(în curs de actualizare)
*Fabrica de visuri și iluzii
La simpozionul cu daci desfășurat acum ceva timp la Palatul Parlamentului ne-am întâlnit cu o doamnă. Numele nu contează, cunoștință veche. N-am scăpat ocazia de a-i reproșa implicarea activă într-una dintre cele mai grotești făcături autohtone, Afacerea ”cu oase” de la Plăviceni. Inițial a avut o atitudine prudent-defensivă: că s-a exagerat, că i s-au pus în gură cuvinte, că s-a manipulat contextul, clasicul ”n-ai cu cine…”, etc. Însă în toiul discuției i-a scăpat o propoziție care-i rezuma fidel doctrina:
”Trebuie să le dăm oamenilor mituri și speranțe”.
Am încercat să-i explicăm că este un joc periculos, mai ales între amatori, dar degeaba. Au rămas nerostite unele întrebări: Care noi? Ce justifică impertivul trebuie? Și altele.
Nevoia de a creea mituri pentru a întări speranța am întâlnit-o ulterior și în discursul privat al altora, explicit afirmată. Remarcasem deja că oamenii care împing istorie pe centurile sociale n-au nicio treabă cu istoria-istorie, că la mijloc este altceva, o formă primitivă de propagandă. Un pseudo-mesianism automisionat, decreștinat. În religia lui Hristos, speranța vine de la Dumnezeu. În varianta post-modernă, speranța este efectul fabricațiunii, minciunii ”justificate” de scopuri superioare. Un fel de filetism parareligios, căci adesea noul mit face apel la noțiuni și elemente din sfera altor lumi.
*Deocamdată, în cursul elaborării, episoadele for fi numerotate urmând ordinea compunerii lor. La final le vom reordona în logica firească a discursului.
Prolog
Această mini-serie* își are originea în afirmațiile lipsite de acoperire – insinuant anticreștine dar militant New-Age-iste – ale unui matematician convertit la farfurism aeropurtat. Nu suntem adepții izolațonismului ideatic, ai cenzurii de orice fel, după cum nu suntem nici adepții așa-zisei gândiri pluraliste, poartă a relativizării absolute a adevărului și linie directă spre anarhia socială. Mai degrabă ne regăsim în aventura zidarului Ilie Popa:
”Zidarul Ilie Popa din Ocna Sibiului înainte cu doi ani a ajuns la Bucureşti şi era cât pe aici să cadă în mrejea adventiştilor. Era tocmai ziua când se pregătea să primească botezul adventist, care este la fel cu cel baptist. Pe cale însă i s’a arătat o figură în haină albă, ca un înger. Avuse o vedenie. Îngerul îi zise: «Nu te vei boteza, până când nu vei întreba: de ce ei nu fac cruce şi nu pomenesc numele Maicii Domnului?».
Plin de emoţie a ajuns zidarul la adunare, unde a întrebat pe predicator:
Frate! Înainte de a-mi da binecuvântarea şi a primi botezul, voesc a şti: «De ce nu se face aici sf. cruce, şi de ce nu se pomeneşte numele Maicei Domnului? Voesc să-mi răspundeţi şi apoi primesc botezul». – Dar predicatorul a ezitat puţin, şi apoi a zis:
«La noi nu se face cruce, fiindcă în biblie spune că crucea reprezintă suferinţele Domnului Isus Hristos şi nu trebue să pomenim de ele, iar la partea a doua a întrebării, răspundem că nu pomenim numele Maicei Domnului, întrucât ea a fost o femee ca oricare femee, şi care a născut pe Isus şi nu o recunoaştem ca sfântă».
La auzul acestor cuvinte zidarul Ilie Popa văzu că are a face cu oameni cari batjocuresc pe Maica Domnului, și a plecat de acolo fără a primi botez”.
Reamintim: facem o distincție clară între multitudinea de manifestări reale pusă sub umbrela termenului generic ”O.Z.N.”, persoanele de bună credință care sunt adesea martori involuntari la desfășurarea lor, persoanele și organizațiile care le studiază serios, onest și transparent și acei contabili-povestitori, care le adună și le vectorizează în scopuri proprii, meschine, adesea dublate de afilieri obscure. Zidarul Ilie Popa nu se leapădă de adventiști pentru că-i lipsea trăirea creștină, ci dimpotrivă.
1*** – ”Minunea unui zidar care fuge de adventism”, în ”Telegraful român”, nr. 58/20.08.1927, pg. 2. Preluare după ”Biserica și Școala”.
