La origine, credințele au fost mijloace de a cunoaște forțele din spatele lucrurilor și a negocia cu ele. Religiile le-au sistematizat în practici coerente și longevive. La rândul lor au fost subminate de o utopică doctrină a umanismului, degenerată în actualul individualism și juisorism. Magia a vrut să imite puterile zeilor, iar fenomenele paranormale sunt actualizarea modernă a demonismului medieval.
”Când omul încetează să mai creadă în Dumnezeu, nu înseamnă că nu mai crede în nimic, ci crede în orice”. Mai multe în Desfășurător.
Timp de lectură: 5min Materialul pe care-l prezentăm a apărut în revista ”Paranormal” (nr. 2/ 1992), editată de Societatea Română de Parapsihologie (SRP). Pe autor, Gabriel Constantinescu, îl găsim implicat într-o mulțime de combinații ufologice și parapsihologice din epocă. Din păcate, activitatea sa este puțin cunoscută publicului larg. A decedat în 2008 sau1 2009. Curiozitatea l-a adus pe G.…
Timp de lectură: 4min (pre)Mize. În ultimele câteva săptămâni, în mass-media centrală au apărut referiri insistente la un fenomen de tip poltergeist ce s-ar produce în satul Sohatu (com. omonimă, jud. Călărași), pus în seama unui ”strigoi”. În zilele de 10-11 august 2018, o echipă mixtă ASFAN-România (I.B. și A.T.D), Forum RUFON (A.S.S.) și ApDD ”Zorile” (V.I.M.) s-a deplasat…
Timp de lectură: 2min Indiferent dacă este vorba de fenomene reale sau de puneri în scenă, manifestările poltergeist (”spirit zgomotos”) au un puternic impact emoțional asupra comunității locale din aria de desfășurare. De obicei, evenimentele acoperă săptămâni sau luni, astfel încât există timpul necesar apariției unor fenomene sociale ad-hoc. În urma deplasării la Sohatu am avut ocazia să urmărim…
Timp de lectură: 4min ”Statueta blestemată” este o narațiune minoră publicată inițial de Emil Străinu în revista literară ”Luceafărul” (nr. 30-31/ 3.08. 2005). Ulterior, a fost inclusă în volumul omonim, apărut în 2008 la editura bucureșteană Triumf (pg. 19-25). Prin această carte au luat contact fanii genului cu subiectul pe care-l vom aborda în continuare. Pe scurt este vorba…
Timp de lectură: 8min ”Statueta blestemată Emil Străinu Pământul era tare ca piatra, târnăcopul reuşind cu greu să zgârme ceea ce trebuia să fie unul din nelipsitele şanţuri ce brăzdau străzile de undeva de la periferia Capitalei. Drumarul se opintea din răsputeri icnind la fiecare lovitură dând impresia că se luptă cu un duşman nevăzut din măruntaiele pământului.…
Timp de lectură: 3min Orice lucru sau eveniment important se bazează pe un mit fondator, care-l legitimează, îl consolidează și-i determină traiectoria ulterioară. Ctitorită în anul 1695 de Spătarul Mihai Cantacuzino, Mănăstirea Sinaia are la rându-i un mit fondator; un eveniment miraculos aflat la granița dintre legendă și anecdotă: ”Călugăriĭ de la monăstirea Sinaia sciŭ istorisi următόrele cu privire…
Timp de lectură: 2min Anul 2019 a adus o nouă și păguboasă modă: turismul de inițiere. Da, făceau alții și înainte, dar avântul-voința e în 2019 mai prolific ca niciodată. Pe scurt este vorba de o escrocherie grosolană. În România nu se merge nici pe elaborări, nici pe finețuri, pentru că nu există motiv. Potențialele victime sunt atât de…
Timp de lectură: 3min Ironia sorții face ca respectabilul nume al unei ilustre familii nobiliare să fi fost șterpelit și deturnat sub forma infamă a unui site de prostire în masă. Este vorba de Lovendal și ”Secretele lui…”. Însă, ex nihilo nihil: alegerea nu a fost întâmplătoare și pare a fi legată de ”crezurile” (credințele) unei dintre fiicele baronului…