Nu ai niciun produs în coș.

0

Satul unde soarele răsare de două ori

Rimetea (până în anii ’60 Trascău, s, C.o) Datorită unei particularităţi a reliefului (Piatra Secuiului acoperă un segment din orizontul vizibil), Soarele pare să răsară de două ori: ”Dimineaţa devreme (Soarele – n.n.) apare pe bolta cerească la capătul nordic al Masivului Cetăţii – Varszikla (alternativ Piatra Cetăţii, zonă în partea estică a crestei Pietrei […]

Izvorul Maicii Domnului de la Poșaga

Poșaga de Jos (s, C.o) Biserica de lemn pe fundaţie din piatră (specific maramureşean) a fost construită în 1933. În decoraţia interioară (realizată în 1988-1989) se remarcă figuri istorice lucrate în mozaic. Izbucul “Izvorul Maicii Domnului” (numit şi ”Izvorul Doamnei” sau ”Izvorul Tămăduirii”) şi crucea sculptată in situ în stânca muntelui se află la mică […]

Piesa Transilvană, obiect extraterestru?

Ciumbrud (s, M. Aiud) Obiectul de la Aiud a fost descoperit întâmplător în 1973, în timpul exploatării unei cariere/balastiere de nisip din localitate, pe malul/în albia râului Mureș, la o adâncime aproximată la 10 metri. Muncitorii au predat muzeului din Aiud ”trei bulgări compacți de nisip”, care, în urma îndepărtării ”crustei” au dat la iveală […]

Un cap de tătar

Cetatea de Baltă (s, C.o, str. Dacilor nr. 8) Pe turnul Bisericii Reformată Calvină se află fresca ciudată a unui cap de tătar, despre a cărei datare și funcție simbolică nu se cunosc prea multe. Descriere: ”Fondalul capului iniţial era roşiatic, iar capul roz strident. Până la căciulă are 57 cm, gâtul este de 22 […]

Dealul, Fântâna și Scaunul lui Marga

Cărpiniș (mai demult Cărpeniș, s, C. Gârbova) Legenda amintește de un anume Matei Marga, trăitor ”pe la mijlocul veacului al XVI-lea”, boier muntean pribeag și doritor de mărire. Ar fi rămas în urma lui toponimele Dealul Marga (la sud de localitate) și Fântâna Mărgii – ”în locul izvorului de unde a beut Marga, azi este […]

Poiana Dragostei, în formă de inimă

Bucerdea Vinoasă (s, C. Ighiu) Devenită brand al județului Alba, poiana în formă de inimă (supranumită Poiana Dragostei) este folosită deja la promovarea turistică a județului. Descoperirea formei spectaculoase din pădurea de stejari a stimulat memoria sătenilor, care își amintesc poiana ca loc unde se ”întâlneau cu fetele […] şi încingeau hore”. ”De aia i-a […]

Străvechiul altar de la Ampoița

Ampoița (s, C. Meteș) În punctul ”Peret” arheologii au descoperit în campania din 1999 ”cea mai veche formă de arhitectură sacră din piatră cunoscută până în prezent pe teritoriul Transilvaniei”, datată în epoca bronzului timpuriu. Este vorba de o incintă circulară cu un diametru de cca. 9 metri, formată din ”bolovani masivi de calcar cu […]

Arginții Apostolului Iuda

Almașu Mare (s, C.o.) În pronaosul bisericii Buna Vestire Joseni (atestată 1418, cu multiple transformări ulterioare) se află o pictură murală inedită, operă de artă țărănească naivă: Apostolul Iuda cu aureolă de sfânt, ținând în mână o pungă, pe care scrie ”30 arzinți”. În sat mai există și Colecția muzeală etnografică – Achim Emilian, numită […]

Monument masonic, pentru Horia

Alba-Iulia (M) Deși unii conspiraționiști s-au specializat în ”vânarea” arhitecturii și simbolurilor masonice asociate (unele reale, multe altele închipuite), bizar este că monumente masonice (ridicate de masoni și punând în operă idei masonice) asumate ca atare, sunt ignorate sistematic. Deși ele ajută mult în înțelegerea gândirii masonice, mioritice în cazul de față. Monumentul Candela a […]

Subteranele Aiudului

Aiud (M) ”Ceea ce n-am putut afla din nici un document scris, dar este o realitate, se referă la rețeaua de comunicare, cel puțin pietonală, construită subteran, prin care se efectuau legături secrete de aprovizionare a diferitelor puncte strategice, probabil de evacuare în afara oraşului, sau în alte scopuri ce nu trebuiau ştiute. Existența acestei […]