”Linia dură”
Cultura de mase nu se face prin cărți, ci prin periodice. Radioul, ziarul și revista reprezentau acel curent dinamic și vibrant care împrăștia idei, opinii și cunoștințe. Cărțile nu se adresează oricui și până la urmă, e bine că-i așa.
Vechile mass-medii veneau la pachet cu un scăzământ, depășit în epoca internetului, perisabilitatea. Și cu o consecință: ceva îți capta atenția și rețineai, însă pe parcurs uitai unde și cum și era dificil să regăsești sursa. Regretabil. Însă acest neajuns le-a transformat în mijloace ideale de propagandă. Sau de sădit năstrușnicii.
Dan Corneliu Brăneanu a fost unii dintre pionierii unui curent pe care l-am numit protocronism magic. Pionier e puțin spus, Silviu N. Dragomir, care-l știa mai bine și mai de demult, îl plasa pe Brăneanu în ”aripa dură” a acestui naționalism deviant. Românii trebuiau să fie piua-ntâi nu doar în lumea asta sau în lumea de dincolo, dar și în alte lumi. Cei dintâi, cei mai mari, cei mai tari, cei mai ce…
Într-una dintre construcțiile menite să accentueze specificitatea etnică a poporului român, Brăneanu va produce o idee care s-a încetățenit ca adevăr necontestat:
”… aparițiile Mariale sunt specifice occidentului catolic, în timp ce la noi cele specifice sunt cele ale Moșului, pentru că – după cum vom vedea – el are o mare tradiție, la noi apărând din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre”1.
La mijloc este o manipulare a statisticilor, dublată de gândire dezirativă. În fapt, Brăneanu uită (sau mai precis uită să menționeze!) că aglomerarea de ”Moși” din perioada interbelică este consecința directă a Maglavitului și a mediului care l-a generat.
Plecând de la concluziile eronate ale lui Brăneanu, cărora între timp li s-a uitat genitorul, diverși interesați cu aere de cunoscători (”profesori”!) propagă mai nou ideea că aparițiile Fecioarei Maria ocolesc spațiul ortodox. Irelevant la ce încheiere urmăresc dânșii să ajungă. Important este că vorbesc vorbe și răspândesc minciuni! Și doar un naiv ar putea crede că poziția lor izvorăște (doar) din ignoranță și semidoctism.
1Dan Corneliu Brăneanu – ”«Moșul» și România”, în ”Magazinul parapsihologic”, nr. 14/decembrie 1993, pg. 3. Tehnica reîmpachetării îi era specifică lui Brăneanu. Așa se face că ideația poate fi întâlnită în multe alte materiale semnate de-a lungul timpului de împricinat. Insistăm pe faptul că autorul menționat era animat de cele mai bune intenții. Nu i se pot imputa dezvoltările ulterioare, complet străine de spiritul operei sale.
Apariția Maicii Domnului la Parepa
Seria de minuni și arătări suprafirești legată de Maria Petre (cunoscută ca ”Fecioara de la Parepa”) a debutat în ziua de 29 august 1935 (Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul), în siajul evenimentelor de la Maglavit.
Există numeroase relatări disparate (unele emise sau consemnate în documentele autortăților), dar o abordare monografică lipsește.
În majoritatea cazurilor autohtone, se urmează un triptic aproape standard: troița, fântâna și biserica (construită pe locul apariției mai devreme sau mai târziu).
La Parepa, temelia bisericii s-a pus în 1941. Zidăria s-a finalizat de-abia în 2001.
Un articol publicat de Marian Marin în ”Flacăra” (1993), amintește cum Fecioara Maria s-a arătat la Parepa în anii ”Epocii de Aur”:
”Comuniştii au oprit bineînţeles lucrările la construcţia bisericii, au izolat-o şi au persecutat-o pe fecioara, mai blând sub Dej, mai aspru sub Ceauşescu. În timpul dictaturii acestuia din urmă, într-o zi de vară, pe când se afla la sapă pe tarlaua C.A.P.-ului, Maria a avut cea de a doua viziune. I s-a arătat Maica Precistă (s.n.) și i-a zis: «Nu mai plânge şi nu te teme. Am să-ţi dau putere şi vei trăi să vezi biserica ridicată»”1.
Materialul face parte din seria de recuperări operate de presa postdecembristă și are la bază relatările directe ale protagonistei.
