La origine, credințele au fost mijloace de a cunoaște forțele din spatele lucrurilor și a negocia cu ele. Religiile le-au sistematizat în practici coerente și longevive. La rândul lor au fost subminate de o utopică doctrină a umanismului, degenerată în actualul individualism și juisorism. Magia a vrut să imite puterile zeilor, iar fenomenele paranormale sunt actualizarea modernă a demonismului medieval.
”Când omul încetează să mai creadă în Dumnezeu, nu înseamnă că nu mai crede în nimic, ci crede în orice”. Mai multe în Desfășurător.
Timp de lectură: 2min 21 Grams (2003); Crime, Drama, Thriller; 124 min; Link IMDB. Alejandro González Iñárritu este un regizor mexican care o arde de ceva vreme pe la Hollywood, Los Angeles, USA. În 2003 a turnat “21 Grams”, un film controversat din mai multe puncte de vedere. Deși bazat pe un scenariu prost scris, filmul ar fi fost…
Timp de lectură: 3min Masoneria, considerată o organizație unitară, monolitică, statică (încremenită în timp) nu este de loc așa. Poate o extrem de sumară istorie a ei ar lămuri pe cei puţini care au răbdarea să asculte şi alte păreri, diferite de cei care vorbesc doar de conspiraţii şi sisteme tentaculare de conducere al lumii1. Întâi au fost lucrătorii…
Timp de lectură: min Legat de Kabbala există o mulţime de denumiri alternative. În funcţie de cum sunt înţelese şi operaționalizate, aceste denumiri pot încurca sau lămuri. Pluralilatea formelor este generată de controversele privind pronunţia corectă, transliteraţia în grafie latină păstrând o formă cât mai apropiată de pronunţia originală şi varianta aleasă (subiectiv) a fi corectă. Câteodată, forma indică…
Timp de lectură: 2min Material dedicat lui Neele Gematria (din lb. greacă ”geometria”, în lb. aramaică ”gematrya”) este o metodă a Kabbalei literare care folosește pentru interpretarea scripturilor un sistem de corespondențe literă-număr, pe baza căruia se calculează valorile numerice ale unor cuvinte sau fraze. În general, dar nu numai, se caută conexiuni între valori numerice identice sau…
Timp de lectură: 4min Practica baghetei divinatorii oscilante poartă în engleză denumirea de ”dowsing”. În română este îndeobşte tradusă prin ”radiestezie”, termen echivalent aproximativ şi parţial eronat. Radiestezia este de fapt o dezvoltare modernă a dowsingului, folosind un aparat teoretic diferit şi un instrumentar infinit mai bogat decât înaintaşul ei. ”Dowsing” nu este o practică specifică New-Age, în schimb…
Timp de lectură: 2min La un moment dat, am participat la o serie de conferinţe de parapsihologie/ psihotronică, mai mult pentru a onora o invitaţie decât convins de rostul unor astfel de manifestări în configuraţia propusă. Fiind de-al casei, gazda m-a prezentat pe rând câtorva personaje din public, mai toţi nişte iluşti necunoscuţi cu pretenţii de mari posesori ai…
Timp de lectură: min Taina solomonarilor, şamani itineranţi atestaţi istoric şi etnografic pe teritoriul României, a fost în sfârşit ”pătrunsă”. Oamenii de ştiinţă au fost luaţi prin surprindere de viziunea luminoasă a unei femei care o ”arde” solomonăreşte prin jud. Hunedoara, o veritabilă iniţiată la Şcoala Zalmoxiană (?!?) a Marilor Preotese (?!?), care predă contra cost o Şcoală de…
Timp de lectură: min Fight Club: Trandafir + Bozaru vs. Duhurile comorii. Un nou episod din Cazul Tulburea: articolul ”Doi yoghini au stârnit spiritele din pădurea de la Tulburea” (”Monitorul Expres”, nr. 16 (64)/ aprilie 1994, pg. 4-5), semnat tot de Fodor Dan. Recomandăm celor care nu au citit episodul I să citească şi primul facsimil, deoarece articolele prezentate…