Victor Shnirelman: Rusia în rol de Katechon (2022)

Într-un mai vechi  articol de presă (aici) puneam la îndoială capacitatea acuzaților de plagiat ai Emiliei Șercan de ”a avea dispoziția, timpul și priceperea să selecteze fragmente relevante și să le insereze acolo unde le e locul”. Printre rânduri se înțelegea că furtul intelectual este o scurtătură, dar și că pentru a fura trebuie un efort și o pricepere care pare să-i exceadă pe împricinuiți.

Dar asta era atunci. Mai nou efortul este suplinit în mare de LLM-uri, însă priceperea rămâne o piatră de hotar. Pentru cine nu ne crede, poate urmări episodul Alexandr Dughin – Katechon, derulat într-o anumită parte a presei ideologizate. Acolo sunt atribuie niște concepte în fals, pentru că scribii de pripas și intelectualiștii de ocazie nu sunt familiarizați cu ele, cu istoria, contextul, dinamica și mediul în care se dezvoltă. Din păcate, smintesc și pe alții.

Articolul de mai jos (originalul, în limba engleză, aici) este datat 1 iulie 2022 și a apărut sub semnătura lui Victor Shnirelman, cercetător principal la Institutul de Etnologie și Antropologie, din cadrul Academiei Ruse de Științe, din Moscova.

***

Pentru noi, afirmațiile lui Victor Shnirelman au constituit o relevație. Discursul civilizațional ”este împărtășit în principal de anumite segmente ale militarilor, structurilor de securitate și clerului. El reprezintă o reacție la globalizare, care sperie elitele naționale din statele aflate în modernizare, iar acestea fac tot posibilul să-și asigure suveranitatea politică, adică propriile privilegii”. Suveranitate, privilegii și mai ales 2012. Anul 2012.

2012 este anul în care discursul dacizant își începe marșul forțat în România. Sau marșul în forță, cum doriți. Avem propriile noastre concluzii vizavi de situație, însă altceva vrem să subliniem. Românii sunt o etnie, un popor, o nație. Dacii în schimb, sunt o civilizație. Iar față de națiuni, civilizațiile își reclamă propriile sisteme de organizare.

Să mai repetăm o dată: ”anumite segmente ale militarilor, structurile de securitate și clerul”. Și într-adevăr, poate părea nebunesc ca Biserica Ortodoxă Română să susțină curentul dacoman, implicit păgân. Nu chiar. Pentru că dacii sunt doar pretextul, sintagma-cheie e ”propriul sistem de organizare”. Cât despre ”Rusia doar ca pe o «pradă»” a ”iudeo-masonilor”, titlul (de fapt titlurile, că sunt mai multe!) sună cunoscut/e.

Avem o viziune, evident simplificată, a dihotomiei globalism/suveranism. Neputând să concureze la jaful național cu marele capital extern, capitalul autohton se slujește de ideologie, mizând pe un eventual izolaționism, care le-ar genera un fel de monopol. Monopolul de a-i fura pe români în legea lor, după propriul sistem de organizare. Iudeo-masonii își au rolul lor în peisaj. Nici vorbă de antisemitism autentic, de vreo ură de ceva, cumva. Nu, e doar un bau-bau. o sperietoare artificială, pentru că-l buzunărești mai ușor de omul speriat.

Rusia în rol de Katechon: ”Civilizaționismul” și discursul escatologic în Rusia lui Putin

Victor Shnirelman

O tendință vizibilă în prezent este nostalgia pentru o civilizație care să înlocuiască națiunea într-un anumit context politic. Acesta este fenomenul care poate fi observat în Rusia, pe care unii experți îl numesc ”naționalism civilizațional” sau, cum l-aș numi eu, ”civilizaționism”. De fapt, în timp ce în ultimele decenii sovietice mai multe grupuri etnice (printre care tătarii, adâgheii și sakha-iakuții) doreau să fie privite ca națiuni, în anii 1990 și la începutul anilor 2000, ele au făcut tot posibilul să se prezinte drept civilizații distincte.