S-ar putea reproșa faptul că profeția s-a realizat doar parțial, Maria Petre repausând în iunie 1996, la vârsta de 73 de ani. E discutabil; lucrările s-au reluat în 1990 și restul a depins doar de oameni.
Încheiem cu o tălmăcire a viitorului, relatată dn gura fratelui mai mic al Fecioarei de la Parepa, Nicolae Petre:
”Nicolae, o să fie tot mai rău, tot mai greu! O să moară lumea de foame! Aşa mi-a spus”.
1Marian Marin – ”Fecioara de la Parepa”, în ”Flacăra”, nr. 10/10-16.03.1993, pg. 15; 2Gabriel Peneș – ”Fratele celei supranumite «Fecioara din Parepa» a dezvăluit prorocirea surorii sale: «O să moară lumea de foame!»”, în ”Libertatea”, 28.10.2010, aici.
Maica Domnului la Maglavit
Datorită unor deducții pripite și lipsite de fundament lansate de Dan Corneliu Brăneanu și preluate fără discernământ de fel de fel de maimuțoi și papagali (animale mimetice, care imită!), s-a creat o falsă opoziție între aparițiile de tip ”Moș” și cele mariale. În realitate, în spațiul creștin-ortodox autohton ele nu doar coexistă, dar sunt firesc complementare.
Prezentăm două situații în relație cu Maglavitul, un vârf de potențial al arătărilor Moșului. Nu insistăm asupra componentei istorice, insuficient documentate, potrivit căreia moșia Maglavitului aparținea Mănăstirii Madona Dudu din Craiova, renumită pentru icoana făcătoare de minuni. A Maicii Preciste.
Prima:
M.D. din Iași, profesoară la un liceu de fete din localitate și martoră a evenimetelor de la Maglavit, relatează pentru ”Opina” (1935):
”Într’o după-amează, cam pela orele 4 jum. – când soarele dogorea mai cu putere, ciobanul a început deodată să privească la cer. După câteva minute, a strigat mulțimii adunate în jurul Iui:
– «Uitaţi-vă cu toţii la soare»!
Lumea a privit spre astre. Interlocutoarea ne declară că in acel moment, soarele a devenit verde, iar în mijlocul lui a apărut chipul Maicii Domnului (s.n.)!
Acest lucru l’a văzut şi soţul D-sale, precum şi copiii. Alţii însă au văzut diferite figuri ce de pildă: Sf. Treime, Cina cea de taină, Sf. cruce etc.”1.
A doua:
29 iunie 1942. Sf. Apostol Patru şi Pavel. Biserica din Maglavit:
”… în vremea slujbei de la vecernie, deodată icoana Maicii Domnului a început să plângă. Lacrimile îi curgeau pe faţă. Câteva persoane au şters cu batista lacrimile ce-i curgeau din ochi, dar ele tot nu încetau să curgă.
Toţi cei de faţă am rămas cutremuraţi de această minune iar Periche Lupu a spus că Maica Domnului plânge că lumea nu se pocăeşte”2.
Pentru că evenimentul s-a petrecut în timpul unei adunări a Oastei Domnului, au existat numeroși martori oculari.
Nu este vorba de coincidențe sau excepții; vom oferi exemple suplimentare, din alte timpuri și locuri.
1P. Mircea – ”Povestirile unei profesoare din Iași despre minunile de la Maglavit”, în ”Opinia”, nr. 8531/18.09.1935, pg. 2; 2*** – ”Minunea dela Maglavit. Lacrimile Maicii Domnului”, în ”Lumina satelor” (Sibiu), nr. 29/19.07.1942, pg. 1.
Maica Domnului la Ocnița (DB)
În 1939, arătările din comuna Ocnița l-au avut ca protagonist pe localnicul Nicolae C. Necșoiu, la data producerii faptelor în etate de 20 de ani.
Debutul în presă se petrece în ”Curentul” (15.07):
”Seria întâmplărilor minunate începe din ziua de 19 Mai, pe când Nicolae C. Necşoiu se afla cu mai mulţi oameni Ia sapă. Către ora 3 p.m. Necşoiu se odihnea sub un pom, când cei din jurul lui au observat cu mirare că figura lui se transfigura şi a rămas cu privirea fixă, ca şi cum speriat vedea pe cineva venind.
