În zilele noastre, ca efect al consumismului desuet, se practică o adevarată industrie a icoanelor, fabricate pe banda de producţie, tot mai depărtată de esenţa sacră a acestor obiecte de cult religios. Crearea unei icoane nu cere doar talent artistic şi o respectare a tipicului, cum ar crede unii. Este vorba de mai mult.
Unele dintre aceste icoane nu sunt nici măcar sfinţite. Astfel că lumea atârnă pe pereţi sau bordul autoturismelor doar nişte reprezentări vizuale, mai mult sau mai puţin artistice, mai mult sau mai puţin kitchoase.
În ceea ce ne priveşte, dorim să clasificăm icoanele în patru categorii, semnificative din punctul de vedere al provenienţei şi/ sau creării lor:
-
-
- Icoane de provenienţă non-umană sau considerate astfel;
- Icoane create de oameni inspiraţi în urma unei viziuni sau a căror lucrare a fost călăuzita de o entitate non-umană;
- Icoane obişnuite, dar executate după rânduielile bisericeşti. O parte din ele sunt realizate de oameni profund religioşi, a căror asceză şi rugăciune din timpul lucrului adaugă o notă aparte icoanelor realizate;
- ”Icoane” profane, nesfinţite, de fapt simple lucrări vizuale, care în fapt sunt doar nişte pseudo-icoane. Prin respectarea tipicurilor şi prin sfinţire, devin produse inferioare ale celei de-a treia categorii.
-
În decada anilor ’50, fotograful londonez Leo Vala a folosit 2 fotografii realizate de Giuseppe Ernie în 1931, pentru a reconstit tridimensional chipul de pe Giulgiul din Torino, folosind un procedeu numit ”Transflex Process of front projection”.
Ne vom opri acum asupra primului tip de icoane, probabil cele mai sfinte dintre toate. Denumite în greacă Acheiropoieta (”nefăcute de mână umană”; sing. Acheiropoieton), aceste icoane sunt creditate a avea o origine miraculoasă, nefiind pictate de om.
Icoanele nefăcute de mână umană reprezintă o problemă foarte delicată, atât din punct de vedere teologic, cât şi istoric. Este de ajuns să menţionăm polemica interminabilă generată de una dintre cele mai celebre Acheiropoieton ale lumii catolice: Giulgiul din Torino. În acest caz, există o mărturie fizică.
În ceea ce priveşte Mandylion, chipul din Iisus din Edessa, considerată prima icoană şi arhetip pentru celelalte, existenţa ei este semi-legendară.