Peștera Ialomiței – Denumiri noi și bizare (II)

În 1893, Ioan G. Babeș amintește o ”tradițiune”¹. Însă această ”tradițiune”-legendă nu este tocmai o tradițiune și nici o legendă în adevăratul sens al cuvântului, ci pretextul romantic pentru a scrie o baladă fantastică. Este vorba de ”Mihnea și baba”, de Dimitrie Bolintineanu (1819-1872):

”În peșterea Carpaților

O oarã și mai bine

Vezi templul pacinaților

Ce cade în ruine…”.

Rafinată în trei variante² succesive, ”Mihnea și baba” este considerată cea mai reușită creație lirică a lui Bolintineanu. Influența esteticii romantice este evidentă, la fel ca și sursele germane de inspirație.

Mențiunea – ”După o tradiție” – care însoțește textul este extrem de vagă, imposibil de referențiat și cel mai probabil folosită ca artificiu tipic romantic (pe scurt, așa-zisa ”tradițiune” este inventată ca pretext al intrigii și ca punte de legătură cu creația populară).

Există și alte necunoscute:

• • • Nicăieri Bolintineanu nu se referă la o peșteră anume. Legătura cu P. Ialomiței este doar presupusă (a se citi forțată);
    • Asimilarea lui Mihnea din poezie cu Mihnea Vodă cel Rău a fost presupusă ulterior, pe baza paralelelor cu drama istorică ”Mihnea Vodă care-şi taie boierii”³, publicată de Bolintineanu în 1868.

Cam multe necunoscute. În plus, trebuie amintit și Cezar Bolliac care, într-una din expedițiile sale arheologice ajunge și la Peștera Ialomiței. Descrierea călătoriei, publicată⁴ cu lux de amănunte în ”Trompeta Carpaților”, nu pomenește nimic nici de Mihnea Vodă, nici de vrăjitoare, nici de tradițiuni. Și asta este ciudat, dată fiind experiența lui Bolliac în ceea ce privește lăcașurile de cult. În schimb folosește metafora ”templu”, dar nu ”al pacinaților”⁵, ci cu trimitere directă la măreția naturii.

Rezumând, avem de-a face cu o  creație romantică cultă, care a fost luată în serios și  rostogolită de I.G. Babeș. Preluată ulterior de Popovici-Hatzeg și Sângeorzan în influentul lor articol (care venea însoțit și de prima hartă detaliată a peșterii), pseudo-tradiția a avut calea bătătorită (pe linie directă și securizată) până în zilele noastre.

Însă lui Popovici-Hatzeg și Sângeorzan le mai poate fi atribuită și geneza unei grave confuzii, pe care o vom detalia într-unul din episoadele viitoare. Nu înainte de a prezenta pe scurt istoricul distrugerilor succesive ale bisericuței de la intrarea în peșteră, ceea ce a trezit unora tulburătoare deliruri maniheiste.

Note: ¹Ioan G. Babeș – ”Din plaiurile Peleșului. Schițe geografice, istorice și economice”, Ed. Autorului, București, Tip. Carol Göbl, 1893, pg. 119 și urm.; ²Între 1847 și 1865, Bolintineanu și-a rafinat poezia în trei variante, publicate în: ”Colecţie din poesiile domnului D. Bolintineanul”, Bucureşti, Tip. C.A. Rosetti & Vinterhalder, 1847 (prima variantă), ”Poeziile vechi si noue”, ediție îngrijită de G. Sion, Bucuresti, Tip. Bisericească din Sf. Mitopolie, 1855 (a doua variantă), ”Poesii atât cunoscute cât fi inedite” (2 vol, 2 ediții) București, Tip. Lucrătorii asociați, 1865 (a treia variantă, definitivă)”; ³Dimitrie Bolintineanu – ”Mihnea Vodă care-şi taie boierii: dramă în versuri”, Bucureşti, Tip. Naţională, 1868, Act IV, Scena II și III; ⁴Cezar Bolliac – ”Archelogia. Peştera de la Obîrşia Ialomiţei. Peştera cu Oalele. Comoara din Cumpăna Ciocîrlanului. Valea caselor şi Mormintele de pre Vulcana mare”, în ”Trompeta Carpaţilor”, an VIII (1870), nr. 846 (20.VIII-1.IX). Noi am confruntat după Cezar Bolliac – ”Opere”, vol. II, ESPLA, Bucureşti, 1956, pg. 272-275; ⁵”Numele grec al Pecenegilor” (Șăineanu, 1929).