Punere în temă
”Interesul pentru acest vârf de munte mi-a fost stârnit în primul rând tocmai de cele două nume pe care le poartă: de numele Bucura Dumbravă datorită unor informații pe care le dă Mircea Eliade în povestirea «Secretul doctorului Honigberger»*, iar de numele Vârful Ocolit datorită rezonanței simbolice realizate de alăturarea celor două cuvinte ce-l alcătuiesc, și care par a spune că oamenii cheltuiesc resurse enorme pentru satisfacerea unor ambiții mărunte, ignorând sau ocolind vârfurile cele înalte ale cunoașterii și înțelepciunii.
*Asupra acestui aspect nu voi intra în detalii, deoarece urmărirea firelor care leagă aceste informații de problema în discuție m-ar îndepărta prea mult de idea centrală (nota 66 – n.n.)”1.
Ca să înțelegi mintea unei persoane, trebuie să intri în pielea ei și să-i mergi drumul. Sunt trei aspecte i-au atras inițial atenția, devenită ulterior obsesie, domnișoarei Cristiana Georgeta Pănculescu asupra Vârfului Bucura Dumbravă:
I. ”Zvonul că acest vârf era chiar mai înalt decât vârful Omu”2;
II. Legătura sa cu Bucura Dumbravă, pionieră a turismului montan, dar și împătimită ocultistă multilateral dezvoltată;
III. Vechea denumire ”Vârful Ocolit” (de fapt, Colțul ocolit!), dezvoltat de autoare în sensul de vârful ocultat/protejat.
De la I la III și de la III la I avem femeia care ancorându-se în duhul hinduistei moarte la Port Said descoperă taina aflată la vedere, dar ignorată de toți ceilalți. De aici la sentimentul de ”aleasă” e cale scurtă.
Haios este că absolut toate premizele de la care pleacă deducția domnișoarei Pănculescu sunt false.
1,2Cristina Pănculescu – ”Taina Kogaiononului Muntele sacru la dacilor”, Ed. Ștefan, București, 2008, pg. 73.
O problemă de a(l)titudine
Lăudabil, C. Pănculescu folosește toponimul corect, Vârful Bucura Dumbravă. Prescurtarea arbitrar practicată, Bucura – întâlnită din păcate și la nume mari! – , este lipsită de sens și lipsită de respect.
Plecând de la ”zvonuri”, după cum singură afirmă, tanti ajunge la concluzii spectaculoase. Din fericire, lipsesc din varianta tipărită a studiului său, dar manuscrisul le reține:
”O altă curiozitate a acestui vârf este legată de înălțimea lui. Este o stare de fapt care cred eu, a generat în mare măsură ignoarea și deci ocolirea lui concretă.
Curiozitatea constă în faptul că pe majoritatea hărților turistice înălțimea acestui vârf nu apare, iar din cele pe care este trecută reiese că este cu 2 m sub nivelul vârfului Omu. De aici rezultă că vârful Bucura Dumbravă este al doilea vârf din Bucegi și în consecință în mod obligatoriu ar trebui să fie trecut ca atare pe toate hărțile. Mai mult decât atât, dacă luăm în considerație și faptul că la aprecierea înălțimii vârfului Omu s-a luat în calcul «Columna Cerului» deci un monument megalitic care este posibil să fi fost transportat în acel loc, (cred că acest lucru poate fi și merită verificat), rezultă în acest caz că Vârful Bucura Dumbravă ar fi în mod natural cel mai înalt vârf din Bucegi”1.
