Mirabilia & Obscura
Gânduri, idei și aportări diverse, însemnate fără o structură anume și fără un scop evident, dar totuși nu la întâmplare. Utile mai târziu sau niciodată, nouă, altora, sau poate nimănui. Un războj al efemerului sau poate un compost fertil. Un parc rămas la firul ierbii, în așteptarea celor care-i vor bătători involuntar viitoare alei, imprimând funcționalitate esteticului. Un haos încă neordonat, în lipsa unui atractor. ”Câmpul de luptă este scena unui haos constant. Învingător va fi cel care controlează acest haos, atât al său, cât și al inamicilor” (Napoleon). În stilul rubricii, pentru mulți, Napoleon e doar o marcă de coniac…
”Roza lui Paracelsus”, schiță de Jorge Luis Borges, apare în volumul ”Roză şi azur”(1977). Cristinei Haulică a tradus-o în ”Cartea de nisip” (Ed. Univers, 1983). Pe Internet circulă variații ale textului. În afara unor typo-uri, în unele versiuni apar deformări grosiere, al căror mobil ne scapă. Textul în sine conţine unele chei utile dacă sunt înţelese corect. Vedem în alegoria rozei dinamica inițierii, al cărui ritual și transfer de cunoaștere este doar începutul unei călătorii transformatoare. Aceasta este esența oricărei inițieri veritabile: transformarea adeptului, regăsirea integratoare a ceva ce doar părea pierdut.
În mare parte distrus de amenajările recente, Moșul și Babele de la Porțile de Fier este unul dintre ele mai semnificative ansambluri megalitice autohtone. Puțin cunoscut, are o istorie fabuloasă. Am identificat aici ceea ce noi numim un scenariu megalitic ideal, cuprinzând toate etapele, de la recunoașterea populară arhaică și cultul păgân, până la ”convertirea” creștină și substituția simbolică post-modernistă. Nu lipsesc legendele despre comori, profanări și morți suspecte. Zâmbim gândindu-ne la ”inițiații” pseudo-spiritualiști care, în drum spre Decebal Dragan fecit, ignoră cu desăvârșire acest tezaur ancestral.
Poate că unii își mai amintesc moda ”crucilor din bușteni” din România anilor ʼ90. Subiectul s-a exaltat, a avut gloria lui, apoi s-a stins treptat, fără a dispărea pe de-a-ntregul. Problema nu a fost niciodată tratată sistematic, prin urmare lipsesc orice concluzii. Este un gol pe care încercăm să-l umplem prin studiul de față. Plecând de la relatările de presă, ordonate cronologic, le amendăm în raport cu investigațiile proprii, apoi încercăm să extragem elemente comune și modele, urmând o abordare pozitivistă, dar care nu exclude cu desăvârșire elementul miraculos.
După moartea prematură a prof. Călin N. Turcu, fragmente din arhiva sa documentară au fost ”aportate” și puse la păstrare de o asociație de ufologi cu legitimație, iar restul, cea mai consistentă parte, au fost date focului de văduva răposatului, la sfatul acelorași debarasatori. Dintre materialele rămase în urma ”curățeniei”, rudimentare dacă avem în vedere că unul dintre acoliți se recomanda nesoliciat ca ofițer de informații în rezervă, o serie de casete video au fost recuperate de noi și digitalizate în cadrul CID. Vi le oferim spre audiție, studiu și reflecție.
Acum mulți ani, am prezentat impresia deplorabilă lăsată de un pretins esoterist, la mare modă pe atunci, Lucian Iordănescu. Timpul mi-a dat dreptate și destinul l-a ajuns din urmă: ”inițiatul” octogenar a fost legat de autorități pentru concurs de infracțiuni în formă continuată. Ca și alți impostori, individul nu a înțeles că joaca cu anumite forțe, pe care nu le înțelegea și nici vorbă să le controleze, este nesănătoasă. Exemplele ar mai fi: o celebră spiritistă care și-a pus ștreangul de gât, o poetesă, care în calitate de pretinsă zeiță păgână ținea ritualuri, a sfârșit sub roțile unui TIR pe trecerea de pietoni…
După moartea prematură a prof. Călin N. Turcu, fragmente din arhiva sa documentară au fost ”aportate” și puse la păstrare de o asociație de ufologi cu legitimație, iar restul, cea mai consistentă parte, au fost date focului de văduva răposatului, la sfatul acelorași debarasatori. Dintre materialele rămase în urma ”curățeniei”, rudimentare dacă avem în vedere că unul dintre acoliți se recomanda nesoliciat ca ofițer de informații în rezervă, o serie de casete audio au fost recuperate de noi și digitalizate în cadrul CID. Vi le oferim spre audiție, studiu și reflecție.
Printre alții, răposatul Silviu N. Dragomir (”Povestea pietrei de la traci la Brâncuși”, Almanah turistic, 1977) a colportat ideea trăsnită că Brâncuși Constantin, sculptorul, și-ar fi tras inspirația din natură, de la trovanți mai exact. Un interviu din 1930 lămurește situația: deși era familiarizat cu acest tip de microliți (”niște pietre interesante”, ”modelate de apă”), ipoteza nu se confirmă. Asta nu ne împiedică să vă prezentăm trovanții de la Brebu, menționați în clar în interviu. Întrebat dacă rămâne în țară, Brâncuși răspunde: ”Ce să mai fac pe aici?” Mai actual ca niciodată…
Teoriile megalitice ale peruanului Daniel Ruzo (însumate de ipotetica Civilizație Masma) au dubiosul renume de a fi populare, dar puțin cunoscute la prima mână. Iar apelul la terți e condiționat de ce au cunoscut, ce au înțeles și ce au reușit să transmită. În cartea sa, ”Marcahuasi. La historia fantástica de un descubrimiento”, Ruzo rememorează momentul ”revelației”, și-l plasează în contextul lecturilor din Edgar Allan Poe. Mergând pe urmele fragmentului citat, găsim în ”Cărăbușul de aur”, punct cu punct și pas cu pas, blueprintul ipoteticei Civilizații Masma și a misterioaselor ei vestigii durate-n piatră.