Vă prezentăm serialul Sectarismul OZN, publicat de Peter Leb (†) în Cuvântul liber (cotidian din Târgu-Mureș) în 2003 (nr. 120, 133, 161, 167). Șirul episoadelor se întrerupe brusc (nr. IV poartă mențiunea ”va urma”), fără explicație.
Învechit după unele standarde, noi îl considerăm mai actual ca niciodată.
Sectarismul OZN
Peter Leb
I. De la ”guguloaiele comice”, la ”fraţii extratereştri”
Acum câţiva ani veneam de la Cluj cu trenul, pe o căldură sufocantă. Lumea se îmbulzea pe culoar, în dreptul geamurilor deschise. La un moment dat, pe cer apăru un fenomen straniu: o cruce albă. Oamenii, vădit înspăimântaţi, îşi făceau cruce şi vorbeau despre un semn ceresc ce numai bine nu putea să aducă. La un moment dat, câteva femei erau chiar în pragul unei isterii mistice. Degeaba încercam să explic că nu sunt decât dârele de condens lăsate de două avioane cu reacţie. Călătorii începeau să mă privească cu oarecare ostilitate, explicându-mi extrem de iritaţi că habar n-am de miracole cereşti. Aşa încât i-am lăsat în plata Domnului, distrându-mă copios de naivitatea lor.
Încă un caz. Cu colegul Tibor Roman colaboram şi la cotidianul local ”24 ore mureşene”. Redactorul şef ne-a rugat să facem o pagină ”de poante” pentru numărul de 1 aprilie. Ne-a plăcut ideea şi am purces la treabă. Pentru ca ideile să fie cât mai credibile, am făcut şi un trucaj foto: am găsit un rotor de maşină de spălat, l-am legat cu o sfoară ordinară de grilajul ferestrei, l-am fotografiat şi l-am denumit ”micro-OZN”.
Textul suna cam aşa: în faţa redacţiei a aterizat un micro-OZN, au coborât nişte omuleţi în salopete de miner, au pus de o ”micro-mineriadă” etc., etc. A doua zi, o grămadă de cititori s-au distrat de minune. Dar povestea nu se încheie aici… La mai multe reuniuni pe subiecte exotice am fostîntrebaţi despre ciudatul şi paranormalul… micro-OZN! Degeaba încercam să explicăm că totul nu a fost decât o glumă de 1 aprilie. Interlocutorii noştri ne priveau cu ochi incriminanţi, dându-ne a înţelege că ei ştiu adevărul gol-goluţ, că noi doream să sondăm opinia publică, că OZN-ul era real şi că noi am fi părtaşi la un complot interguvernamental de dimensiune planetară care picură din când în când un pic de real în secretomania la care am aderat cu toţii.
Şirul aberaţiilor nu se încheie aici, într-o bună zi, cu vreme rea, atenţia mi-a fost atrasă de afişul unei expoziţii culinare. Organizatorii desfăceau produse culinare naturiste, impregnate de energii extraterestre, care în opinia lor făceau adevărate minuni. Curios din fire, m-am dus la hotelul ”Parc” din Târgu-Mureş, locul de prezentare a bucatelor. O primă surpriză: denumirile date creaţiilor culinare. Am putut să admir ”guguloaie cosmice”, ”salată spaţială” sau ”sosul parapsihologic”. O fată tânără şi drăguţă îmi recomanda cu cea mai desăvârşită candoare produsele. Mi-a explicat că sunt ideale pentru tratarea celor mai diverse boli, dându-mi și exemple concrete: mama ei s-a vindecat de cancer uterin în fază de metastază în doar trei săptămâni, iar bunica ei de glaucom în doar o lună de zile! Am întrebat-o dacă vindecările au fost confirmate de examinări medicale. S-a uitat la mine extrem de mirată, spunându-mi: ”Dacă pui la îndoială harul trimis de fraţii extratereştri, rezultatul tratamentului poate fi anulat”. Ce era să-i zic?!