Stânca de pe Omu, megalit ”transportat”… Vai! ”Primul «vai“» s-a dus. Iată că mai vin încă două «vaiuri»” (Apoc. 9:12)
Sunt două feluri de oameni; cei ce vor să creadă și cei ce vor să știe. Primii umblă cu zvonuri și iluzii; ceilalți caută să afle singuri sau îi consultă pe cei care știu deja. Am văzut în ce categorie intră tanti. Însă un băiat deștept de pe Facebook s-a
”adresat întru lămurire celei mai abilitate instituţii să răspundă la această întrebare: cea care chiar a măsurat această valoare, Direcţia Topografică din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Răspunsul foarte detaliat al acesteia, cu acordul lor explicit:
Cu privire la controversa privind altitudinea vârfului Omu din munţii Bucegi, vă informăm că pe harţile topografice realizate de către Direcţia Topografică Militară «General de divizie Constantin Barozzi», este menţionată altitudinea de 2504,90m. Această valoare reprezintă altitudinea faţă de nivelul mediu al Mării Baltice, determinată la nivelul solului (nu al umpluturii de pământ) în punct materializat prin bornă. Descrierea amplasamentului bornei prin schiţă şi prin poziţionarea pe imagine precum şi schiţa bornei (partea superioară, umplutură, nivelul solului şi subteran), în care s-a determinat valoarea altitudinii, sunt prezentate în anexa nr. 1. Poziţionarea bornei a avut în vedere îndeplinirea unor necesităţi specifice şi nu neaparat altitudinea cea mai mare” (aici).
Așadar, Vf. Omu rămâne cel mai înalt din Bucegi, chiar dacă nu luăm în calcul monolitul de pe vârf. Dublă eroare. Vai! ”Al doilea «vai» s-a dus. Iată că al treilea «vai» vine repede” (Apoc. 11:14).
1Copie xeroxată după manuscris, Arhiva documentară Corneliu Dan Brăneanu. Facsimilul pezentat – expertizabil – înlătură posibilitatea unei invenții sau falsificări!
Amorsa teosofică
”Secretul doctorului Honigberger” (Mircea Eliade, princeps 1940) propune un amestec de real și fantezie greu de deslușit la o lectură exaltată, lipsită de aparat critic. Datorită trimiterilor la tehnici ”secrete” indiene și la ”Tărâmul nevăzut” (Shambala), nuvela era lectură obligatorie în cercurile de contorsioniști (yoghiști) din România anilor ’70-’80.
Un scurt pasaj care amintește de Bucura Dumbravă (alpinistă1, pacifistă, feministă, teosoafă, spiritistă și membră a fel de fel de societăți mai mult sau mai puțin secrete din epocă) a declanșat unei cucoane cam nefu2 o criză prelungită, aflată sub spectrul a ceea ce noi numim ”revelație isterică”:
”- Sunt foarte mulţi ani de când în casa aceasta nu intră aproape nimeni. Doar câţiva prieteni, care nu au pregătirea specială pe care şi-o dobândise [s.n.] soţul meu. […] Biblioteca pe care am să v-o arăt acum n-a văzut-o, dintre cei care ar fi putut-o judeca [s.n.], decât o singură persoană: Bucura Dumbravă. I-am scris, cum v-am scris şi d-voastra, că am o bogată colecţie orientală, şi a venit, dar după lungi amânări. Cred că a interesat-o foarte mult. Îmi spunea că a găsit aici cărţi pe care le ceruse cândva de la British Museum. Dar n-a avut timp să o cerceteze pe-ndelete. Şi-a însemnat câte ceva şi a făgăduit să revină după întoarcerea sa din India. După cum ştiţi, poate, se ducea la un congres teozof în India. Dar n-a mai apucat sa pună piciorul pe pămâtul românesc. La Port-Said a murit…
Nu ştiu dacă d-na Zerlendi dădea vreun tâlc secret acestei morţi în pragul reîntoarcerii. A tăcut iarăşi, privindu-mă cu o deosebită atenţie. Simţeam că trebuie să spun şi eu ceva, şi i-am spus că misterul e atât de activ în existenţa noastră, încât nici măcar nu e nevoie să-l căutăm atât de departe [s.n.], la Adyar sau la Port-Said, bunăoară. D-na Zerlendi nu mi-a răspuns”3.
Auto-prezumata ”putere de a judeca” i-a conturat singura lucrare, scrisă în cheia ”pregătirii speciale pe care și-o dobânsise” urmându-l pe Guru Bivolaru, dar mai ales sub influența intuiției, revelațiilor și sincronicităților care fac ”misterul atât de activ în existența noastră”.
