Zeița de oricalc, între realitate și ficțiune (III)

Coroborări. În ciuda faptului că existența misterioasei statuete este dată ca sigură, nu există niciun element de coroborare. Erzațurile de pe Internet, numeroase și prin însăși natura lor redundante, lasă poate o altă impresie. Dar este falsă.

Este ciudat cum nimeni din familia, anturajul și colectivele în care a activat Doru Davidovici nu a ieșit cu o rememorare. Suntem asigurați că povestea era notorie. Realitatea confirmă că nu, nu era!

Călin N. Turcu afirmă că a găsit o sursă:

”Cu atâți ani în urmă, un ofițer superior de aviație, pensionar desigur, îmi confirma, într-o discuție avută și cu soția lui, că Doru Davidovici îi fusese subaltern și că știa unde se află statuia respectivă. Motivând că vreau doar să-i fac acestei piese câteva fotografii, l-am rugat să mă contacteze cu respectivul. A fost de acord să mă ajute. Circa o lună mai târziu, îmi trimitea un mesaj cum că nu a mai găsit persoana în cauză și că nu-mi mai poate fi de folos…”¹.

Am scris despre vânătoarea noastră de iele într-un sat argeșean, urmând și noi o astfel de ”sursă” (aici).”promisiunile`au fost multe, dar majoritatea nu s`au relizat”. Ce vedem la Turcu este o naivitate convenabilă – misterul vinde, chiar dacă e contrafăcut!

Din aproape în aproape am reușit să primim niște răspunsuri de la fiul aviatorului, Ștefan Davidovici. Nu a auzit discutându-se subiectul, nu cunoaște detalii suplimentare. A adăugat un ”Dacă așa a zis tata, înseamnă că așa este”. Nu poate fi considerată o confirmare demnă de reținut.

În emisiunea teoria Conspirației din 18.10.2017, Emil Străinu l-a avut invitat pe Alexandru Mironov:

”ES: Întrebarea este, cu statueta aceea de oricalc. Care e, de fapt, povestea adevărată?

AM: Știa povestea de undeva. Deci nu a avut el statueta, și toți cei care scriu despre întâmplările astea, uneori neverosimile, sau greu de crezut cel puțin,…  adică între ei sunt rari cei care chiar au pus piciorul acolo, care au pus mâna pe obiectul cutare, care au avut discuția cu personajul despre care se vorbește, care au…”.

Din păcate gazda nu a avut prezența de spirit să insiste. Sau poate a fost diplomat. Mironov l-a cunoscut bine pe Davidovici, au fost mult timp apropiați, este posibil să știe ce spune. În contextul emisiunii, se umflă că el a fost, a făcut și-a dres, în antiteză cu ceilalți, care n-au fost, n-au făcut și n-au dres. În plus, omul e haladit, nu-l scoți dintr-ale lui, din limbajul de lemn și anecdotica de ocazie. Și în acest caz rezervele sunt sănătoase.

Singura cale rămasă este cea a informațiilor presărate prin beletristica lui Davidovici. Simplu de spus…

Notă: ¹Călin N. Turcu – ”Între firesc și imposibil” , Ed. Lucman, București, f.a, pg. 19-20.