Bâlciul nălucilor

Din cele mai vechi timpuri,

pămîntul locuit de poporul nostru

era numit «Grădina Maicii Domnului»,

 iar locurile cele mai frumoase din această țară,

erau închinate Maicii Domnului1.

Iustinian Chira Maramureșeanul

 

 

Urmărind sintagma ”Grădina Maicii Domnului” în periodicele primei jumătăți a secolului XX, constatăm că ea este folosită în deplin acord cu tradiția creștin-ortodoxă: desemnând Muntele Athos și prin extensie/derivare, mănăstirea în general. (”P.C. Părinte Serafim Popescu arată rostul Mănăstirii: ea e grădina Maicii Domnului, în care cresc florile evlaviei şi dreptei credinţe2.) Sunt și cazuri în care sensul este total necunoscut:

Mihai Măgurean din comuna Sângiorzul românesc (comit. Bistriţa-Năsăud) a fost tare evlavios, ducându-se pe la mănăstirile Sf. Ion din Suceava Bucovinii şi la Nicula, ba s’a dus şi Ia mănăstirea Neamţului din Moldova şi a ajuns pănă la St. Munte. Cu toate că e gr.-cat., venind dela Sf. Munte a zis, că e preot gr.-or, dar aveà în traistă haine preoţeşti de două feluri. El a slujit şi sfestanie, apoi s’a dus în Maramurăş la Dragomireşti, unde vindeà foi de dafin pe bani scumpi, zicând, că sunt din grădina Maicii Domnului (nici nu e o astfel de grădină. Red.). A făcut şi o mulţime de blăstămăţii, înşelând fete, a fost şi închis în Rodna, mai înşală pe oameni şi cu descântece. De aceea recomandăm oamenilor să se ferească de acest şarlatan şi să-l dea pe mâna jandarmilor3.

În 1927, cu ocazia alegerii sale în Senat, I.P.S.S. Alexandru Theodor Cisar, arhiepiscopul romano-catolic de București, ”șeful bisericii catolice din România”, oferă un interviu în ”Viitorul”. Reținem formularea: ”ţara noastră numită: «Grădina Maicii Domnului»4. Nu este o întâmplare. În 1939, Mons. Andreea Cassulo, nunțiu5 apostolic, revine și întărește: ”Vă amintiţi, că ţara aceasta aşa de ocrotită de cer, e numită de toţi «Grădina Maicii Domnului»”. Titlul interviului realizat de reporterul ”Tribunei” cu Mons. Cassulo poartă chiar acest titlu sugestiv – ”România, grădina Maicii Domnului6.

Cei doi arhiepiscopi catolici lasă impresia unei linii prestabilite, deși referințele sunt nebuloase. Cassulo pare să caute un numitor comun – ”Nu e casă, catolică ori ortodoxă, fără chipul Maicii Domnului” – și merge până-ntr-acolo încât recită ”Rugăciunea” lui Eminescu. Semn că venise-n post cu temele făcute și lecția-nvățată.

În perioada interbelică, organizația religioasă sibiană a lui Iosif Trifa – Oastea Domnului – a fost principalul vector de propagare. În general, sunt simple afirmații tangențiale:

      • 1933 Părintele Antipa ”a arătat că din cele mai vechi timpuri România a avut ca ocrotitoare pe Maica Domnului iar ţara noastră a şi fost socotită «grădina Maicii Domnului»7;
      • 1934 ”Da, la noi, e cu adevărat Canaanul. Sau, cum rosteşte gură de sfânt părinte, la noi e «Grădina Maicii Domnului». (…) Nu, hotărât că nu-i o vorbă din basm: Ţara Canaanului: «Grădina Maicii Domnului»”8;
      • 1938 ”Cine poate oare zugrăvi, în culorile potrivite, ce binecuvântare este a avea «adăpost» într’o patrie? Şi mai ales, ce binecuvântare este ca patria noastră să poarte numele de «grădina Maicii Domnului»?9;
      • 1939  ”această «grădină a Maicii Domnului» care e ţara noastră10.

