Bâlciul nălucilor

Românii care au deflorat lumea. ”Și Dumnezeu i-a binecuvantat, zicând: «Creșteți și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l!; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele și peste tot pământul, peste toate vietățile ce se târăsc pe pământ!»” (Facerea 1:28)

Primordialitatea absolută a poporului român (în tot și în toate) nu este doar o poveste gratuită, bună de spus nepoților la gura sobei. Ci o fabulație ideologică, care confirmă un drept de stăpâni, prin invocarea jus sanguinis (dreptul sângelui), jus soli (dreptul pământului) și în final, chiar jus divinum (dreptului divin). Din această perspectivă, celelalte referințe (limbă, scriere, civilizație) devin secundare.

Istoria nu reține niciun imperiu autohton (Regatul lui Burebista a avut cel mult o putere regională). Însă realitatea nu-i va împiedica niciodată pe bezmetici să viseze. Doctrina e pregătită. Oțelul armelor și sângele de vărsat lipsesc.

 

 

Istoria și rolul memoriei. Se spune că un popor care nu are trecut, nu are nici viitor. Nu există popoare fără istorie, ci doar cele care o ignoră, o uită şi nu-i învaţă lecţiile. Sau folosesc recursul la ea în direcţii greşite, animați de motivaţii nelegiuite.

Romanii foloseau discursul istoric pentru a-şi cinsti eroii, pentru a îmbărbăta trupele și pentru a oferi lecţii tinerilor învăţăcei. Literatura latina este plină de astfel de exemple. În faptele trecute se găseau modele pentru prezent şi motivaţie pentru viitor.

Mai nou, unii au găsit de cuviinţă să folosească altfel istoria, rescriind-o într-o versiune partizană. Atunci când prezentul este tulbure și viitorul incert, trecutul devine treptat din ce în ce mai aurit. El se transformă într-un spaţiu cu geometrie variabilă, tocmai bun de aplicaţii pentru ideologi rataţi și pescuitori în ape tulburi.

În romanul ”1984”, George Orwell introducea o sintagmă devenită celebră, pe care o parafrazăm: ”Cine scrie prezentul, scrie trecutul, iar cine scrie trecutul, scrie prezentul şi viitorul!”. Dacă viitorul îşi aruncă umbrele în prezent, tot astfel prezentul îşi aruncă umbrele în trecut, schimbându-l, dacă nu în derularea lui, atunci măcar în modul în care este el prezentat și perceput.