Totuși, în timp ce o națiune este caracterizată printr-o organizare politică, instituții și frontiere de stat, noțiunea de civilizație este mult mai vagă. Ea este adesea definită prin referire la o religie dominantă, dar poate desemna și o anumită viziune asupra lumii, un sistem de valori, un sistem de scriere sacralizat sau chiar un anumit sistem economic. Granițele sale sunt fluide și fluctuante. Ca urmare, definirea civilizației este marcată de un grad ridicat de subiectivitate. Tocmai de aceea ea este atât de atrăgătoare pentru puterile expansioniste, cu ambiții imperiale.

Logica sistemului politic sovietic, validată de teoria sovietică a etnosului, a condus inevitabil la rasializarea etnosului ca un ”corp colectiv” integrat.

Această logică pornea de la perceperea ei ca ”organism” și includea precepte precum ”originalitatea” culturii naționale (etnice), ”caracterul național” și ”unitatea structurii psihologice” (după Stalin), căutarea persistenței tuturor acestor elemente în etnogeneză și, în cele din urmă, afirmarea endogamiei, care transforma etnosul într-o populație biologică. De aceea, în această parte a lumii, naționalismul s-a manifestat ca un naționalism etnic, adică o viziune asupra culturii ca entitate închisă.

Termenul de ”civilizație” părea să urmeze o traiectorie similară. În timp ce, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, el era un element integrant al unei scheme evoluționiste, reprezentate de sistemul celor trei epoci: sălbăticie, barbarie și civilizație, o sută de ani mai târziu au apărut primele manifestări ale paradigmei civilizaționale. Astfel, umanitatea a ajuns să fie privită ca un ansamblu de civilizații diferite, străine unele de altele, dezvoltându-se în paralel și fără să se amestece vreodată.

Va mai trece încă o jumătate și de secol până când Arnold Toynbee avea să analizeze contactul dintre civilizații. Totuși, chiar și pentru el, civilizațiile apăreau ca ansambluri integrate, care pot intra în contact, pot purta un dialog și se pot influența reciproc, dar nu pot fuziona și nici nu pot face schimb de resurse umane. Dacă ar încerca să facă acest lucru, credea Toynbee, ele s-ar expune unui risc major.

Interpretări diferite ale ”civilizației” în Rusia de astăzi. Bogatul discurs civilizațional din ultimii 30 de ani din Rusia demonstrează o mare diversitate. În prezent, există patru perspective generale și patru moduri de a interpreta civilizația în Rusia: în primul rând, există o căutare academică a unei noi paradigme care să depășească reducționismul abordării formaționale marxiste; în al doilea rând, un proiect politic care se opune unei lumi unipolare și dorește, în schimb, ca lumea să fie un sistem multipolar alcătuit dintr-un număr de civilizații distincte, cu propriile lor culturi originale și, important, cu propriile lor sisteme politice; în al treilea rând, un proiect geopolitic centrat pe un conflict inevitabil între două civilizații: terestră (rusă) și maritimă (occidentală în general sau anglo-saxonă în particular); și, în al patrulea rând, o viziune escatologică asupra realității ca o confruntare între Binele cosmic și Răul cosmic, care este percepută de Biserica Ortodoxă Rusă drept confruntarea dintre Rusia – Katechon (adică păstrătorul) și Occidentul colectiv.

Aici mă concentrez asupra celei de-a patra interpretări, care, de fapt, îmbină escatologia cu esoterismul, geopolitica și rămășițele ideologiei sovietice pentru a oferi publicului larg o teorie a conspirației. Teoriile conspirației sunt foarte căutate în Rusia contemporană. Ele au numeroase versiuni, însă ideea lor centrală, aceea a unei conspirații globale, își are rădăcinile în escatologia ortodoxă rusă (pentru detalii, vezi cartea mea: V. A. Shnirelman, Uderzhivaiushchiy: ot Apokalipsisa k Konspirologii. Moscova: Nestor-Istoria, 2022). În ultimii 30 de ani, radicalii ortodocși ruși, urmându-l pe Mitropolitul Ioann, au prezentat istoria lumii ca pe o luptă între două civilizații: una a Binelui (ortodoxă rusă) și una a Răului (iudeo-masonică), prima acționând în numele lui Iisus Hristos, iar cea de-a doua în numele Antichristului.