Numele ei e Domnișoara C(h)ristina…
1În sensul avut de cuvânt în epocă; 2Cam… Mai degrabă foarte; 3Mircea Eliade – ”Secretul doctorului Honigberger”, Ed. VV press, 1991, pg. 8.
Vârful Bucura Dumbravă
În căutările sale, marcate de inconsecvența pe care o regreta nu lipsit de sănătoasă autoironie, Dan Corneliu Brăneanu ajunsese la concluzia că:
”Vf. Bucura a fost astfel botezat în 1936 sau la finele lui 1935”1.
La rândul nostru, adăugăm că era deja consacrat în vara-toamna anului 19342. Posibil să coboare și mai mult în timp.
Despre legătura acestui vârf cu celebra Fanny Seculici (nume literar Bucura Dumbravă) circulă o seamă de legende urbane:
-
- ”Bucura Dumbravă este prima femeie care a urcat pe Vârful Omu” – prostie generică din clasa ubicuă și nemuritoare. Reținem că această pretenție nu a ridicată niciodată în publicistica sa antumă;
- ”Bucura Dumbravă a fost prima femeie care a urcat Vârful Ocolit de pe Omul”3;
- genitoare la fața locului a denumirii ulterior consacrate de ”Hanul Drumeților”: ”Iată ce-şi amintea, în 1935, renumitul geograf (sic!) Mihai Haret preşedintele «Touring-Clubului Românei», despre o excursie, făcută in Bucegi, în compania Bucurei Dumbravă, în toamna lui 1918: «în altă zi, am pornit-o devreme de tot de la Peştera şi am urcat prin Valea Suchelniţei şi Horoaba Superioară la Vârful Ţapului, de unde, pe fostul drum al grănicerilor de pe creasta culmei Strunga, am ajuns la «Omul», chiar în primul vârf mare, adică pe acela care-i poartă azi numele ei, pe «Vârful Bucura», unde pe la 11 ore dimineaţa ne aflam sosiţi asemenea unui timp incomparabil. Am avut impresia că pe acest vârf i-a venit şi primul gând al «Hanului Drumeţilor», căci mi-a vorbit îndelung de un proiect de societate turistică bucegistă»”4.
Să-i dăm cuvântul lui Mircea Ordean, un cercetător serios al istoriei turismului montan din România:
-
- ”Pesemne din iniţiativa lui M. Haret, vârful Ocolit de lângă Omul a primit numele scriitoarei (scriitoarea nefiind totuşi, după cum susţine M. Handoca în prefaţa Cărţii Munţilor, 1970, prima femeie care a călcat acest pisc)”5;
- ”Nu este clar cine a propus întâi acest apelativ”6. Ordean insistă pe numeroase alte fabulații montanist-administrative ale lui M. Haret.
În realitate, legătura dintre vârf și femeie este pur conjuncturală, existând alte două tentative neconfirmate:
-
- una antumă: ”Când ajunserăm în iarba mătăsoasă dintre Dintele nostru – cel mare – şi vecinul său, numit degetul Roşu, căci e mult mai subţire, doar un fel de căpăţână de zahăr – primii felicitările tovarăşilor pentru că eram cea dintîi femeie care trecuse peste Dintele mare al Morarului, şi propunerea să i se dea numele de «Bucura Dumbravă»”7. Posibil de aici să fi fost deduse celelalte două premiere amintite, ficționale;
- și una postumă, poteca Bucura Dumbravă (Cheile Zănoagei-Valea Ialomiţei-Omul), propusă de I.I. Dunăreanu și alții. ”Efectul în marea masă a turiştilor a fost însă nul”8.
Și mai presus de altceva, denumirea este legată de activitatea montană a Bucurei Dumbravă, nicidecum de cea ocultistă.