Există anumite zone ”predilecte” care îi adună pe fanatici. Despre latura de manipulare socială a acestor creduli voi mai vorbi în cadrul acestui capitol. O asemenea zonă se află chiar sub poalele Pietrelor Doamnei din Munţii Rarău. În fiecare an se adună sute de tineri (şi mai puţin tineri), într-o veritabilă tabără paranormală. Există sute de relatări despre apariţii de OZN-uri în timpul meditaţiilor colective. Am încercat să dau de capătul poveştii, vorbind cu zeci de participanţi. Culmea, nimeni nu văzuse nici măcar vreun fenomen luminos misterios! Cu toţii mi-au spus că acele OZN-uri fuseseră văzute de alţii, ori înainte, ori după sosirea lor la munte. Cert este că s-a născut o adevărată mitologie! Unui cititor i se răspundea astfel în revista ”ELTA”: ”Desigur, nu ne-ar fi greu să scriem despre muntele Athos, cât şi despre Sinai sau Tibet, căci toate aceste locuri şi încă altele au avut un rol în viaţa spirituală a Geei (cum este cunoscută «dincolo» planeta Pământ), numai că ar fi pierdere de timp, din moment ce cancelaria cosmică a Geei s-a mutat în Muntele Rarău, România, Moldova, adică tot la noi acasă, fie că eşti în Arad, Piatra Neamţ, Toronto, Atena sau Constanţa”. Clar, nu-i aşa?
Un alt loc ”marcat” se află în Munţii Orăştie, la Sarmizegetusa Regia. Paznicul sitului mi-a povestit că în fiecare an, de solstiţiu de primăvară, vin ”nişte bolunzi”, care, în pielea goală, încing hore în jurul sanctuarului mare, rotund, rugându-se la Fecioara Maria, Ştefan cel Mare şi la inteligenţele extraterestre! Mai mult decât atât, dacă sunt iscodiţi în timpul ritualului, ei pot deveni extrem de violenţi.
Să încercăm să definim aceste manifestări drept… naivitate. Dar ce se întâmplă atunci când o dezinformare este perpetuată, cu reacredinţă, prin mass-media? Cu mai multă vreme în urmă, un corespondent clujean al unui cotidian central a publicat un amplu reportaj despre întâmplările ciudate din noaptea de Sânziene, petrecute în pădurea Baciu. Corespondentul scria că în acea noapte s-a deschis un cavou negru care făcea legătura cu o lume paralelă şi că în pădure mişunau broaşte roşii şi fosforescente. Aberaţia a prins! În zilele următoare, pădurea a fost luată cu asalt de căutătorii porţilor spre o altă lume! Dezamăgiţi, n-au găsit desigur nimic. Singurii oameni mulţumiţi au fost cârciumarii din zonă care au avut o vânzare cu mult peste media obişnuită!
În iarna anului 1995, înainte de Crăciun, primeam din partea unei asociaţii ufologice bulgare din Sofia un cadou neaşteptat. Era vorba de o poliţă de asigurare pe un an de zile, făcută de Societatea de asigurări ”Balkan”, unde eram asigurat în cazul traumelor pe care le-aş fi suportat în situaţia că aş fi fost răpit de un OZN sau dacă aş fi păţit ceva în urma acţiunii unui poltergeist (”spirit zgomotos”), ori atunci când orice fenomen paranormal ar fi atentat la sănătatea mea! iată doar câteva exemple care vin în sprijinul ideii că de la sublim la ridicol nu este decât un pas extrem de firav.
II. Fani şi fanatici, plimbări in astral şi descifrarea secretului OZN-urilor
Înainte de prăbuşirea comunismului, fanii fenomenului OZN şi ai celor conexe, prin chiar preocupările lor, se considerau un soi de disidenţi. Apăreau puţine cărţi şi articole despre această temă, dar trebuie să recunosc că marea lor majoritate erau scrise de autori competenţi şi serioşi. Preocupările fanilor OZN se reduceau la şuete, de multe ori aprinse, în cadrul cenaclurilor de science-fiction, iar dezbaterile erau un soi de amalgam între ştiinţă, literatură SF, fantastic şi ipoteze dintre cele mai trăsnite. Şi, marea lor majoritate, în special tinerii, credeau orbeşte în teoria ”roţi şi piuliţe” a OZN-urilor.
După 1989, situaţia s-a schimbat radical. Au apărut sute de volume, mii de articole, de cele mai multe ori cu un conţinut dubios, uneori vădit contrafăcut, şi marea lor majoritate nu reprezintă decât un soi de ghiveci, unde sunt tocate informaţii despre OZN-uri, miracole creştine, dovezi arheologice de cele mai multe ori contrafăcute, totul cu o glazură tipică pentru mişcarea New Age. Pe aceşti fani îi vezi cumpărând orice carte sau publicaţie de acest gen, pe care o devorează cu aviditate, fără minimum de simţ critic şi discernământ în a deosebi fabulaţia de real. Subiectul preponderent al discuţiilor în grupurile din ce în ce mai numeroase sunt călătoriile în astral, contactul cu fiinţe angelice de sorginte extraterestră şi, desigur, OZN-urile. Aceste grupuri, care se consideră formate din iniţiaţi, nu acceptă alte păreri care nu se încadrează în dogmatica lor, refuzând practic orice fel de dialog. Mai mult decât atât, dacă insişti, te consideră un reprezentant al marelui complot mondial care încearcă să muşamalizeze marile adevăruri despre vizitele extratereştrilor.