În cazul Oastei lucrurile sunt simple. Într-un număr al buletinului organizației, prin Prot. Ioan Moța se trimite explicit la Minunea de la Bisericani (vezi mai departe). Adresându-se călugărilor chitiți să ia drumul Athosului, Fecioara născătoare de Dumnezeu îi îndeamnă să rămână:

– Întoarceţi-vă înapol, le zise blând sfânta Maică, căci şi aici este Grădina mea!”11.

Ultimul pe listă, G. Lungulescu, un colaborator al ”Universului” bucureștean, cu preocupări și abordări din cele mai stranii:

Câţiva ani numai, după moartea marelui domn (Ștefan cel Mare – n.n.) şi Ţara Românească prin Neagoe Basarab, aducea la rându-i cel mai mare semn de venerare Prea Curatei, închinându-i măreaţa ctitorie a „Curţii de Argeş”.

Cu prilejul sfinţirii ei, în ziua de 15 August 1517, Gavril Protul mai marele Svetagorei Muntelui Athos lămurea posterităţii şi întregei lumi creştine că «Ţara Românească e grădina Maicii Domnului»12. Sublinierea e preluată din original.  Ce sursă a folosit, el nu spune și nici în ”Viața și traiul Sfințeniei Sale Părintelui nostru Nifon…13 nu este de găsit o astfel de formulare.

 

Note: 1Iustinian Chira – ”Maica Domnului”, în ”Telegraful Român” (Sibiu), nr. 13-14/ 1.04.1987, pg. 1 și 7; 2N. – ”Praznicul de la Sâmbăta”, în ”Telegraful Român”, nr. 21-22/ 22.08.1948, pg. 2; 3losif Zinvel – ”Călugăr mincinos”, în ”Foaia poporului” (Sibiu), nr. 19/ 6_19.05.1912, pg. 8; 4Const. I. Ștefănescu – ”Biserica romano-catolică în Statul Român”, în ”Viitorul”, nr. 5835/ 08.08.1927, pg. 1 și 2; 5Nunțiul papal (sau apostolic) este reprezentantul Sfântului Scaun pe lângă un stat (respectiv Biserica națională a statului-gazdă), cu rang diplomatic de ambasador și eclesiastic de arhiepiscop; 6P.A. – ”România, grădina Maicii Domnului”, în ”Tribuna” (Cluj), nr. 183/ 13.08.1939, pg. 6; 7Secretariatul Oastei – ”Raportul No. 136, Oastea Domnului, București”, în ”Oastea Domnului” (Sibiu), nr. 21/ 21.05.1933, pg. 4; 8I. Gr. Oprișan – ”De vorbă cu sătenii”, în ”Lumina Satelor” (Sibiu), nr. 42/ 14.10.1934, pg. 3; 9I. Gr. Oprișan – ”Cetățenia noastră este în ceruri”, în ”Oastea Domnului”, nr. 43/ 23.10.1938, pg. 1; 10I. Gr. Oprișan – ”Clopoțelul deșteptător de Rusalii”, în ”Oastea Domnului”, nr. 23/ 4.06.1939, pg. 2; 11Ioan Moța – ”Predică despre Închinarea la Maica Domnului”, în ”Oastea Domnului”, nr. 32/4.08.1935, pg. 2; 12G. Lungulescu – ”Prăznuirea de la Putna”, în ”Universul”, nr. 220/ 14.08.1943, pg. 3; 13Viața și traiul Sfințeniei Sale Părintelui nostru Nifon Patriarhul Țarigradului carele întru multe patimi şi ispite a strălucit, în Ţarigrad şi în Ţara Muntenească scrisă de chir Gavriil Protosul, adică mai marele Sfetagorei (Sfântului Munte)”.