(”Universul”, nr. 41/11.02.1938, pg. 1)
Înțelegem unde a dus-o imaginația pe Cristiana Pănculescu, cu viziuni, ritualuri, alea-ale. În gol, în lipsă și în plus. Și aici trebuie să reamintim un fapt: aproape niciodată nu-i veți auzi pe oamenii de munte autentici vorbind de ”energii”, ”portaluri” și alte haules-baules, pentru că ei sunt atrași pe creste de cu totul și cu totul altceva. Este adevărat că unii salvamontiști sau cabanieri au acest discurs; dar e semn de pripășală sau vorbărie ca să facă unora pe plac.
1Notă olografă, Arhiva documentară Corneliu Dan Brăneanu; 2Emanoil Ene – ”O escursie pe munții Bucegi”, în ”Gazeta Transilvaniei”, nr. 62/05.08.1934, pg. 2 și C. Enescu Bughea – ”Pe munții din jurul Predealului”, în ”Universul”, nr. 245/08.09.1934, pg. 5; 3Magdalena Mușat – ”Bucura Dumbravă – O precursoare a turismului românesc”, în ”Educație fizică și sport”, nr. 5/01.05.1981, pg. 69; 4Valentin Hossu-Longin – ”Bucegii, a doua casă”, în ”România pitorească”, nr. 10/01.10.1979, pg. 6; 5Mircea Ordean – ”Sus la munte, la izvor”, ediție digitală. Din cauza numerotării haotice a volumului, nu se poate face citarea la pagină. Recomandăm lectura integrală a acestei valoroase lucrări; 6Ibidem, unde mărtuirei lui Haret îi este opusă cea a lui Emanoil Bucuța; 7Ibidem, cf. ”Cartea munţilor”, ed. II-a, p.93-94; 8Ibidem.
Bucura Dumbravă, vârful. Ocolit
În anul 1910, cele două vârfuri secundare ale Muntelui Omu nu aveau o denumire proprie. Haret menționează numai altitudini:
”Omul – Vama Strunga. – Drum bun de cal și de picior, lucrat de grăniceri și numit Drumul Grănicerilor. El urmează frontiera Țărei. Dist. Este cam 10 km. Poteca, lată 1½ metru, pornește de la Omul ocolindu-i două mari vârfuri (2509 și 2479 m.), și intră pe uriașul m-te Doamnele, …”1.
Hărțile militare – ”Zweite oder Franziszeische Landesaufnahme” și ”Dritte Landesaufnahme” – indică vechea frontieră pe linia crestei și Drumul Grănicerilor la sud, ”ocolind” cele două înălțimi secundare de la Sud de Vf. Omu. Pur și simplu, clar ca bună-ziua!
Știm de la Ioan Turcu, martor ocular, când avuseseră loc ultimele modificări de frontieră:
”… în vara anului 1888, ca protonotar al comitatului Făgăraș (director de prefectură), fiind numit membru permanent în secțiunea IV a Comisiunii internaționale pentru marcarea frontierei dintre Ungaria și România pe teritoriul comitatului Făgăraș, în acel an începând din 15 iunie până la 30 august, în decurs de 76 zile una după alta, am luat parte activă la marcarea frontierei, apoi în anul 1890 la autentificarea acelei marcări și în 1891 și 1892 la statorire (stabilirea – n.ed.) a drumurilor pentru paza frontierei. Am luat parte la aceste lucrări pe munți în linia de despărțirea apelor în tot locul, de la Om de pe Bucegi peste Vârful Sîntiliei și vama de la cruce (Giuvala) din pasul Branului Superior, peste Piatra Craiului…”2.
Avem motivul (practic) al toponimului și plaja temporară a apariției.
Cert este că în 1930, același Mihai Haret menționează ”Colțul Ocolit”:
”Versantul Văii Cerbului între Omul şi Colțul Ocolit (s.n.), pe unde trece vara cărarea cailor, este imposibil iarna din cauza cornișelor de zăpadă (până la 15 m. în ieșitură) care de multe ori se deslipesc prăvălindu-se în fundul Văii Cerbului sub formă de uriașe avalanșe”3.