După aproape o jumătate de oră a cerut hârtie şi creion şi fără să mai vorbească cu cineva a scris că a văzut venind la el o femeie înaltă, îmbrăcată în alb şi cu o cruce în frunte şi care ţinea în mână o sabie din care eşea flăcări. Arătarea l-a dojenit cu asprime că a lucrat în ziua aceia care este una din cele 12 Vineri mari ale anului şi că nu ţine postul. De Vineri şi pană Luni a rămas mut şi într’o stare asemănătoare cu letargia. Luni, pela ora 3 p.a. a văzut un copil care i-a cerut să se ducă la locul unde a avut viziunea şi orice i s’ar întâmpla să nu se sperie.
Necşoiu, însoţit de aproape 500 săteni s’a dus, dar a lăsat pe oameni la circa 100 metri înapoi de locul cu vedenii. Aci a căzut jos pe şapte şi cu braţele încrucişate a stat aproape o oră. În timpul acesta femeia în alb i-a cerut să ridice o cruce pe acel loc, dar să nu primească bani dela nimeni pentru aceasta. După aceasta a amuţit din nou şi ţine post negru, numai cu apă şi pâine”.
A doua zi (16.07), ”România” reia articolul din ”Curentul”. A treia zi (17.07), intervine ”Universul”:
”Această întâmplare miraculoasă ne-a fost confirmată şi de protoieria judeţului, care a primit comunicare oficială.
În legătură cu această întâmplare, mai aflăm următoarele amănunte: Nicolae Necşoiu, a ridicat o cruce de lemn , pe locul unde i s’a arătat «femeia în alb», refuzând orice ajutor bănesc.
El spune tuturor că lumea va fi prăpădită prin război și foc, pentru necredinţă.
Fapt curios e că începând de Marţea trecută, Necşoiu nu mai poate vorbi, şi nu mai mănâncă de cât pâine”.
O revenire a ”Universului” datează din 25.07, cu protoereul județului, Al. Popescu-Hăbeni, care întreprinsese o cercetare duhovnicească la fața locului:
”«Încunoștiințat de frământările sufletești ale credincioșilor din comuna Ocnița și din înteaga regiune, produse de ”vedeniile” locuitorului Nicolae Necșoiu, am fost la Ocnița, unde am stat de vorbă cu acest om, un tânăr de 20 ani, cu înfățișare de bunătate, dar sbuciumat sufletește, și care impresionează prin ușurința și luxul de amănunte cu care povestește despre vedeniile, cari culminează în arătarea Maicii Domnului (s.n.). Maica Domnului i-a poruncit să spună credincioșilor: să postească toate posturile și în special Vinerea, să nu mai lucreze sărbătorile, să se ducă la biserică, să păzească poruncile, etc.
Pe locul unde a ridicat crucea, se adună credincioși, povestindu-le arătările. După prima vedenie, a rămas mut timp de trei zile.
Este de remarcat sinceritatea și buna lui credință.
Învățăturile primite prin aceste vedenii, sunt conforme cu dogmele și tradiția bisericii noastre; stăruind mai ales asupra cultului sfintei cruci și a sfintei Fecioare. El e complet desinteresat. Credincioșii colectând bani pentru așezarea crucii pe locul primei lui vedenii, din porunca sfintei Fecioare, banii au fost restituiți și crucea a lucrat-o și a așezat-o singur.
Întâmplarea aceasta a produs frământări sufletești, cu bune efecte, pentru înviorarea sentimentului religios, în această regiune»”.
***
Alte materiale de presă n-am identificat. Povestea se încheie la fel de brusc pe cât a debutat. În ”Curentul” se promitea o revenire, care n-a mai avut loc, oricare ar fi semnificația acestei renunțări.
De ce comparativ cu Maglavitul ciobanului Petrache Lupu această minune a rămas obscură? Patru ar fi motivele, strâns legate între ele:
- Presa a aflat târziu, la două luni distanță și din diverse motive nu a cuplat (nu este singurul caz similar din epocă care urmează acest tipic). Se pare că pelerinajele depind cumva de suportul mass-mediilor. Deși început, fără publicitatea de la centru, afluxul de credincioși sau simpli gură-cască s-a stins treptat;
- ”Refuzând orice ajutor bănesc”, Nicolae C. Necșoiu și-a antagonizat ”organizatorii” sociali: Biserica, autoritățile, nelipsiții profitori de tot felul;
- Potențiala concurență pentru minunismul devenit ”oficial” de la Maglavit, stricând apele și deranjând unele interese, financiare și nu numai;
- Profeția ”lumea va fi prăpădită prin război și foc, pentru necredinţa” s-a adeverit în scurt timp: 1 septembrie 1939. Se pare că astfel de prevestiri pesimiste nu sunt bine primite de public.
