locuită de câțiva călugări și care cu locuitori ce și astăzi, într-o margine de deal au mai rămas câteva case cu locuitori”².

Oricum, de verificat traficul sovietic ar fi peste posibilitățile noastre:

”În ce privește activitatea de cercetare geologică, lucrările erau efectuate exclusiv de specialiștii sovietici, specialiștii români fiind excluși. Cercetările și exploatările ulterioare care au avut loc, au necesitat noi investiții, din moment ce planurile și documentele care au fost întocmite de Sovromcuarțit, nu au fost puse la dispoziția Statului Român” (aici)

În zona Subcarpaților prahoveni și buzoieni se vorbește mult despre uraniu și ”minerale strategice”, pentru că sună periculos și pentru că cei care vorbesc despre lucruri periculoase sunt interesanți sau cel puțin așa cred ei despre sine. La ce mod? Uite-așa:

”(eu, Călin N. Turcu – n.n.) Am stat de vorbă cu colegul meu de la școală Nicolae Dănuț (prof. de desen, face naveta în Ploiești) care mi-a spus că are un prieten (sau o cunoștință) de profesie geolog și care, la rândul lui i-a comunicat următoarele:

El – geologul – a făcut de curând o serie de forări, împreună cu o echipă oficială probabil, pe culmea «LA ODAIA», de lângă satul Valea Plopului. S-ar fi găsit acolo, la mică adâncime de la suprafața solului, VITERITĂ, un compus al uraniului (s.n.)”³.

Witerita, scrisă cu w pentru că așa se scrie corect, nu are nicio treabă cu uraniul și nici măcar radioactivă nu este (detalii aici).

Urmează episodul trei, în care lucrurile se limpezesc în mod neașteptat.

Note: ^1,2Dumitru Diaconu – ”De vorbă cu Zeletinul”, 24.01.2014; ³Călin N. Turcu – ”«S-a întâmplat mâine». Jurnalul unei cărți”, Ed. CID, București, 2019, pg. 21.