Peștera Ialomiței – Denumiri noi și bizare (I)

Fiind cea mai cunoscută și mai vizitată cavernă din România, nu s-ar putea crede că Peștera Ialomiței rezervă o mulțime de surprize. Și totuși, ele încep chiar de la unele denumiri generatoare de confuzie.

Prima sală a peșterii și cea mai însemnată din punct de vedere istoric, poartă în prezent numele de ”Grota Mihnea-Vodă”.

De când? Din 1897. De ce? Aici povestea devine încurcată.

”Trecem peste ceilalţi excursionişti, cari au mai scris despre Peşteră şi ajungem la anul 1897, când primii români domnii Popovici-Hatzeg geolog şi I. Sângeorzan inginer-silvic, au dat Ia lumină întâia descriere detaliată şi întâia ridicare exactă [vezi mai jos – n.n.]. Această publicaţiune a fost urmată de alte câteva, toate bazate însă pe acea primă lucrare”¹.

Este vorba de articolul ”Peștera de la Schitul Ialomița”, publicat în ”Buletinul Societății Inginerilor și Industriașilor”, un material crucial, care a devenit referință pentru toți cei care au abordat ulterior subiectul.

Referindu-se la Grota Mihnea-Vodă, Popovici-Hatzeg și Sângeorzan aduc o precizare punctuală: ”Prin acéstă denumire, am căutat să eternizăm numele lui Mihnea Vodă cel rĕŭ, domnul Munteniei, care fugind la Sibiŭ, s’ar fi [s.n.] adăpostit maĭ mult timp într’ênsa”².

Așadar, cei doi au botezat sala în 1897, bazându-se pe un eveniment asupra căruia planează dubiul (”s’ar fi”).

Sursa lor de inspirație? O legendă, pe care-o aflăm consemnată de Ioan G. Babeș (1893):

”În secolul al XVI-lea Michnea cel rĕŭ a zidit in vîrful Bucecilor schitul numit astăḑĭ «Peştera» aşa ne spune tradiţiunea:

Michnea-Vodă venind odată în creeriĭ Buceciuluĭ şi intrând în peştera de la obârşia Ialomiţeĭ, spre a consulta o vestită vrăjitόre care locuia în peşteră, acésta în loc să i ghicéscă norocul şi să-ĭ facă de dragoste începu să-l blesteme grozav, încât Vodă speriat a luat’o la fugă prin pădurĭ, până ce a căḑut jos leşinat. Nisce ciobanĭ dând de Michnea l’aŭ transportat la o stână, unde şi-a venit în fire.

Atunci Michnea Vodă zidi în gura peştereĭ un schit şi orândui acolo câţĭ-va călugări, în semn de mulţumire că a scăpat cu viéţă”³.

O precizare. Deși se afirmă mereu și mereu că nucleul inițial l-ar fi constituit un mic schit de lemn ridicată în sec. XVI de Mihnea Vodă cel Rău, nu există niciun izvor istoric care să sprijine această idee. Mihnea, împreună cu Voica, soția sa, fuge la Sibiu în ianuarie 1510. Averile luate în pribegie îi asigură ospitalitatea și îi oferă chiar o speranță de revenire. Asta îl determină și să se convertească la romano-catolicism. Este asasinat în ziua de 12 martie 1510. Pur și simplu, Mihnea Vodă nu avea când și nu avea de ce să ctitorească un schit în gura Peșterii.

De menționat că cel mai vechi document identificat până în prezent datează din sec. XVIII, la peste 220 de ani diferență: ”În 1752, octombrie 27, se aminteşte într-un manuscris aflat la Arhivele Naţionale Nr. 127 f. 372 că «un schit da la Peştera Padina Strungii, Dâmboviţa/ Ialomiţa a fost închiriat la Mitropolie de Iacov Ieromonahul»”⁴.

În episodul următor vom arăta originea ”tradițiunii” și vom avansa spre inevitabilii daci. Era să scriem draci, semn că fie oboseala, fie subconștientul ne joacă feste…

Note: ¹Mihai Haret – ”Peștera Ialomiței și Casa Peștera”, Tip. Vasile Teodorescu, Bușteni, 1924, pg. 34 și urm.; ²Popovici-Hatzeg, I. Sângeorzan – ”Peștera de la Schitul Ialomița”, în ”Buletinul Societății Inginerilor și Industriașilor”(1897), apud Al. G. Gălășescu – ”Sinaia și împrejurimile”, Tip. I.V. Socecu, București, 1903, nota de la pg. 124; ³Ioan G. Babeș – ”Din plaiurile Peleșului. Schițe geografice, istorice și economice”, Ed. Autorului, București, Tip. Carol Göbl, 1893, pg. 119 și urm.; ⁴”Istoricul mânăstirii Peștera Ialomiței”, panou informativ aflat la intrarea în peșteră.

Bonus

Doi mimetoliți (simulacra) de pe arcada bolții Peșterii Ialomița: Străjerul și Dracul.  Nu negăm că pentru a desluși formele este nevoie de multă, multă imaginație…