Viziunea radicalilor ortodocși ruși asupra Rusiei în rol de Katechon. Acești radicali includ anumiți preoți, precum și laici – activiști politici, jurnaliști și scriitori. Ei se bazează pe escatologia ortodoxă rusă și sunt preocupați de sfârșitul timpului și de venirea Antichristului. Ei privesc Rusia ca pe Katechon, a cărui misiune este să salveze lumea de Antichristul care, potrivit lor, ar fi apărut deja în Occident. De aceea, Occidentul ar fi, în această viziune, în regres și s-ar dezintegra rapid.

Mai mult, potrivit radicalilor ortodocși ruși, forțele Diavolului sunt aliniate cu evreii, care ar ocupa deja aproape întreaga lume, iar doar Rusia ar face tot ce îi stă în putință pentru a o salva. Astfel, radicalii împărtășesc un mit escatologic medieval depășit, care îi transforma pe evrei în armata lui Satan.

Diversitatea din interiorul acestei interpretări poate fi ilustrată prin câteva cazuri foarte revelatoare. Economistul Oleg Platonov vedea istoria ca pe o confruntare între două civilizații, ortodoxă rusă și ”iudeo-masonică”, care s-ar fi manifestat ca un conflict de 2.000 de ani între creștinism și ”ideologia iudeo-talmudică” (vezi cartea sa: O.A. Platonov, Taina bezzakonia: iudaizm i masonstvo protiv Khristianskoi tsivilizatsii. Moscova: Rodnik, 1998). El prezenta Rusia drept principala țară creștină. Poporul rus s-ar fi îndepărtat temporar de credință, fapt care ar fi dus la tragediile secolului al XX-lea. Această viziune stătea la baza tuturor teoriilor sale conspiraționiste, potrivit cărora evreii ar fi ”copiii Diavolului” și ar fi implicați în comploturi secrete pentru a ucide monarhi creștini.

În plus, Platonov susținea că Papa era un aliat ferm al evreilor în timp ce lupta împotriva Rusiei creștine. Din acest motiv, Papa s-ar fi dovedit un dușman al creștinismului autentic și ar fi slujit Antichristului.

Economistul Valentin Katasonov, profesor la prestigioasa MGIMO, s-a concentrat și el asupra a două civilizații. Inițial, le imagina ca fiind o ”civilizație a banului” și o ”civilizație creștină”, prima fiind impregnată de ”spiritul evreiesc” și corupând și cucerind continuu pe cea de-a doua (vezi cartea sa: V.Yu. Katasonov, Kapitalizm. Istoriia i ideologia ”denezhnoi tsivilizatsii”. Moscova: Institut russkoi tsivilizatsii, 2013). Era obsedat de ”factorul evreiesc” și susținea că evreii, inspirați de ”sionismul internațional”, doreau să stabilească dominația mondială. Ulterior, el a redenumit cele două civilizații aflate în opoziție Abel și Cain. În viziunea sa, urmașii lui Cain au denaturat Învățătura originară prin introducerea Talmudului și Cabalei și au împins lumea către sfârșitul timpului.

O versiune seculară. Generalul în retragere Leonid Ivashov a combinat geopolitica cu escatologia (L.G. Ivashov, Geopolitika russkoi tsivilizatsii. Moscova: Institut russkoi tsivilizatsii, 2015). Deși afirma că lumea este populată de mai multe civilizații diferite, el se concentra asupra luptei dintre civilizația maritimă (anglo-saxonă) și cea terestră (rusă sau eurasiatică). Susținea că prima privește Rusia doar ca pe o ”pradă”. În plus, nu ar fi vorba doar despre o simplă ciocnire a civilizațiilor, ci despre o luptă eternă predeterminată între ele. În al treilea rând, Ivashov explica faptul că ”societatea occidentală, mai precis partea ei elitistă, fiind controlată de capitalul financiar evreiesc, a distrus toate principiile pe care a fost construită omenirea…” și conduce lumea spre moarte. Într-o altă intervenție, el a afirmat clar că Statele Unite sunt conduse de ”capitalul evreiesc de tip hasidic”. Astfel, în viziunea sa, Occidentul este condus de evrei.