Demn de reținut: aparițiile au fost văzute doar el, nu și de ceilalți, care doar au sesizat o schimbare bruscă de dispoziție și un comportament nefiresc. Dar așa se întâmplă de obicei.
(Galerie) 01. *** – ”Extraordinara întâmplare din comuna Ocnița-Dâmbovița”, în ”Curentul”, nr. 4103/15.07.1939, pg. 5; 02. *** – ”Extraordinara întâmplare din comuna Ocnița-Dâmbovița”, în ”România”, nr. 404/16.07.1939, pg. 7; 03. *** – ”Întâmplarea miraculoasă dela Ocnița (Dâmbovița)”, în ”Universul”, nr. 193/17.07.1939, pg. 2; 04. *** – ”În legătură cu întâmplarea miraculoasă de la Ocnița”, în ”Universul”, nr. 201/25.07.1939, pg. 3.
Maica Domnului la Pețelca (AB)
Apariția din 1937 a rămas obscură, cu toate că a declanșat pelerinaje locale la date fixe. Protagonistă a fost o copilă de 12 ani, Florica Tuluş:
”Aiud. De câteva săptămâni, comuna Peţelca din judeţul Alba este locul de alinare sufletească pentru mii de credincioşi din comunele de pe valea Mureşului, din apropierea Aiudului şi Teiuşului. Iată cum s’au petrecut faptele:
Fetiţa Florica Tuluş, în etate de 12 ani, din comuna Peţelca, fiind cu vitele la păşune, a avut o vedenie în urma căreia a început să plângă.
Întrebată fiind de copii, de ce plânge, Florica a spus că a văzut pe Maica Domnului care a chemat-o la Ea şi care i-a spus că din acel moment în fiecare Miercure şi Vinere se va arăta în acel loc. Vestea acestei vedenii s’a răspândit aşa că Miercurea şi Vinerea în comuna Peţelca vin mii de credincioşi ca să se închine şi să găsească alinare sufletească. La locul minunii locuitorii comunei Peţelca au ridicat o troiţă”.
Deoarece ”ancheta” noastră vizând cazuri de apariții mariale în România a avut ca factor declanșator aberațiile unui ufolog român ajuns la mintea copiilor la bătrânețe, nu ne putem abține să nu trasăm paralele cu acest cult modern pseudoreligios, al farfuriilor zburătoare neidentificate:
- Ce și de ce din multudinea de întâmplări, mai mult sau mai puțin credibile, doar unele devin notorii? Cine, cum și pe ce criterii face selecția? Este această selecție aleatorie sau urmează niște linii directoare? Care sunt ele?
- În ufologie se face mare caz pe similititudinea mărturiilor, postulate independente. Pe punctele lor comune. Din ce am prezentat deja în serialul nostru și din ce vom mai prezenta se desprinde un veritabl portret robot al aparițiilor Fecioarei Maria în țara noastră. Ar trebui urmată ”metodologia ufologică” și decretate toate autentice?
*** – ”Un nou «Maglavit» în jud. Alba”, în ”Curentul”, nr. 3501/29.10. 1937, pg. 5
Maica Domnului la Malu (GR)
Preotul Nicolae Vonica relatează o întâmplare la care a fost martor ocular și care l-a marcat profund:
”Fetiţa Diţa Ciobanu din Malu-Vlaşca, pe care am văzut-o chiar pe când era în răpire cerească, întindea mereu poala hainei înaintea Maicii Domnului întrebând-o de ce are atâtea bube pe genunchi şi rugând-o fierbinte să nu mai îngenunche cu rănile pe piatră ci pe haina ei.
– Maică, stai aici, stai aici căci te dor rănile genunchilor… Te rogi pentru lume?…
Că e păcătoasă?.. Hai stai aici Maică… Uite ce bube ai pe genunchi…
Aşa vorbia fetiţa Diţa Ciobanu căzută jos în răpire cerească, şi întinzând mereu poala hainei să îngenunche Maica pe ea. Dar Maica Domnului nu voia. Fără suferinţă pentru lume dragostea şi rugăciunea ei n’ar fi deplină. Ah, nu voi uita niciodată durerea acelei fetiţe de 12 ani pentru rănile de pe genunchii Maicii Domnului”1.
Indiferent de cauzele/motivele care au determinat momentul, protagonista pare să fi trăit intens acțiunea; pentru ea era ceva cât se poate de real.