Acum câţiva ani, o carte era în mare vogă în aceste cercuri. Volumul intitulat ”Fiinţă, îngeri, martori” era opera unui grup francez autointitulat ”Călătorii Atemporali”. Erau descrise mai multe cazuri de fenomene luminoase interesante, dar totul era băgat în aceeaşi oală cu credinţe mistice şi cu obsesiile celor ataşaţi de mişcarea New Age. Concluzia cărţii reprezintă un mod de gândire tipic acestor curente şi care îi ”ţin în priză” pe prozeliţi: ”Să ascultăm această voce, atât de fragilă şi cu toate acestea atât de precisă. Ea ne va indica acea cale de urmat pentru a ne racorda la ceea ce am fost întotdeauna: călători siderali, traversând interdimensiunile. Ei vor fi mereu acolo pentru a ne ghida, chiar dacă uneori calea noastră se pierde în ceaţa îndoielii, într-o zi, va veni şi ceasul întâlnirii. Va trebui să fim pregătiţi, deoarece clipa întâlnirii între fiii oamenilor şi fraţii unităţii este unică. Aceasta este o altă poveste, înscrisă deja în paginile Cărţii Vieţii: «După acest lung parcurs, când stranii martori ai călătoriei atemporale se vor alătura în sfârşit celor care călătoresc în spaţiu şi în timp, va începe Fiinţa înger Sinteză Unitară»”.
Să venim mai aproape de casă şi să cităm din finalul unui articol de fond, apărut în aceeaşi revistă de metafizică: ”Din păcate, nu putem accepta că un credincios este exponentul răului sub masca unei ipocrizii cosmice. Neascultarea consecinţelor, determinarea Karmei Universale îl va mătura, îl va readuce la planurile astrale de unde va reveni când cei ce vor face curat vor readuce planul fizic aşa cum este şi sus”. Aceeaşi ameninţare voalată că numai cei aleşi şi iniţiaţi vor purcede în astral, acest stress perpetuu determinând o atitudine doctrinară şi de comportament din partea adepţilor.
Şirul aberaţiilor nu se opreşte aici, într-o broşură apărută la Făgăraş putem citi: ”Să ne gândim la orientarea imorală şi nebiblică a entităţilor OZN şi a învăţăturilor lor, la comportamentul lor ciudat şi la zecile de corelări oculte şi demonice de netăgăduit. Să ne gândim de asemenea la nenumăratele întâlniri în apropiere (sic! – n.n.) avute cu OZN-urile, care sunt evenimente înscenate intenţionat în folosul celor ce le fac, ceea ce sugerează un plan de înşelare. Istorica lor orientare spre pământ şi faptul că toate fenomenele OZN se potrivesc cu teoria care îi implică pe demoni implică demonstrează că această explicaţie este cel mai bun răspuns posibil la soluţiamisterului OZN”. Deci, tot ceea ce ne este (încă) necunoscut are o sorginte diabolică. Piei, Satană!
Aceste exemple arătate mai sus conduc la imaginea unei doctrine şi a unui comportament sectar, cu substrat parareligios, subiect despre care vom mai vorbi în acest capitol.
