Studiu de caz: Fabuloasele vestigii ale civilizaţiei caudifere (IV)

De obicei, când aud o glumă bună, oamenii râd. Mai sunt şi cei lipsiţi de simţul umorului, care rămân posaci orice s-ar întâmpla în jurul lor. O a treia categorie, ce-i drept, mai rară, încep să studieze gluma…

Un bun prieten, care simţea nevoia – ca orice adolescent – să scrie şi el nişte poezii, a ţinut morţiş să citească în prealabil ”Ars poetica” lui Aristotel. Nu era poate cea mai fericită abordare a lirismului juvenil, dar măcar demersul îşi avea sensul său.

Schiţa pe care o publicăm ilustrează perfect o categorie umană aparte, care a desăvârşit epopeea absurdului: informaţia din articolul ieşean e transpusă în desen tehnic.

Am găsit-o în arhiva unui cunoscut cercetător al misterelor României şi implică un al doilea personaj, parapsiholog renumit implicat în studiul universitar al acestei discipline. Nu le vom menţiona numele (îi vom numi A şi B); ambii sunt intelectuali, ingineri şi au o vârstă înaintată. Cariera lor nu merită umbrită de credulitatea excesivă de care au dat dovadă la un moment dat.

Nu e deloc clar dacă măcar vreunul a avut acces la original, la un facsimil al textului sau dacă au aflat despre caz ”urecheşte”, la mâna a doua. Desenul poartă menţiunea (după B), şi cel mai probabil, A a transpus în desen tehnic datele pe baza informaţiilor primite de la B.

Am purtat o lungă discuţie telefonică cu B, timp în care acesta a oscilat chiar în a admite existenţa schiţei. Pus în faţa evidenţei, bătrâneţea şi precaritatea memoriei au devenit o scuză pertinentă.

Ce vrem să dovedim cu acest desen?

1. 1. 1. 1. Că unii oameni de calibru greu au prostul obicei de a nu-şi verifica sursele;
         2. Că aceeaşi oameni nu deţin capacitatea (sau disponibilitatea) de a face măcar o analiză primară pe text;
         3. Că, în ciuda calităţii de specialişti, pot fi la fel (sau poate chiar mai uşor) păcăliţi decât nişte outsideri;
         4. Că indiferent de bunele lor intenţii, prin comportamentele menţionate la punctele 1-3 devin dezinformatori involuntari. Şi tocmai datorită credibilităţii lor sunt mult mai periculoşi decât dezinformatorii de profesie.