Revenind la logica literaturii ozeniste, ne întrebăm ce legături s-ar putea face cu așa-zisele ”răpiri” (abductions, în orginal). Există însă și diferențe semnificative. Reveria copilei din Vlașca are în ea curățenie sufletească și o morală optimistă. În schimb, ”răpirile extraterestre” abundă în episoade de sado-masochism, examinări ginecologice și sondări… anale. Astfel de experiențe se clădesc pe temelia preexistentă. Una cu una, alta cu alta.
Să fim iertați că nu suntem simpatizanții proiecțiilor grotești izvorâte din mințile tulburate ale unor deraiați sexuali. Popularizate agresiv de fel de fel de pofticioși care n-au mai avut de mult parte…
1Nicolae Vonica – ”Rugătoarea noastră către Dumnezeu”, în ”Lumna satelor” (Sibiu), nr. 160/13.08.1939, pg. 1.
Maica Domnului la Viziru (BR)
În iulie 1936, o apariție a Maicii Domnului împreună cu Fiul, a avut loc în comuna Viziru. Efectele fizice, miraculoase, sunt legate de apa unei fântâni parțial colmatate: ”în fântâna care era părăsită, clipocea o apă verzuie, imposibil de băut; la sosirea oamenilor apa s’a limpezit ca prin farmec, făcându-se bună de băut”:
”Tânărul Vasile Vlad lacob, cocoşat, în vârstă de 15 ani, locuind la marginea com. Viziru între şcoala de agricultură şi moara d-lui Grossu, a avut o viziune cerească, într’una din serile trecute.
Pe când şedea sprijinit de o fântână din curtea locuinţei sale, privind în zarea senină, deodată s’a făcut un nour alb şi din nour i s’a arătat Maica Domnului (s.n.) cu Isus Cristos alături.
Băiatul Vasile Vlad lacob, îngrozit de cele văzute, a căzut cu faţa în ţărână.
Atunci Maica Domnului i-a spus: «Scoală! Du-te în sat şi grăeşte oamenilor, că a venit timpul să se pocăiască şi să se lase de rele!».
Când bietul infirm s’a ridicat de jos, viziunea dispăruse. Reculegându-se, a pornit în goană prin sat, povestind tuturor cele văzute şi auzite.
Prima minune. Oamenii au dat busna, după cocoşat, ducându-se la locul arătării.
În fântâna care era părăsită, clipocea o apă verzuie, imposibil de băut; la sosirea oamenilor apa s’a limpezit ca prin farmec, făcându-se bună de băut.
S’a făcut o slujbă religioasă, la apa sfinţită din fântână, iar oamenii s’au aprovizionat cu această apă pe care o întrebuinţează pentru leacuri.
La locul minunii, e un adevărat pelerinaj. Sute de oameni de prin satele învecinate, au venit la Viziru spre a vedea minunea”.
Este singura știre consemnată de ziarele centrale. Nu știm ce a urmat. Cert este că pelerinajele erau în stadiu incipient.
*** – ”Viziunea sfântă din com. Viziru jud. Brăila”, în ”Curentul”, nr. 3029/09.07.1936, pg. 9
Vise cu urmări fizice
O specie aparte o reprezintă arătările prin vise. Nu le-am înregistra dacă nu ar fi fost urmate de confirmări palpabile, ceea ce face chestiunea cu atât mai curioasă. Suntem tentați să afirmăm că trimterile onirice, chiar dacă nocturne, n-ar trebui considerate automat mot a mot.
I. Târgu Mureș, 1934. După ce-i visează pe Iisus și maca Domnului, o paralitică se însănătoșește ca prin minune:
”În oraşul liniştit cu flori şi pensionari, la Tg.-Mureş, trăeşte familia prof. Şuteu. D-l Al. Şuteu este profesor la Şcoala Normală de băeţi şi la liceul de fete ”Unirea”. De mai bine de patru ani, soţia sa era paralizată în pat, având tuberculoză de oase din care cauză ambele picioare, devenite două beţe de os şi piele, îi erau puse în gips.
D-na Şuteu deşi grav bolnavă, nu-şi pierduse nici un moment nădejdea în Dumnezeu şi mereu se ruga şi se cumineca. Medicii însă îşi luară de mult nădejdea într’o îndreptare. Şi aşa s’au scurs ani după ani, femeea religioasă nădăjduind mereu şi rugând pe Cel de Sus să o scape de amarul boalei.