Dar există şi alte persoane, independente de aceste mişcări, care sunt convinse nu numai că au descoperit secretul OZN-urilor, dar stabilesc şi data de contact, precum şi rutele (ocazionale, expediţionare şi chiar comerciale) pe care ozenauţii călătoresc în Cosmos, la fel de uşor ca şi cineva care îşi vizitează soacra din Dorohoi. În perioada revistei RUFOR primeam numeroase scrisori de la asemenea persoane, unele cu zeci de file scrise mărunt, ticsite de formule în care metrul cub era înmulţit cu centimetrul pătrat şi împărţit cu viteza luminii. Sincer, nu puteam să nu apreciez perseverenţa acestor corespondenţi şi volumul enorm de muncă, cu care îşi ocupa probabil întregul timp liber. Iată un singur exemplu dintr-o voluminoasă epistolă a unui corespondent bucureştean: ”De la data de 26 decembrie 1993, până la data de 9 aprilie 1994, deducem un număr de 104 zile, iar de la data de 9 aprilie 1994 vom considera numărul sacru 40 multiplicat cu 12, unde 12 reprezintă numărul de supercivilizaţii existente şi astfel vom avea: 12 x 40d = 480d; dar dacă vom considera suma 104d+480d = 584d, unde 104 este sacrul mayaşilor, vom obţine exact valoarea perioadei de revoluţie sinodică a planetei Venus şi ca atare data contactului: 2 august 1995”. Desigur, în acea dată nu s-a petrecut nici un contact cu vreo supercivilizaţie cosmică! Dar asemenea fani nu cedează, refac calculele, inventează noi formule, stabilind noi şi noi date de contact, printr-un efort intelectual demn de o cauză mai bună.
III. Cine a pus minciuni pe clanţă?
Aceste grupări de fani sunt alimentate din când în când de întâmplări fabuloase, devenite folclor ufologic, de al cărui veridicitate nu se îndoiesc cei vizaţi, în pofida demitizărilor.
Despre ”cazul Bixad” am auzit prima dată vorbindu-se prin 1977. Era un caz despre care se vorbea în şoaptă şi era considerat drept o dovadă a vizitelor extraterestre. Iată despre ce era vorba: prin toamna lui 1977, la cariera de piatră din comuna covăsneană Bixad ar fi aterizat un OZN imens din care au ieşit nişte entităţi care au încercat să transmită muncitorilor o serie de mesaje. Aceştia, îngroziţi, au fugit înspăimântaţi. Povestea mai spune că aceştia nu s-au întors la lucru, fapt ce ar fi determinat intervenţia Miliţiei şi Securităţii. An de an aflam noi amănunte, ştirea propagându-se prin telefonul fără fir şi luând amploarea unui veritabil mit. Cu toate schimbările din 1989, nimeni nu s-a obosit să verifice informaţia. Asta până în 1995, când împreună cu Tibor Roman ne-am deplasat la faţa locului. Cei de acolo, oameni care lucrau la carieră de-o viaţă, auzind scopul venirii noastre, au început să ne privească ca pe nişte extratereştri, şi aceia dintr-o specie extrem de exotică. Iată numai câteva declaraţii. Attila Miklós (primarul oraşului Tuşnad): ”Eu sunt din Tuşnad. Nu am auzit vorbind-se niciodată despre un asemenea caz. Dacă într-adevăr s-ar fi petrecut aşa ceva, aş fi aflat”. Mihály Veres (fost maistru la cariera Bixad în perioada 1977-1978): ”Nu am auzit niciodată de aşa ceva. Pot să vă spun că la Bixad nu s-a petrecut niciodată un asemenea caz. Puteţi să mă credeţi pe cuvânt căci nu mă tem de adevăr”. Kalman Herbasz (fost şef de secţie la cariera Bixad): ”Nu s-a petrecut nimic. Totul mi se pare o simplă poveste sau bârfă. Repet în acea perioadă nu s-a petrecut nimic de genul acesta”. Emil Szász (adjunct şef secţie la carieră): ”Nu am auzit vorbindu-se de vreun cazasemănător. Dacă s-ar fi petrecut ceva, cu siguranţă că aş fiaflat”. Şi numeroşi localnici au dat răspunsuri asemănătoare. Începeam să avem certitudinea că celebrul ”caz Bixad” era fie o cacealma, fie o intoxicaţie de proporţii. Cu toate că am închis dosarul, mulţi mai cred în realitatea cazului şi nici nu vor să conceapă că n-a avut loc nici un fel de întâlnire de gradul III!
