(în curs de actualizare)
Intro
Se vor găsi și în România vestigii paleoastronautice, pentru că farfuriile zburătoare și paleoastronautica sunt la modă și girate oficial. În 1968, ing. Florin Gheorghiță dă un pronostic optimist:
”Să fie aceste vizite (ale ozeneurilor – n.n.) doar un fenomen regional, sau fac parte dintr-o studiere de la înălțime, de către echipaje extraterestre, a unui teritoriu mai întins? În aceste condiții, nu ar fi exclus ca într-o bună zi să descoperim și undeva prin munții noștri, platforme de piatră asemănătoare cu cele descoperite la Talca în Peru (s.n.) (ziarele din 13 august 1968)”1.
Talca e în Chile. Știrea a venit prin agențiile de presă. Repetăm, pentru întărire: o agenție de presă, colectează și distribuie, nu verifică, nu certifică, nu atestă. În data de 13.08.1968, ”Informația Bucureștiului” publică o scurtă mențiune, de fapt divers:
”Talca 13 (Agerpres). – O patrulă de jandarmi care ancheta asupra prezenței presupuse a unor obiecte zburătoare neidentificate în Anzii Cordilieri, a descoperit, la 3200 m altitudine, două stranii «piste de aterizare». Aparent de origine vulcanică, ele erau formate din blocuri regulate de aproximativ 2,50 m lungime şi 2 m lăţime, cântărind fiecare aproximativ 15-20 de tone. Cele două piste, distincte, măsurau 350 m pe 200 m şi, respectiv, 1000 m pe 60 m. Poliţiştii, care au fotografiat întreg terenul, au declarat că nu au găsit nici o urmă care să indice o aterizare a unor aparate cunoscute sau necunoscute. Totuşi, un expert care s-a deplasat la faţa locului a afirmat că acestea sunt veritabile piste de aterizare pentru farfuriile zburătoare. Săptămîna trecută numeroşi turişti au semnalat poliției că în apropiere de localitatea Talca au observat, mai ales noaptea, obiecte misterioase «dansând» pe cer”2.
Am găsit o relatare și în cartea lui Guy Tarade, ”Soucoups volantes et civilisation d’outre-espace”3. Originea lor artificială nu este deloc evidentă, iar specificarea că ”nu prezentau urme recente de aterizare” indică o legătură forțată între elemente lipsite de legătură.
Tradiția populară afirmă că sub nuc nu cresc alte plante. Tot astfel, marile evenimente au nevoie de spațiu temporal pentru ca efectele lor să ajungă la maturitate. Totul e să ai răbdare…
1Florin Gheorghiță – ”Pe marginea unei «farfurii clujene»”, în ”Magazin”, nr. 584/ 14.12.1968, pg. 7; 2*** – ”Piste de aterizare pentru «farfuriile zburătoare»?”, în ”Informația Bucureștiului”, nr. 4662/13.08.1968, pg. 4; 3Guy Tarade – ”Soucoups volantes et civilisation d’outre-espace”3, Ed. J’ai Lu, Paris, 1969.
Aerodromul din Retezat
Un caz clasic, cu multe învățăminte. D.C. Brăneanu, ”O hermeneutică a munților Retezat” (2009):”Dl. Nicu Jianu, deşi a trecut de multe ori pe la vârful Gruniu, n-a observat decât în vara anului 1996 că pe versantul vestic al acestuia se vede o porţiune aproximativ dreptunghiulară de mari dimensiuni unde stânca de granit pare a fi şlefuită asemenea unei mari oglinzi. Se poate imagina că într-o activitate extraterestră reflectarea razelor solare în anumite momente bine precizate ar putea avea o importanţă deosebită.O asemenea activitate nu este imposibil a fi imaginată având în vedere că straniul munte Borăscu Mare prezintă o câmpie întinsă plană, un platou la 2000 metri înălţime, desfăşurat ca un aerodrom. O asemenea situaţie privilegiată o mai întâlnim oarecum în platoul Bucegilor dar tot aşa, plană absolut, în Anzi.Faptul că platoul Borăscu Mare este relativ departe de oglinda de la Gruniu, după criteriile noastre terestre, poate să nu fie relevant la scară cosmică. Distanţa relativ mare ar putea fi însă cu uşurinţă parcursă întrucât Nicu Jianu îşi mai dovedeşte încă o dată perspicacitatea înţelegând că numai naturală nu se poate să fie Şeaua Plaiului Mic (1879 m.) aflată nu departe de Vf. Gruniu şi Vf. Custura (2457 m.), cea mai mare înălţime a crestei de sud a Retezatului. Acest drum este în serpentine perfect trasate cu o lăţime constantă de 3-4 m. şi pavat în întregime cu lespezi de piatră. Se poate aprecia că este un drum artificial pe care un vehicul de teren ar putea merge de la Vf. Custura pe creasta sudică până la Vf. Piatra lui Iorgovan şi chiar mai departe spre munţii Godeanu şi Borăscu. Cine l-a făcut, când şi în ce scop aceasta este o altă problemă. Cine se oferă să verifice amănunţit ipoteza? De ce nimeni nu l-a mai semnalat până acum?”1.Fascinant, dar… Corneliu Brăneanu excela la ”asocieri creativă”: crea colaje spectaculoase din elemente disparate, pe care le scotea din context și mai ales le romanța, întorcându-le din condei. Pe principiul ”E o ipoteză! Ce e rău în asta”.În cazul de față, (ipo)teza aerodromului se pazează pe o zonă de platou (sesizată pe hartă, nu în teren!) și un extras dintr-un articol al lui Jianu:”În «fluviul» de grohotiș ce curge dinspre vârful Custura spre șaua Plaiului Mic, pe anumite porțiuni ai senzația că urci pe un drum, bine conturat, lat de circa 2 m, cu curbele perfect trasase, pardosit cu lespezi late de granit, ce se duce în serpentine spre vârf. Pe el ar putea urca ușor un auttovehicul de teren. Din ce străfunduri de preistorie vine acest drum? Să fie doar joaca naturii? E numai o întâmplare faptul că Retezatul este plin de legende, cu uriași ca Iovan Iorgovan, care, cu săbii fantastice, ucideau balauri, sau cu fierul plugului retezau vârfuri de munți?”2.Întâmplarea face să-l cunoaștem pe dl. Nicu Jianu. Ce zice dânsul despre toate acestea? În primul rând ne-a confirmat că Brăneanu cunoștea subiectul exclusiv din articolul citat. Apoi a zis, ceea ce știam și noi, că Brăneanu înflorește. Nu în cele din urmă, Jianu consideră că, cel mai probabil, avem de-a face cu dinamica și rezultatul acțiunii glaciare. Și ne-a mai spus că un articol de promovare turistică trebuie luat și înțeles ca atare.Rezoluția? Nu se confirmă, trecem mai departe.
