Figurile mitologice care populau Cerurile vechi s-au transformat în spirite ale Astralului teosofic, apoi în extratereștri farfurioți cu o dubioasă atracție pentru o mica noastră planetă. O combinație între mitul eternei reîntoarceri și cel al salvatorului, totul într-o cheie vulgar materialistă. Codat cultural de presa de senzație și apoi de autoproclamați ”cercetători”, fenomenul OZN a devenit terenul de joacă al manipulatorilor de tot felul, într-o veritabilă cursă, nu pentru adevăr, ci a mistificării perpetue. Mai multe în Desfășurător.
Timp de lectură: 2min Context. Ulterior evenimentelor (mai mult sau mai puțin ufologice) de la Cerțești (jud. Galați), sub imperiul unor pusee din ce în ce mai pronunțate de impresionism local, plutonierul Adi-Marian Mancu rămâne inițial fără servici, apoi fără familie și în final cam fără nimic. Pozând în ipostaza de victimă inocentă împotriva căreia pare a conspira întreg…
Timp de lectură: 6min Prin prisma unui document rămas inedit din Arhiva documentară Călin N. Turcu, vă prezentăm derularea unui conflict ufologic spontan, iscat pe marginea ”investigațiilor” de la Cerțești (jud. Galați) și a neînțelegerilor care au urmat. Primul episod construiește baza discuției – facsimilul și transcrierea. Al doilea va conține contextualizarea și comentariile noastre. ”Punct…
Timp de lectură: min În martie 1968 un obiect de origine necunoscută a cutreierat zile și nopți în șir cerul Banatului. Cazul a fost amplu comentat în epocă și ulterior, devenind unul clasic. Meteorologii de mare altitudine care au raportat despre OZN-ul din 1968, au observat într-o garnitură similară, un altul, în toamna anului 1973. Despre el nu a…
Timp de lectură: min ”There was a time”. ”A long time ago in a far, far away galaxy…” Emil Străinu se ocupa serios de OZN-uri. Vremuri frumoase, când eram cu toți mai tineri. Vă semnalăm un caz căzut pe nedrept în uitare. Doi observatori înalt calificați (tatăl, instructor de zbor în aviația militară de vânătoare, și fiul, controlor trafic…
Timp de lectură: 2min Spre sfârșitul verii anului 1969, N.O. Teodosiu a văzut un OZN. El și zeci, sute, poate chiar mii de ploieșteni. Cazul său a fost investigat în 1981 de Augustin Moraru și prezentat în ”RUFOR” 25 (vol. 7, nr. 1/1985). Ceea ce este remarcabil, Teodosiu a reușit să facă și poze în momentul observației (prezentate și…
Timp de lectură: 2min Una dintre glumele noastre preferate e legată de întrebarea ”funcția bate gradul?” S-o contextualizăm. Dan D. Farcaș, președintele ASFAN-România, a reușit remarcabila contra-performanță de a numi în prezidiul asociației pe care-o conduce exclusiv persoane fără nicio legătură cu obiectul activității: vicepreședinte (și director de cercetare) un inginer constructor, director executiv, un inginer petrolist, director pe…
Timp de lectură: min Prima încercare a fost inițiată în data de 3.08.1995 de reprezentanți ai redacției revistei ”RUFOR” (seria II), care apărea la Târgu-Mureș. Dacă e s-o spunem pe 'a dreaptă, lipsa de răspuns era previzibilă; avem de-a face cu un demers pur publicitar. În 1995, doi maghiari, maghiari din Tg. Mureș, se adresează unor instituții…
Timp de lectură: 2min Vă prezentăm un articol publicat de Alexandru Petria în ”Cotidianul” (13.03.1995). Titlul este pe măsura anvergurii presei românești: este atractiv, dar nu acoperă conținutul. Narațiunea lui Pastia este structurată în trei părți. Prima ne introducere în subiect și atmosferă prin păreristica de birt, fără nicio legătură cu întrebarea din titlu. Urmează etapa ”pe surse”…