Un articol publicat în ”Universul” (1923) informează despre cercetările arheologice întreprinse de Gh. Postelnicu, custodele muzeului din Timișoara, în Cenadul Mare*.
Materialul descoperit, cu valoare istorică, dă ocazia reporterului anonim de a lansa săgeți veninoase în direcția comisiei istorice arheologice (să fie vorba de Comisiunea Monumentelor Istorice?), făcând apologia diletantismului. Nu uită nici rolul distructiv, tradițioanal, al țăranului român:
”Noroc că d. Postelnicu – care nu e membru în comisiune – are meritul de a fi un sârguincios şi pasionat cercetător «dilentat» al lucrurilor vechi, că altfel desigur bietul oraş roman descoperit la Cenadul Mare continua să-şi rupă zilnic bucăţi din zidurile sale, pentru împodobirea grădinilor şi caselor ţăranilor din partea locului, cari, pentru a face mai interesante obiectele de piatră le mai vopseau şi cu var pe deasupra ori alte culori vii”.
În ceea ce ne privește, notăm referința aluzivă la o rețea locală de tuneluri, despre care am amintit cu alte ocazii, fără a cunoaște vechimea legendelor:
”se spune că tuneluri întregi subterane străbat acea localitate (s.n.) şi că şi în ele se găsesc multe lucruri istorice”.
Clasicul, inevitabilul ”se spune”…
*** – ”Săpăturile arheologice din Cenadul Mare”, în ”Universul”, nr. 119/10.05.1923, pg. 3
*Cenadu Mare și Cenadu Vechi au fost două localități distincte, ulterior comasate în comuna Cenad, cu o singură localitate componentă.