1Dan Corneliu Brăneanu – ”O hermeneutică a munților Retezat”, în ”Magazin”, nr. ?/ 13.08.2009, pg. 5; 2Nicu Jianu – ”Megaliți din Retezat”, în ”România pitorească”, nr. 288/ 1995, pg. 10-11.
7 Giurginca și ”aerodromul” din Călimani
Dan Corneliu Brăneanu avea un incontestabil talent de născocitor; scenariile sale captivează, iar mulțimea detaliilor (majoritatea mult laterale subiectului!) dau senzația veridicității. O poveste frumoasă, care pare și adevărată. Cum să n-o citești cu sufletul la gură?
Nu același lucru se poate spune despre prof. Constantin 7 Giurginca, un brutalist. După pensionare, Giurginca și-a descoperit veleități literar-(pseudo)științifice, practicând un soi de vadimism castrat de cultură și invectivă. Să vedem cum își face talentul cu ”aerodromurile” din Călimani:
”Geograful Th. Naum, într-o monografie «Munții Căliman», remarca și el întinse plaiuri pe podurile Călimanului, în zona nord-vestică a lor, care puteau fi posibile aerodromuri în vremea civilizației megalitice, când se pare că au fost modelați în stâncă, în acea monumentală «tabără» cele 12 sculpturi megalitice, din platoul numit «12 Apostoli»”1.
Pe regretatul Naum îl chema Traian, pronume care nu poate fi prescurtat în Th. ”Munții Căliman” (Ed. Sport-Turism, 1989) e un coautorat, Naum cu Emil Butnaru, pierdut pe drum de Giuginca, Dumnezeu știe de ce. Detalii…
Dacă vă așteptați să găsiți în monografia lui Naum și Butnaru referiri la ”aerodromuri” antice la mare înălțime, ei bine, vă înșelați. Ei vorbesc de spații de platou, de altfel comune. Restul sunt debitările conului Giurginca: acestea ”ar putea fi”, ”posibile” aerodromuri, de pe vremea lui ”se pare că”. Să ne fie cu iertare, dar prezumția dublată de insinuare e la limita escrocheriei. Dacă voia să fie corect, cita din Michaela Orescu, că ea pare a-i fi reperat pe extratereștrii antici în Călimani (un crop circle din Anglia este pus în relație cu un megalit gravat din Călimani, care megalit introduce simulacrele litice de la 12 Apostoli și așa mai departe).
În 1994, Orescu publică în ”Cotidianul” un serial despre megaliți și OZN-uri. Femeia nu se stăpânește niciunul dintre cele două subiecte, dar n-are a face. Zice:
”… am putea trage concluzia că o mare civilizație, care a cunoscut foarte bine Terra, a lăsat pe suprafața ei însemne și monumente uriașe care au însumat nu numai cunoștințe vaste, științifice și artistice, au reprezentat simboluri religioase, dar au avut și rolul de repere văzute de la mare altitudine. Este, probabil, rolul monumentelor megalitice (s.n.) …)”2;
”… o mare civilizație a acționat asupra Terrei, de zeci de mii de ani, și continuă să o facă!”3.
În ”Creierul lui Broca” (1979), Carl Sagan introduce ideea că ”afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare” (”extraordinary claims require extraordinary evidence”). Consecutiv, a fost numit ”Standardul Sagan” și, potrivit psihologului Patrizio Tressoldi, se află ”în centrul metodei științifice și reprezintă un model pentru gândirea critică, gândirea rațională și scepticismul de pretutindeni” (cf. Wiki). N-am ști cum s-ar putea ierarhiza la nivel semantic dovezile, astfel încât ele să-și păstreze definiția din dicționar. Nu știm nici ce-ar vrea să însemne ”dovezi ”extraordinare”. Ne îndoim că Standardul Sagan ar fi miezul metodei științifice. Bunul-simț, denudat de metaforă și efect bombastic, ne spune că afirmațiile – extraordinare sau nu – necesită dovezi. Și punct.
Revenind la Giurginca și Orescu, ei nu au dovezi, doar afirmații.
Rezoluția? Nu se confirmă, trecem mai departe.
1Constantin 7 Giurginca – ”Arhivele transcedentale. O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Ed. Universității ”Titu Maiorescu”, București, 2020, pg. 607; 2Michaela Orescu -. ”Megaliții României și fenomenul OZN” (II), în ”Capra vecinului” (supliment de weekend ”Cotidianul”), nr. 147(885)/25-26.06.1994, pg. 6; (Michaela Orescu – ”Megalitul din Călimani confirmă fenomenele OZN din 1991”, în ”Capra vecinului”, nr. 53(791)/5-6.03.1994, pg. 6.