realizat de Apriliana Medianu cu Brâncuși, în anul 1930:
Printre rânduri se desprind câteva ”rezolvări” la unele probleme ridicate mai ales după data consemnării:
Își are arta lui Brâncuși obârșia în observarea trovanților (un tip special de microliți)?
”A.M.: Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.
C.B.: Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă”.
Deși Constantin Brâncuși cunoștea trovanții, nenumărați pe plaiurile gorjene, și chiar a colecționat câțiva, vedem cum problema este pasată după virgulă. Brâncuși a avut posibilitatea să recunoască această filiație, dar nu a făcut-o. Poate pentru că nu exista?
Era Brâncuși un dacist?
”A.M.: Se spune că în sângele românesc se amestecă o mulțime de influențe: latine, slave, bizantine – fapt dovedit în producțiile artei țărănești.
C.B.: Cel latin însă predomină. E și firesc să fie așa. Legionarii români [sic!] erau cei mai tari, ei erau doar învingători – și sunt încă. Moștenirea lor nu s-a putut pierde.
Am vizitat Spania, Italia. Ne asemănăm extraordinar. Dintre latini, numai francezii sunt puțin mai deosebiți și dacă ceilalți s-au desvoltat mai curând decât noi și au o civilizație și artă mai veche – nu suntem vinovați. Toate se petrec astfel în natură. Într-un copac unele fructe se coc mai curând, altele mai târziu – toate au însă același gust delicios.
În arborele latin – noi am fost fructul care s-a copt mai târziu”.
Așadar, ”dacist” până-n măduva oaselor. Știți bancul, ”Cum își botează un dacoman băiatul?”. ”Traian”. Dar stați, nu-i banc, e cazul răposatului arheolog Vasile Boroneanț…
Era Brâncuși patriot?
”A.M.: Mai rămâneți mult prin țară?
C.B.: Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici? [s.n.] […]
A.M.: Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv?
C.B.: Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare.
A.M.: Parisul e o cetate universală…
C.B.: Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm”.
Desigur, însă nu suficient de pentru a se rata în țara natală. De remarcat ironia cruntă, dar atât de actuală: deși aclamat pe plan mondial, i-ar fi fost greu să se ”afirme”-n România. Aici prinde bine un titlu de ziar, publicat în Evenimentul zilei în data de 5.09.2016 (aici).
Trovanții de la Mănăstirea Brebu
Am amintit poziția lui Constantin Brâncuși față de colecția de trovanți de la fosta (și viitoarea?) Mănăstire Brebu. Vom adăuga o componentă vizuală, urmând să prezentăm și alte locații cu trovanți din comuna prahoveană. Toată lumea trage la Muzeului de istorie și artă medievală Prahova ca la pomul lăudat, dar nu acolo se află crème de la crème în materie de trovanți brebeni. Cine știe cunoaște și cine nu știe află de la noi…
Clopotnița Ansamblului, exemplu de prostie românească
Omniprezentele cabluri aeriene și semnul cu handicapați, pus exact acolo unde trebuie pentru a strica orice prim-plan fotografic.
Un OZN-u’ pietrificat (Keep on dreaming!) Clasicii trovanți sferici
Clasicii trovanți sferici
Sărutul pietrelor (na, că ne-a apucat și pe noi mania cu botezul ad-hoc)
Trovant ”bipolar” (formă clasică generată de două nuclee)
O ciupercă sau un falus cum i-ar zice Diana-Liana Gavrilă
Ăsteia nu-i scoate nimeni p_ din cap
Trovant ”utilitar” (contragreutate la cumpăna fântânii)
Trovanții de la Biserica din Săliște
De numele preotului Vasile Nicolau (†) se leagă atât colecția de trovanți brebeni cât și ctitorirea bisericii din Brebu Megiesesc (Săliște) cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului“.
La drum, în fața bisericii, câteva piese au fost integrate în peisaj. Nu au scăpat de strania boală a văruirii de către autoritățile prea harnice în direcții greșite. Am văzut în multe locuri această insistență de a distruge textura și aspectul pietrelor.
Cumva unora li se pare ”(h)igienic”…
La Conac
În Brebu există un cabinet stomatologic al dnei. Doctor Adriana Souca. Casa are arhitectura clasică a unui conac boieresc. În curte întâlnim o mică colecție de trovanți. Două piese sunt excepționale: o ”Rugăciune” și o ”Maternitate”. Și-ar putea oricând găsi locul într-un muzeu.
Că tot veni vorba de muzeu: de ce nu s-ar putea înființa un muzeu al trovanților? Și când zicem ”muzeu”, ne referim la ceva serios – indoor (colecții, panouri explicative, muzeografi) – nu acea glumă de ”Muzeu în aer liber” de la Costești, Vâlcea, ”administrat de Asociația Kogayon”. Niște analfabeți…
Până una-alta, dacă aveți drum prin Brebu, trovanții vă așteaptă.