În 1934, presa folosea deja ”Vf. Bucura Dumbravă”. Și în ”Harta turistica a masivelor Bucegi – Gârbova”4, tipărită de T.C.R. la Institutul Cartografic Unirea Brașov găsim denumirea nouă, apărută undeva în intervalul 1930-1934. Prefixul de vârf se trage de la redenumirea Bucura Dumbravă. Ar fi fost pur și simplu bizar să se vorbească de Colțul Bucura Dumbravă. Situația s-a resfrânt, retroactiv, și asupra vechii denumiri, Colțul Ocolit devenind Vârful Ocolit.
Vf. Bucura Dumbravă a fost menționat destul de des cu varianta prescurtată Bucura, câteodată în paralel cu vechea denumire de Colțul/Vârful Ocolit. Un exemplu ilustrat îl găsim la Em. Cristea, N. Dimitriu5 (1962), dar și pe hărți turistice.
În 1970, denumirile circulau de-a valma, în paralel, însoțite sporadic de explicații greșite din punct de vedere istoric:
”În imediata apropiere (a vârfului și cabanei Omu – n.n.), spre sud, se găsește vârful Bucura sau Piscul Bucura Dumbravă, denumit și vârful Ocolit, datorită potecilor turistice care trec pe aici”6.
Cât despre Vf. Găvanele, nu am identificat momentul ”botezului”, ulterior preschimbării Vf. Ocolit – Bucura Dumbravă:
”La 400 pași spre sud, Bucura – botezat recent în amintirea Bucurei Dumnravă – 2509 m – constitue al doilea vîrf. La încă 300 pași tot spre sud este piatra – fără nume – (s. n.) dela care iarna se face urcușul la creastă când panta văii Cerbului acoperită cu zăpadă face inaccesibilă poteca de vară. Tot dela această piatră o a doua potecă duce la cabană pe versantul vestic al Bucurii”7.
În ”Harta turistica a masivelor Bucegi – Gârbova” (1934), ”piatra” devine ”Stânca Găvanele”:
În 1962 încă persista o confuzie între Vf. Găvanele și Vf. Bucura Dumbravă:
”Vf. Bucura (Colțul Ocolit), primul vârf la s de Vf. Omul este confundat cu Vf. Gîvanele, situat la cca. 600 m S de Vf. Omul”8.
Cristiana Pănculescu fososește forma incorectă Vf. Găvanu (la singular), conformă cu teoriile sale. Noi n-am reușit s-o identificăm în surse scrise sau cartografice independente. În cartea sa (Fig. 1/pg. 143), Pănculescu nu se sfiește chiar să suprascrie harta Bucegilor (Ion Zavoianu, Emilian Cristea, Nae Popescu, Editura Sport-Turism, București) cu propria denumire:
1Mihai Haret – ”Peștera Ialomiței și Casa Peștera”, Tip. Vasile Teodorescu, Bușteni, 1924, pg. 207; 2Ioan Turcu – ”Excursiuni pe munții Țării Bârsei și ai Făgărașului”, ed. II, Ed. Suvenir, Brașov, 2012, pg. 9; 3Mihai Haret – ”Bucegii iarna”, în ”Boabe de Grâu”, nr. 1/martie 1930, pg. 15; 4”Harta turistică a masivelor Bucegi – Gârbova, Regiunea Sinaia Predeal”. Editată de Touring-Clubul României – Secția alpină Brașov. Tipărită la Institutul Cartografic Unirea Brașov, 1.03.1934; 5Em, Cristea, N. Dimitriu – ”Bucegii. Turism. Alpinism”, Editura Uniunii de Cultură fizică și Sport, București, 1962, pg. 105; 6Mircea Handoca – Note la Bucura Dumbravă – ”Cartea munţilor” (Stadion, 1970), pg. 81; 7I. Protopopescu – ”În Bucegi. Omu”, în ”Anuarul TCR”, an 1936, pg. XII-XIII; 8Em, Cristea, N. Dimitriu – Op. cit., pg. 83.