Nu ai niciun produs în coș.

0
BR
Podul Uriașilor de la Brăila

Brăila (M)

Ruinele unui ”Pod al Uriaşilor” sau al lui Constantin cel Mare lângă Brăila au fost discutate în două articole din Magazin Istoric (nr. 3/1968 şi nr. 7-8/1969), aducându-se ca argumente ale realităţii construcției unele documente de arhivă şi chiar o schiţă de amplasament publicată de Constantin Budeanu (inginer civil) în 1887. Se aminteşte şi un drum care făcea legătura dintre pod şi ruinele oraşului antic Troesmis, deschizându-se astfel calea strategică şi comercială spre partea de nord a țării.
Certe sunt mărturiile celor care au accesat în mai multe rânduri ruine ale picioarelor podului, aflate în mijlocul apelor, existând chiar legenda unui paşă turc care a luat masa pe unul dintre ele în 1816. Conform lui Epites, medicul carantinei Brăila (1834): ”Poziţia podului este între poarta mică a oraşului Brăila (Poarta Călăraşilor – n.n.) şi satul Iarba Dulce (încorporat în oraşul Brăila – n.n.), adică cu depărtare de la carantină ca de un sfert de ceas”. Se oferă şi varianta poziţiei furnizate de Budeanu: Vadul Budurului.
Datorită dispariţiei unor repere topografice, doar o laborioasă cercetare în arhivele oraşului Brăila ar putea aduce indicii suplimentare. Care vor trebui apoi coroborate cu hărţile tronsonului de şenal navigabil din dreptul Brăilei. Rezultatele ar putea fi spectaculoase (inclusiv epave ale ambarcaţiunilor avariate de aceste obstacole aflate sub luciul de apă). Asta dacă între timp intervențiile oamenilor (acţiunile de dragare), apa și timpul n-au distrus totul.