Ce sumă de bani e mai mare? O bancnotă de 100 lei, 10 bancnote de 10 lei, 20 de bancnote de 5 lei sau 100 de bancnote de 1 leu. Desigur, o să râdeți: e vorba de aceeași sumă, doar distribuția valorică diferită. Pe hârtie e ușor, dar între o singură bancnotă ”mare” și teancul indefinit de bancnote mai ”mici”, majoritatea aleg cantitatea, în speranța iluzorie a unui câștig suplimentar. E o chestiune de psihologie elementară aici, deoarece nu se pune problema de ce este, ci de ceea ce pare a fi la o analiză vizuală simplă. Volumul (cantitatea) fură ochiul și păcălește creierul.
La o primă vedere, cazuistica OZN e zdrobitoare. Mii, zeci de mii, sute de mii de cazuri. Majoritatea simple narațiuni, înregistrate și preluate fără o minimă verificare. Dar cititorul de bună credință nu știe aceste amănunte semnificative. El și-l imaginează pe ufolog ca pe un truditor neobosit care nu precupețește niciun efort pentru aflarea adevărului. Țeapă! Și este țeapă pentru că ufologul cunoaște în general ce crezi tu, și-ți alimentează preconcepțiile prin fraze meșteșugite și construcții stereotipe.
Volumul uriaș de cazuri ventilate de ufologie nu este deloc întâmplător. Este o strategie de valorizare prin volum. Dacă n-ați înțeles-o, reveniți la exemplul cu bancnotele. Zero adunat cu zero și cu zero și cu zero pare ceva mai mult decât un zero pur și simplu. Deși, nu e!
Dar ansamblul este mult mai complex. Pur și simplu nimeni (individ, organizație sau instituție) nu are capacitatea de a documenta întreaga cazuistică rulată de ufologi, majoritar o colecție de fantezii mai mult sau mai puțin spectaculoase.
Invariabil, vor rămâne o mulțime de cazuri nestudiate, prezentate în fals de apostolii ET ca ”neelucidate”. Pentru că una e ”necercetat” și cu totul altceva ”neelucidat” (rămas fără soluție în urma cercetării).
Pe măsură ce ”îmbătrânesc”, cazurile sunt din ce în ce mai costisitor de studiat, dacă nu chiar imposibil. Cum plastic se referea un prieten, ”tehnica e să le iei și să le pui la murat în saramură supranaturală”. Exact așa!
Odată cu acumularea, ele formează hardcore-ul fenomenului, fără ca cineva să poată să le mai conteste ”autenticitatea” iluzorie. Trai pe vătrai și o pâine de mâncat pentru cei care le vor rostogoli la nesfârșit!
Apoi mai există un principiu, numit parcimonie. Ce sens ar avea ”adâncirea” unui caz, prin excelentă costisitoare, când ufologii din volum trăiesc. Și la o adică, când ”sapi” după ceva, riști să dai peste altceva și să strici o poveste frumoasă. N-are rost…