Municipiul Iaşi, jud. IS
Teiul lui Eminescu din Copou, tricentenar din specia Tilia Argintea, este un arbore care a supraviețuit timpului și oamenilor.
În ciuda unei intervenții de salvare făcută neprofesionist sau rău-intenționat în anul 1953, copacul a supraviețuit printr-o minune biologică de o raritate extremă. A dezvoltat rădăcini adventive care i-au permis să se hrănească în continuare și a încetinit putrezirea declanșată de plomba de ciment cu un fel de ”coajă” interioară, care a stârnit mirarea prof. univ. Mandache Leocov: ”Se poate spune că s-a salvat singur de la moarte. […] Era un fel de mască de scoarță (interioară – n.n.) despre care nu se știa ce e exact. În toată literatura, în toate peregrinările pe care le-am făcut eu un țară și străinătate, nu am mai întâlnit fenomenul ăsta. Este unic”.
Deși M. Eminescu era atașat de teiul din Copou, Silviu N. Dragomir demonstrează convingător că reorientarea arboricolă a poetului s-a produs încă din anul 1866, cel mai probabil în legătură cu Piatra Teiului (Bicaz).
