Teoria Conspirației funcționează așa (TC-III)

De-a lungul istoriei, marile decizii au fost luate de potențații zilei în spatele ușilor închise; chiar și în democrațiile actuale situația nu este mult diferită. Pare fireasc un anumit interes al publicului pentru astfel de subiecte; pentru ce anume s-a hotărât, din ce motive s-a hotărât astfel și mai ales cine au fost artizanii hotărârii. În fond ele îi implică, într-un fel sau altul, pe toți. Nevoia de secret sau doar secretomania gratuită, lipsa de comunicare sau doar comunicarea deficitară, dezinteresul și câteodată chiar prostia crasă au născut o nevoie de răspunsuri alternative. Care nu au întârziat să apară. Și care n-au mai încetat să apară. Astfel se face că unele situații, lămurite demult, sunt și în ziua de azi vehiculate, la sute de ani de la producerea lor.

Nevoia de răspunsuri a populației a fost abil speculată. Unii au câștigat o faimă de moment. Alții au făcut (și) bani din asta. Însă totdeauna a existat o a treia categorie: cei care au profitat politic și/sau ideologic de pe urma Teoriei conspirației. Așa a fost întotdeauna, așa este și astăzi. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Cei care cred că băieții ăștia veseli care tot glosează conspiratist nu servesc, voluntar sau involuntar, o agendă, se înșeală amarnic.

Prin Operațiunea INFEKTION, sovieticii au răspândit global crezul că HIV este un virus creat artificial de americani și răspânditde ei în Lumea a Treia pentru a decima populații întregi. Deși după destrămarea URSS rușii au recunoscut public această vastă operațiune de dezinformare și în prezent producțiile conspiratiste o ventilează ca certitudine.

Să mai adăugăm că o mare parte din literatura OZN naziste are ca punct de plecare creațiile lui Ernst Christof Friedrich Zündel, revizionist, negaționist și vector al ideilor de extremă dreapta de filiație neonazistă. Nu despre bazele polare secrete naziste, OZN-uri, extratereștrii sau Teoria Pământului Gol este de fapt vorba; astea sunt doar glazura menită să camufleze propagandă avant la lettre.

Un exemplu mai limpede ca oricare altul: Jan van Helsing, ”Organizațiile secrete și puterea lor în Secolul XX”. O carte foarte apreciată în mediul conspiraționist de pretutindeni. Ediția română a apărut în traducerea Anei-Maria Franck. Să cităm Wikipedia: ”Annelies Marie «Anne» Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main – d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată”.

Însă în literatura de profil nu există o conspirație, ci conspirații. Multe, multe conspirații. Un anumit public este dispus mereu să le crediteze pe de-a-ntregul, chiar dacă, ironic, unele se bat cap în cap și se exclud reciproc. Nevoia de coerență este ultima problemă atât a emițătorilor, cât și a receptorilor. Iar situația convine de minune celor care dirijează informația conspiraționistă ca vectori ai intereselor proprii.

În primul rând este vorba de tocirea spiritului critic și dezobișnuirea treptată – dacă exista în prealabil – de verificare a faptelor. Și nu este vorba doar de accentuarea acelui spirit de ”crede și nu cerceta” ci și de posibilitatea de a (re)configura și adapta pe parcurs un discurs relativ limitat la nevoile concrete ale unor situații date. De exemplu, pe site-urile White Pride se afirmă răspicat că Holocaustul nu a existat niciodată – fiind o ”invenție jidănească” – pentru ca doar peste câteva paragrafe Führerul să fie slăvit pentru că a dorit să scape lumea de evrei. Un naționalist român îți va spune că Mareșalul Ion Antonescu nu a făcut rău nimănui; dar va adăuga cu un oftat și că ”Dacă mai trăia Antonescu, avea el grijă de țigani”. Logica terțului exclus, ca de altfel orice altă mostră de logică elementară, transcede conspirativita.

În al doilea rând, se cultivă insistent existența unei realități paralele, care tinde să se substanțieze, invadând treptat realitatea obiectivă. Corifeii genului sădesc o neîncredere constantă și persistentă în autoritățile de orice fel (oficiale, instituționale, profesionale, informaționale). Convins treptat cu ideea că singurul vehicul al adevărului este sursa conspiraționistă și că totul în jurul său este disimulare și minciună, adeptul se trezește complet dezarmat în fața manipulatorului. Pur și simplu, în noua sa paradigmă, i-ar fi chiar imposibil (în ipoteza în care ar dori) să mai disceară realitatea de sugestia malițioasă.

Rezultatul este o stare de spirit anxioasă și incipient paranoică, în care orice contrazicere este semn de complicitate, apartenență la ”servicii”, interes abscons. Individul asimilează într-atât aceste idei ca fiindu-i proprii, încât percepe împotrivirea îndreptată mai degrabă asupra sa ca persoană decât împotriva balivernelor pe care le vehiculează. Cine nu crede este invitat să viziteze forumurile de profil și să se convingă singur.