În 1991, cercetătorul Ion Hobana investiga un caz petrecut în Munţii Retezat. Era un caz petrecut în zona Curmăturii Bucurei, în noaptea de 4 august 1994. Doi salvamontişti, oameni integri şi cu picioarele pe pământ împreună cu cinci turişti, au fost martorii unui fenomen ieşit din comun: au văzut un OZN, imens, strălucitor care îşi schimba forma şi coloritul. Cazul, investigat în amănunţime, nu lasă nici o dovadă împotriva sincerităţii martorilor care au văzut evoluţia unui OZN. Acest caz are şi un ”va urma” care se poate înscrie în tematica acestui subcapitol. La doar numai 9 zile, un avion IL-18 se prăbuşea în preajma Vârfului Buta, în circumstanţe cel puţin ciudate şi inexplicabile, dar perfect terestre şi umane. În articolul mai sus amintit autorul scria: ”O persoană bine informată, dornică să rămână anonimă, mi-a spus că prăbuşirea avionului IL-18, la nouă zile după aventura montană şi la doi kilometri de locul desfăşurării acesteia, s-ar fi datorat unor puternice perturbaţi electromagnetice, care au făcut ca aparatura de bord să devină inutilizabilă. /…/ Să fi fost atunci de vină potențialul energetic al unor lumini asemănătoare celor din 4 august?” Timp de mai multe luni, împreună cu colegii, ne-am ocupat de catastrofa avionului IL-18. Așa cum am mai arătat, cauzele catastrofei sunt pur terestre. Ne-am pus întrebarea: a încercat ”cineva” să-l intoxice pe cunoscutul și competentul ufolog român, pentru ca printr-o mediatizare adecvată să încerce să șteargă cauzele reale ale accidentului? Se pare că un răspuns afirmativ la această întrebare se află cel mai aproape de adevăr…
Dar cea mai teribilă poveste intrată în folclorul ufologic, care a depăşit cu mult graniţele României, s-a petrecut în 1974 în Maramureş. Chiar şi eu am fost întrebat de nenumărate ori în străinătate ce ştiu despre plăcuţele de aur cu mesaj extraterestru sau dacă în decembrie 1989 au fost găsite ghiulurile din aur ale Elenei Ceauşescu confecţionate din acest metal de provenienţă nonterestră.
Întâmplarea a ajuns pentru prima oară în mass-media în 1994, revista ”UFO Magazin” ce apare la Budapesta. Pe scurt: se vorbeşte de un grup de entuziaşti, care în dorinţa de a ajunge în contact cu alte inteligenţe, undeva în Munţii Gutâiului, au desenat pe pământ celebrul simbol UMMO. Încercarea le-a reuşit. Într-o zi, un OZN a aterizat, iar ocupanţii acestuia le-au înmânat o casetă plină cu plăcuţe de aur, pe care erau înscrise mesaje esenţiale pentru omenire. Numai că, parcă din senin, au apărut o droaie de soldaţi care au vrut să deschidă focul asupra ocupanţilor OZN, dar armele nu le-au funcţionat. Extratereştrii au decolat în trombă, iar contactaţii au fugit în pădure, desigur cu preţiosul mesaj. Potrivit poveştii, au urmat percheziţii, anchete şi torturi şi, în cele din urmă plăcuţele ar fi fost descoperite, nu înainte de a fi fost copiate de contactaţi. Ei au fost supuşi ori unor arestări abuzive, ori li s-au făcut tratamente psihiatrice groaznice. În cele din urmă, aurul ar fi ajuns la familia Ceauşescu şi din el ar fi fost confecţionate ghiuluri de mare rafinament Cam aici se încheie povestea…
Călin N. Turcu a decis să meargă pe firul evenimentelor şi să încerce dezlegarea misterului care a înfierbântat atâtea creiere. Martorul cheie, László Izsaky trăieşte undeva în Ungaria şi refuză orice contact cu presa. Călin N. Turcu, care s-a deplasat în Maramureş, a găsit o grămadă de lacune în toată povestea. Şi acest cercetător cu enormă experienţă se îndoieşte de realitatea evenimentelor care s-ar fi petrecut în 1974, undeva în nordul României.
Acestea sunt doar câteva exemple concludente din vastul folclor ufologic românesc. Gândindu-mă la toate acestea, nu se poate să nu pun o întrebare: cine pune minciuni pe clanţă? Aceste story-uri, lansate într-un mediu propice cu regularitate, sunt opera unor amatori de farse sau unor minţi bolnave? Sau, ceea ce este mai grav, este o posibilă încercare de intoxicare informaţională. Dacă raţionamentul este just apare o altă întrebare: de cine şi cu ce scop? Habar n-am cine stă în spatele acestor afaceri. Dar totul miroase a manipulare psihologică întreprinsă nu de niscaiva extratereştri sau fiinţe eterice, ci de bipezi numiţi oameni, la fel ca şi noi şi care au funcţii mai mult sau mai puţin vizibile.