Iată însă că nădejdea şi rugăciunile ei nu au fost deşarte, căci în noaptea de 10 August, bolnavei i s’a arătat în vis Isus Hristos. Cel răstignit pe Cruce avea ochi albaştri de limpezimea apelor şi purta haină de in. Adresându-i-se bolnavei i-a spus: Fiindcă ai fost credincioasă, vei umbla şi vei fi iarăşi sănătoasă! Arătarea dumnezeiască a dispărut apoi. În zorii zilei femeea a trezit pe cei ai casei şi le-a cerut ca să-i scoată gipsul. Soţul s’a speriat auzind această cerere, dar istorisându-i soţia visul, a consimţit în cele din urmă să-i scoată gipsul. În momentul acela d-na Şuteu s’a ridicat din pat şi rezemându-se de umărul soţului, după cinci ani s’a plimbat iarăşi prin casă. A doua zi bolnava s’a întremat puţin, a ieşit prin curte, apoi prin grădină astfel că azi, ea a uitat de chinurile boalei, care o paralizase timp de atâţia ani în pat.
Exact la o săptămână, în noaptea de 17 August, d-na Şuteu visează un nou vis minunat. De data aceasta îi apare Maica Domnului (s.n.), care mângâindu-i fratea i-a spus: Te-ai făcut de acum sănătoasă. Păzeşte-te să nu păcătueşti, cercetează mereu biserica şi cuminecă-te!
Cel de al doilea vis a umplut de o şi mai multă credinţă pe femeea, care sculându-se a chemat un preot pentru a o împărtăşi cu Sf. Taine. Azi d-na Şuteu e sănătoasă şi nu mai scapă de mulţimea mare a vizitatorilor cari, curioşi se duc să vadă minunea”1.
Involuntar, reporterul surprinde un motor al pelerinajelor: curiozitatea omenească! E dificil de spus dacă fervoarea religioasă este mai puternică. Noi credem că nu!
II. Maglavit, 1935. Costică Călină o visează pe Maica Domnului, care-i indică locul unde se află o cruce, pe care țăranul o caută și o găsește:
”Alături de noi stă şi ne ascultă cu multă atenţie un țăran bine făcut, curat îmbrăcat şi cu aer de om inteligent. Preotul (Nicolae D. Bobin – n.n.) mi-l arată şi spune:
«Şi lui Costică Călină i s’a întâmplat o minune”».
Fără să se lase mult rugat, Costică începe să ne spună cum înaintea sărbătorilor sfintelor Paşti a visat într’o noapte pe Maica Domnului (s.n.) care i-a spus să se ducă şi să caute sub şopron că va găsi o cruce cu ajutorul careia va învinge toate greutăţile în viaţă.
Multă bază nu a pus pe vis şi nici crucea nu a căutat-o. S’a întâmplat însă, ca la câteva zile să vadă un şobolan scurmând sub şopron. Apropiindu-se de locul acela a văzut că ceva strălucitor de metal eşea cu un capăt din pământ. A scurmat și a găsit o cruce de bronz.
Ne-a arătat-o. Este o cruce nu mai mare de zece centimetri, dar măestrit lucrată.
«Țin la această cruce – îmi spune Costică – mai mult ca la orice și nu a-și da-o pentru nimic în lume. Sunt sigur că ea mă va ajuta în viață»”2.
Ca fapt divers, răposatul Dan Corneliu Brăneanu alcătuise un dosar întreg intitulat ”Animale arheolog”. Despre animale care ”găsesc” diverse obiecte cu valoare materială sau spirituală.
III. Jupalnic, 1935. Misa Gorovei o visează pe Maica Domnului și a doua zi îi află chipul în tencuiala camerei:
”Femeia Mișa Gorovei din com. Jupalnic (Banat) a povestit consătenilor, că în noaptea de 24 spre 25 August a visat o femeie tânără îmbrăcată în doliu (s.n.). Aceasta i-a spus că e Maica Domnului şi a îndemnat-o să vorbească oamenilor să se pocăiască.
A doua zi dimineaţă, tencuiala de pe perete în locul unde Mișa Gorovei spune că a visat pe Maica Domnlui, era căzută, lăsând urma unui corp feminesc.
În noaptea de 30 August, Maica Domnului i s’ar fi arătat din nou în vis.
Autorităţile şi parohul bisericei din Jupalnic, au întreprins cercetări”3.
Satul Jupalnic a căzut pragă amenajării hidroenergetice de la Porțile de Fier, populația fiind strămutată în Orșova Nouă.