În cele din urmă, el a prezentat Rusia ca pe Katechon. Astfel, a trecut cu ușurință de la geopolitică la dogmă religioasă, bazată pe idei destul de diferite despre sfârșitul timpului. De fapt, această narațiune reface mitul mesianic nazist, în care Binele era reprezentat de ”civilizația spirituală germană”, iar Răul era identificat cu civilizația occidentală ”plutocratică”, lipsită de spirit, care servea drept acoperire pentru ”complotul evreiesc mondial”. Tocmai acest mit se reflectă în narațiunea geopolitică a lui Ivashov despre lupta dintre două civilizații.

O versiune seculară a acestei narațiuni a fost dezvoltată de jurnalistul radical Maxim Kalashnikov, care a descris opoziția dintre două lumi: cea americană, întemeiată pe ”spiritul iudeo-talmudic”, și cea ario-slavă, cu rădăcini bizantino-ortodoxe, reprezentată de ruși, ucraineni și belaruși. Din nou, apărea ideea unei lupte între două civilizații: cea ”yankee-sionistă” și cea imperială ”ario-slavă” (M. Kalashnikov, Slomannyi mech imperii. Moscova: Krymsky most-9D, 1998). Mai târziu, Kalashnikov a ajuns să considere Occidentul și Statele Unite drept o ”antiumanitate”, căreia i se putea opune doar Rusia.

Una dintre cărțile sale are subtitlul ”Rusia în pragul morții. Apocalipsa acum”. El descria o bătălie între Antichrist și Katechon. Mai recent, și-a revizuit opiniile anterioare și a prezentat nomenklatura rusă drept principalul dușman. Totuși, revenind la viziunea escatologică asupra istoriei, a declarat că un mare ciclu istoric se încheiase și că un scenariu apocaliptic era aproape. A amintit victoria sovietică asupra Germaniei naziste și a deplâns dezintegrarea Uniunii Sovietice. Astfel, nu mai exista niciun ”păstrător”, iar venirea fascismului era inevitabilă.

În cele din urmă, filosoful Valery Averianov și persoane cu vederi similare din așa-numitul Club Izborsk au prezentat în 2012 un raport care se concentra, de asemenea, asupra unei ”lupte a civilizațiilor”, la care Rusia ar fi participat de-a lungul întregii sale istorii. Deși civilizația ei era descrisă ca ortodoxă, ”suveranitatea statului” era evidențiată drept principalul obiect sacru. Iar dușmanii ei erau identificați ca fiind instigatori străini care semănau discordie și împărțeau oamenii în ”Albi” și ”Roșii”. În mod semnificativ, acești dușmani nu se opuneau statului rus, ci ”civilizației ruse”, purtătoarea ”substanței eterne a tradiției ruse”.

Discursul civilizațional este unul elitist (el este împărtășit în principal de anumite segmente ale militarilor, structurilor de securitate și clerului). El reprezintă o reacție la globalizare, care sperie elitele naționale din statele aflate în modernizare, iar acestea fac tot posibilul să-și asigure suveranitatea politică, adică propriile privilegii. Deși ele susțin că rușii împărtășesc o anumită identitate civilizațională, acest lucru este foarte departe de realitate. Potrivit sondajelor de opinie, discursul civilizațional este mai puțin popular în rândul publicului larg, iar, în pofida tuturor eforturilor autorităților, el rămâne marginal în manualele școlare.

Cu toate acestea, el a fost promovat de președintele Putin încă din 2012 și, în ultimul timp, a fost preluat de propaganda rusă, fiind folosit pentru a justifica invazia Rusiei în Ucraina ca o încercare de a rezista unui asalt din partea Occidentului.