IV. Un comportament de tip sectar
Victor Kernbach analizând termenul de sectă, scria: ”Noţiunea sectă – adesea eronat generalizată în uzul curent – include două noţiuni diferite: una – cea folosită de teologie, alta (mai potrivită realităţii), pusă în circulaţie de sociologia religiei; dar, în ambele situaţii, diviziunea sectantă (un soi de partenogeneză) se face prin extrapolarea câte unui pasaj, uneori obscur, adesea judecat în afara contextului său, din corpul scriptural canonic, iar alteori din apocrife, care în teologia sectei devine text fundamental şi este tratat drept revelaţiaautentică”.
Mai trebuie adăugat că, de obicei, sunt comunităţi rigide, închise, caracterizate prin adopţia unei dogme fără nici un elementar simţ critic. De asemenea, membrii unei mişcări de tip sectant împart lumea între ”ei” şi ”ceilalţi”. Nu lipsesc nici aspectele mesianice, fiecare sectă aspirând la o mântuire adusă fie de un lider religios, fie de un strămoş mitic, fie de un element cu caracter scientist.
Nu se poate să nu găsim o asemănare izbitoare între cele arătate mai sus şi comportamentul astralilor, al fanaticilor OZN şi al tuturor membrilor acestor mişcări. Ei cred orbeşte în dogmele lor, nu acceptă nici un dialog vizavi de acestea, la fel cum nu adoptă nici măcar un punct de vedere diferit de credinţa lor. Sunt grupări relativ închise, acceptul de noi prozeliţi făcându-se după un soi de iniţiere în tainele mistice ale contactelor cu forţe extraterestre. Sunt conduşi de un lider, ale cărui păreri rareori sunt puse la îndoială, acesta fiind considerat ca o persoană aflată la un nivel de iniţiere superior. Poveştile cu Shambala (mă şi mir că Ministerul de Externe nu deschide o reprezentanţă diplomatică în acest tărâm mitic, unde – potrivit relatărilor iniţiaţilor – circulă sute de români!), mesajele extraterestre, revelaţiile despre lumi paralele, entităţi fie paşnice, fie agresive, fac parte din doctrinele acestor mişcări. Nu lipseşte nici caracterul mesianic: numai cei iniţiaţi vor purcede în astral sau pe bordul farfuriilor zburătoare atunci când pământul va fi mistuit de războaie, poluare etc. Ei au şi locuri sacre, predilecte, unde se adună periodic pentru a comunica cu lumile nepământene; acestea sunt fie în Bucegi, Rarău, Sarmizegetusa Regia sau în alte locuri unde, potrivit lor, se deschid periodic porţile cereşti. De multe ori, ideologia lor este un sincretism ciudat între religiile arhaice, creştine, orientale, care sunt impregnate ca de un sos apetisant de problemele economico-sociale contemporane şi de descoperirile ştiinţifice ale momentului, creând un amalgam straniu, greu digerabil şi de multe ori ridicol, căci adepţii acestor mişcări nu au de, cele mai multe ori, cunoştinţele minime necesare, fundamentale, despre aceste religii.
Acelaşi Victor Kernbach scria cu mai mulţi ani în urmă: ”Labirintul mântuirii în secolul nostru ademeneşte şi prin speranţe profane, chiar dacă deplasarea spre aceste speranţe capătă un caracter moral parareligios. Ca şi în cazurile sectante, şi aici oamenii reţin din vechile mitologii şi îşi recompun cadrul mitic din substanţa reziduală a propriului timp. Aşa încep să se petreacă faptele în neomitologia parareligioasă a ufologiei (…). Acestea se sprijină pe o anumită speranţă de mântuire, iar prin asta grupurile sunt similare cultelor milenariste, fie că răspund exigenţei unor categorii scientizate care pur şi simplu aşteaptă fructificarea unor raporturi colegiale iniţiatice cu mesagerii unei civilizaţii cosmice, fie că, în sfârşit, sunt tratate ca nişte fenomene ipostaziale ad-hoc ale unor lumi paralele spaţiale, de spirite, sau atemporale, de urmaşi pentru care timpul este reversibil, farfuriile zburătoare au devenit obiect de cult, cu sau fără voia grupurilor fidele”.
Dincolo de aspectul sociologic al acestor mişcări, mai trebuie menţionat că ele fac un grav deserviciu cercetării ufologice serioase. Apărând des prin volume, publicaţii proprii etc., aceste mişcări provoacă neîncredere faţă de fenomenul OZN, atât din partea publicului larg, cât şi al comunităţii ştiinţifice.