Imaginile cu personaje sfinte, ”descoperite” pe cele mai diverse obiecte, au făcut carieră după 1990. Majoritatea, dacă nu toate, pot fi încadrate la pareindolii. Despre una dintre cele mai vechi, dacă nu cumva cea mai veche bizarerie autohtonă de acest tip, vom aminti în cadrul acestui serial.
Din păcate, presa nu a urmărit în desfășurarea lor evenimentele, astfel că lipsesc date importante, imposibil de recuperat în prezent. La mijloc e o meteahnă a jurnaliștilor, care rar își fac așa cum trebuie meseria.
1*** – ”După patru ani de boală, o femee din Tg.-Mureș se ridică din pat și umblă”, în ”Glasul Bucovinei”, nr. 4385.01.09.1934, pg. 3; 2Constantin Jaleș – ”În satul minunilor, din Dolj”, în ”Curentul”, nr. 2658/30.06.1935, pg. 6; 3*** – ”O femeie din Banat pretnde că a vorbit cu Maica Domnului!”, în ”Opinia”, nr. 8518/04.09.1935, pg. 4.
Maica Domnului la Iași
Următorul caz din 1935 este greu de interpretat, deoarece informațiile sunt sumare:
”La Spitalul Sf. Spiridon, a fost adusă ieri o tânără doamnă în stare gravă. Vârsta: 20-25 ani. Era bine îmbrăcată, ceace dădea impresia unei persoane de bună condiţie socială.
Ea a declarat că este d-na M. O. şi domiciliază în cartierul Tatarași.
Subt impresia Maglavitului. Însoţitorii ei au cerut să fie examinată de un medic psihiatric, întrucât, de mai multă vreme femeia sufere de o boală de nervi.
Încă de acum câteva luni – au declarat însoţitorii – d-na M. O. a căzut într’o stare de anxietate (nelinişte). Nu poate dormi şi veşnice sub impresia «minunilor dela Maglavit».
A urmărit toate ziarele şi broşurile, cu privire la viaţa şi minunile ciobanului Petrache Lupu. Dela acea dată starea i s’a agravat. A devenit foarte nervoasă şi mereu spunea că i se va arăta intro noapte un sfânt.
Într’o noapte. Astfel, acum câteva nopţi, d-na M(aria1). O. s’a culcat mai devreme şi contrar obiceiului, a adormt. Pe la miezul nopţii însă, s’a trezit din somn şi aruncându-şi ochii spre răsărit, a zărit o lumină vie, în mijlocul căreia se afla un cap omenesc, învăluit în alb.
A vrut să se ridice din pat, dar n-a putut. 0 putere nevăzută o reţinea pe loc.
După câteva minute, figura apărută a început să-i vorbească, spunându-i că e Maica Domnului şi că o îndeamnă sa să ducă a doua zi la biserică, să facă rugăciuni şi să vorbească oamenilor să se spovedească.
I-a mai spus că va fi război. Va participa şi România şi va ieşi învingătoare.
Apoi i-a mai spus că, va reveni într’o noapte, după care figura din perete a dispărut, rămânând în loc o pata albă, luminoasă care s-a pierdut odată cu ivirea zorilor.
Examenul medical. Medicii de la spital au rămas surprinşi de spovedania tinerei doamne şi au procedat la o examinare minuţioasă a pacientei.
Rezultatul încă nu se cunoaşte.
Astăzi, ea va fi supusă la un nou consult, la care vor asista mai mulţi medici”2.
La prima vedere, pare o situație clasică de paralizie noctură, cu un conținut determinat de amorsarea psihică anterioară și are numeroase puncte comune cu situații ufologice descrise în literatura de gen. Surprinde acuratețea profeției îndeplinite.
În ceea ce ne privește, nu credem o iotă din teoria panopticonului cosmic, derivată de Jacques Vallee după filosoful Michel Foucault. Credităm în schimb afecțiuni sau modificări involuntare ale stării de conștiență, în timpul cărora subiectul proiectează scenarii conforme cu tensiunile subconștiente. De aceea unul vede extratereștri monstruoși și M.O. pe Fecioara Maria. Însă aceste cazuri, deloc puține, nu au de-a face cu fenomenul OZN real și nici cu manifesările religioase autentice.
1*** – ”Minunile”, în ”Opinia”, nr. 8521/07.09.1935, pg. 1; 2V.G. – ”Subt impresia Maglavitului”, în ”Opinia”, nr. 8519/05.09.1935, pg. 3.