”M-am mirat că a putut lua ceva și de la francmasoni.
– Ce vi se pare așa de surprinzător? Bineînțeles că nu cred cu adevărat în malignitatea diabolică a francmasonilor, a acestor oameni care s-au îmburghezit de-a lungul secolelor, a acestei asociații devenite din ce în ce mai inofensivă în Germania, unde nu mai e decât o societate de ajutor reciproc. M-am informat cât se poate de exact […] Așa-zisele grozăvii, capetele de mort, sicriele, ceremonialul misterios, toate astea nu-s decât un catrabalâc de căpcăun. Ce e periculos la oamenii ăștia e secretul sectei lor, și tocmai asta am luat de la ei. […] Și-au dezvoltat o doctrină esoterică, deloc formulate în termeni logici, ci în simboluri care le sunt treptat dezvăluite inițiaților. Organizația ierarhică și inițierea prin simboluri și prin rituri, adică fără ca inteligența să fie solicitată, ci prin fecundarea fanteziei, prin efectul magic al simbolurilor rituale: iată invențiile periculoase și mărețe ale francmasonilor, și acesta-i exemplul pe care mi l-au furnizat”. (Hermann Rauschning – ”Hitler mi-a spus”, Ed. Lucman, București, 2010, pg. 287-288)
Fact-checking și mentalitate de cult. Demaști minciuna, alterarea, dezinformarea. Bun, bun. Dar ce faci când minciuna este cunoscută ca atare, dar acceptată ca soluție de aur? Că asta nu se ia în calcul:
”…am avut diverse întrebări de genul: dacă nu așa e bine, dacă e totul o minciună și așa mai departe. Și am ajuns la concluzia următoare: chiar dacă este totul o minciună, este cea mai bună minciună care mi s-a spus vreodată, este cea mai coerentă. Cea mai … de toate. Și am ajuns la concluzia: chiar dacă e fals, mie tot aicea mi-e cel mai bine” (Letiția, 24 ani, cursantă MISA)
”da, poate că MISA este o minciună, însă în faţa urâţeniei realităţii, este cea mai frumoasă minciună pe care le-o poate oferi cineva acestor oameni” (Gregorian Bivolaru, guru)
“oricine poate să creadă în adevăr, pe când să crezi în absurd este o adevărată demonstrație de loialitate” (Giuliano da Empoli, Inginerii Haosului).
Aici este una din cheile urofiliei practicate în cadrul MISA. Când ”adeptul” ajunge să-și consume pișatul cu plăcere, coborând sub stadiul de animalitate, fii sigur că poți face orice din și cu el. În altă ordine de idei, nu este doar despre loialitate, ci și despre comerț. De-aia răposatul GC împingea toate bazaconiile. Ești suficient de fraier să crezi fake-urile distribuite de el, confirmând prin like, share și subscribe? Înseamnă că te poate ține de client la instalația de lumini pulsate care vindecă orice, de la infertilitate și calviție, la impotență. Avem aici bazaconia electivă, ca metodă eficientă de filtrare.
Etichetând excesiv un candidat politic i se asociază artificial o imagine și implicit un electorat care rezonează cu imaginea creată. Iar dacă acel candidat este ales, va trebui să dea satisfacție votanților săi. Întrebarea e dacă domnii și doamnele repede punători de etichete nu determină rezultatul cu care pretind că luptă…
Jocul este simplu: agresorul caută să depersonalizeze victima, percepând-o ca obiect dispensabil. Victima în schimb, dacă vrea să supraviețuiască, trebuie să se contureze ca persoană: nume, aspirații, familie și tot buchetul pe care-l vedeți în filmele cu luări de ostatici. Pentru a crea atașament.
Odată cu războiul din Ucraina este abuzat un termen devenit modă: Geopolitica. Discursul acesta ”geopolitic” nu e deloc întâmplător – ești în permanență îndrumat să gândești în mare, la scară continentală, globală, galactică. Și așa nu mai vezi ce se întâmplă la firul ierbii în ambele tabere: sute de mii de morți, mame care-și plâng fii, vaduve, orfani, orașe nivelate de bombe, tot tacâmul zeului Marte. Depersonalizare stratosferică.
Nici sintagmei ”Occidentul colectiv”, genială în opinia noastră, nu i s-a dat importanța cuvenită. Nu mai e vorba de țări anume, de care poți fi atașat în diferite moduri. Zici Franța, îți apar niște imagini în minte. Zici Germania, alte imagini. Clădiri, cântece, artiști, filosofi, după cum e mintea fiecăruia. Zici”Occidentul colectiv”, te gândești la un sac de cartofi… Atașament zero.
Și când băieții mari practică depersonalizarea la scară industrială, jalnicii noștri propagandiști rulează nume și prenume de dimineața până noaptea târziu.
