Omul invizibil sau Cercul vicios al incompetenţei agresive

Vizualizări: 742 McArthur Wheeler nu este un infractor obişnuit. În data de 6.01.1995 a încercat, împreună cu un complice, să jefuiască două bănci – Fidelity Savings Bank şi Mellon Bank din Pittsburgh, PA – în plină zi, fără a poarta mască, deghizare sau alte accesorii care să-i fi îngreunat identificarea. Ba chiar se zgâia la…

La Oneşti, extratereştrii zburdă prin biserici

Vizualizări: 1.074 Municipiul Oneşti s-a (re)numit din martie 1965 Gheorghe Gheorghiu-Dej. După 1990 s-a revenit la vechea denumire, însă restituţia oficială avea să vină 6 ani mai târziu (1996). După cum se vede, oraşul şi locuitorii au un ascuţit spirit al duplicităţii: întâi una scria pe hârtie, altfel îşi spuneau ei, apoi într-un fel îşi…

Charles Frambach Berlitz

Vizualizări: 675 Charles Frambach Berlitz (19131-2003) este cunoscut de public îndeosebi ca scriitor popular şi autor de bestselleruri, abordând o tematică a misterelor şi anomaliilor largă, în care se amalgamează continente şi civilizaţii dispărute, Paleoastronautica, extratereştrii şi prăbuşirile de OZN-uri, experimente militare, Arca lui Noe, Apocalipsa, dispariţii fără urmă, anomalii diverse etc. După cum vedem…

Dealul care atrage fulgere

Vizualizări: 845 Existenţa în regiune a unui „deal care atrage fulgere” este documentată din două surse: articolele publicate în „Ştiinţă şi Tehnică” (1980). Eventualele preluări ulterioare par a fi doar „oglinzi” de actualizare, fără a aduce vreo noutate semnificativă. O primă semnalare lapidară apare în articolul lui Mironov „Străveche, Ţara Buzăului” şi cel mai probabil…

Un Athos, două Athos-uri, (prea) multe Athos-uri…

Vizualizări: 928 Românii, ca popor, au multe calităţi, dar şi multe defecte. Unul este totala lipsă de măsură în lauda de sine. Cercetând recurenţa sintagmei „Athos(ul) românesc”, am realizat că nu unul, nu două, ci multe locuri din ţară poartă acest supranume. Şi când te gândeşti cât de multe donaţii, închinări, privilegii şi sprijin au…

Paul Lazăr Tonciulescu şi ipoteza sumeriană

Vizualizări: 1.132 Adesea uitat la citarea surselor, Tonciulescu este principalul exponent al ipotezei prezenţei sumeriene (mai corect spus proto-sumeriene) pe teritoriul ţării noastre. Restul sunt continuatori sau imitatori, care nu au reuşit niciodată să se ridice la înălţimea lui. Şi sunt mulţi care au profitat (unii au încercat să profite chiar şi după moarte) de…

Rudan Vasile: Bagdad-Răpirea inocenţilor

Vizualizări: 837 De ceva timp, identificasem un pattern al postărilor de pe bolgul jurnalparanormal.ro: într-o proporţie de masă, sub masca noutăţii şi a revelaţiei în pas cu timpul şi vremurile, erau reciclate materiale vechi de foarte mulţi ani, publicate de Rudan Vasile în săptămânalul Independent. Am ţinut în rezervă constatarea; acum o folosim pentru prima…

Ţara Luanei, Poarta lui Dumnezeu

Vizualizări: 972 Sintagma a fost introdusă de Adina Mutăr: „Localnicii spun că „Ţara Luanei” este „Poarta lui Dumnezeu„”1, fiind pusă în fals pe seama oamenilor locului. În acelaşi material, ea îşi credibilizează informaţia făcând apel la un fantasmagoric „grup de cercetători japonezi”: „Are legătură sau nu, un grup de cercetători japonezi au constatat că aici…

Rudan Vasile, Ţuţea şi celula lui (lor)

Vizualizări: 675 Următoarea informaţie, cu titlu de unicat, ne-a dat mari bătăi de cap: „Partenerul de celulă, timp de 6 ani, al gigantului Petre Tuţea – Vasile Rudan, organizator de expediţii arheologice, afirmă că descoperirile în domeniu dovedesc descendenţa extraterestră a unor civilizaţii umane anterioare civilizaţiei noastre”1. Începusem să ne întrebăm dacă nu cumva traumele…