Atunci când se amintește de Peștera Sf. Apostol Andrei de la Ion Corvin (fost Cuzgun), este menționat inevitabil Ion (Jean) Dinu, personalitate și personaj central în affaire. O broșură de-a sa, Viața și activitatea Sf. Apostol Andreiu, datată 1945, a căpătat un statut cvasilegendar (mulți o amintesc, puțini au văzut-o în realitate, și mai puțini au citit-o). Dată fiind raritatea acestei tipărituri, v-o prezentăm în transcriere, după exemplarul aflat în colecția BAR (II 465727).
Până la acest moment, fragmente, adesea reproduse trunchiat și fără nicio indicație de citare, au fost folosite în diverse articole de presă și în câteva cărți. Are și publicistica campionii ei nefaști. Cine dorește, se poate lămuri prin simple lecturi în oglindă.
Am păstrat grafia originală, rectificând minore erori de tipar. S-a intervenit punctual la sistemul de citare, haotic și câteodată confuz în original. (De exemplu, la începutul cap. Dintre cetăți, aducând alta la mijloc voiu lăsa celelalte celora, ce le știu se deschid ghilimele – marcate de noi cu roșu – care nu mai sunt închise. Nu este deloc clar dacă este vorba de-un citat sau de creația autorului.)
Compoziția urmează tipicul epocii, cu o largă secțiune de propagandă religioasă, subiectul principal devenind, involuntar, secundar. Pentru cei strict interesați de Peștera Sf. Andrei, recomandăm parcurgerea doar a ultimelor două capitole.
Vom aborda, cu altă ocazie tematica, deoarece ne lipsesc unele detalii importante. Nu ne dorim să fim asimilați idioților nimănui utili (de tip Sorin Ioniță) care merg în piepți și vorbesc pe nas despre chestiuni străine priceperii și cunoașterii lor.
***
VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SF. APOSTOL ANDREIU
I. DINU, Doctor în teologie
[Se vinde în folosul Grotei Sf. Andreiu]
August 1945
”Ce cel decât apostolii mai întâiu chemat
și celui întâiu apostol, frate adevărat,
Stăpânul tuturor, Andrei, roagă-te, pace
lumii, să dăruiască, și sufletelor noastre,
mare milă”…
(Troparul Sfântului Andreiu)
Cu multă cinste și cu neîntrecută vrednicie, Andreiu-Apostolul și Întâiul Chemat, dintre cei doisprezece, a făcut parte din cinul măriților și prealăudaților ucenici ai Domnului și Mântuitorului Nostru, Iisus Christos.
S’a născut – precum scrie la Evanghelia dela Mateiu și se citește în biserică – în cetatea zisă Betsaida, din Palestina, cu mulți ani înainte de Nașterea Mântuitorului, din Sfânta, Mărita, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, și a trăit încă destui ani, după Înălțarea Domnului, la cer.
A fost, Andreiu, de neam evreu, fiul unuia, Iona-iudeul; frate bun și apropiat în vârstă cu Sfântul Apostol Petru, prea măritul și mai vârstnicul, dintre toți cei doisprezece ucenici ai Stăpânului lor dumnezeesc, cu mormântul în cetatea italiană a Romei.
Cași alții, din vremea și din cetatea lui, Andreiu, fiul lui Iona, se îndeletnicea cu vânarea peștelui, cu prepararea și vânzarea lui aiurea, având barcă și făcând, poate, părtășie, în trudă, cași în agoniseală, cu prea iubitul și cinstitul său frate, Simon, zis și Petru.
Sătul de reaua rânduială a religiei iudeilor și de păcatele preoților iudei, el s’a despărțit de sinagogă și s’a alăturat propoveduirii lui Ion, răsculatul, care – mai târziu – a ajuns Sfântul Ion, Botezătorul care – la cererea Domnului Iisus, l’a și botezat pe Mântuitorul, în apa râului Iordan.
S’a alăturat apoi – ceva mai târzior – de Mântuitorul Iisus Christos. Adică atunci, când – precum scrie Sfânta Evanghelie – a auzit pe stăpânul său, Ion, zicând:
”Iată, mielul lui Dumnezeu, cel care ridică păcatele lumii”… și a trecut în cinul celor doisprezece, în care a rămas și a muncit până și-a dat sufletul, în mâinile Domnului său, răstignit – ca el – p’o cruce…
…”Dar, pe când umbla El – adică Domnul Nostru Iisus Christos – pe lângă Marea Galileei, a văzut doi frați – zice Sfântul Apostol și Evanghelist Mateiu – pe Simon, care se numește Petru, și pe Andreiu, fratele lui, aruncându-și mrejele în mare, căci erau pescari, și le-a zis: «Veniți după Mine și vă voiu face pescuitori de oameni». Iară ei, lăsându-și îndată. mrejele, s’au dus după dânsul”…
În toată propoveduirea Mântuitorului, Sfântul Andreiu a fost de față și a luat parte la convorbirile cu Domnul său și cu mulțimile, care – cu nesățiu – sorbiau fiece cuvânt al prea luminatei caravane sfinte, în purcederea ei palestiniană – cetate cu cetate și sat cu sat.
. . . . . . . . . . . . .
Pare sigur că fi fost văduv, poate prin moartea soției sale legitime, și să nu fi avut copii – dupăcum mai totatâta de sigur pare să nu mai fi avut nici alți frați ori surori, afară de Petru, și să fi trăit laolaltă cu acest frate iubit, zis și Simon, și cu soacra acestuia, care – și el – pare a fi fost tot văduv prin deces și tot fără copii…
Cele dintâi impresiuni, pe care i le-a produs Domnul Iisus, au fost atât de puternice și de durabile, încât l’au urmărit și l’au stăpânit toată îndelungata și trudnica lui viață, în care n’a avut, n’a urmărit și n’a dorit decât o moarte tot pe cruce și tot pentru viața lumii…
În predica depe muntele Măslinilor, când Mântuitorul – în fața mulțimilor ascultătoare – își propoveduia cele nouă fericiri, Sfântul Apostol Andreiu, stând în apropierea Domnului său și sorbindu-i fiece cuvânt rostit poporului, s’a cutremurat de bucuria și emoția cea mai profundă, pe care-o va fi gândit vreodată sau pe care un om o poate gândi: bucuria de a fi tresărit și a fi văzut, la fiecare rostire, cum lucrul și râvna lui se potrivesc și se încadrează dumnezeește în fericirile de Domnul spuse, cu glas tare și răspicat, mulțimilor copleșite de mulțumire și lacrimi.
Căci, era Sfântul Andreiu, Întâiul Chemat de Domnul Iisus:
— și sărac cu duhul
— și plângând
— și blând
— și flămând și însetat după dreptate
— și milostiv
— și curat cu inima
— și făcător de pace
— și izgonit pentru dreptate
— și ocărît de jidovi și prigonit, pe nedrept, pentru Domnul său. Fericit a fost, în sfârșit, Apostolul Andreiu, când din chiar gura Mântuitorului, a auzit asigurarea, dată pentru toți și pentru toate veacurile, că pământul va mai avea parte de soare și de viață:
— ”Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, căci așea au prigonit și pe proorocii, cari au fost înainte de voi”… și îndemnul?
— ”Așa să lumineze lumina voastră înnaintea oamenilor, ca să vadă ei faptele voastre cele bune și să slăviască pe tatăl vostru, cel din ceruri”…
Deaceea, el – în toată viața lui, cu timp și fără timp – s’a făcut și a reușit să rămână întotdeauna și pretutindeni,
— sarea pământului
— lumina lumii
. . . . . . . . . . . . .
A fost Sfântul Andreiu, Întâiul Chemat, milostiv și mult dăruitor, dar n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
”Când faci milostenie, nu trâmbița înnaintea ta, cum fac fățarnicii în adunări și pe uliți, ca să-i laude oamenii”.
”Milostenia ta să fie în ascuns, și Tatăl tău, care vede cele ascunse, îți va răsplăti, la arătare”…
A fost, Sfântul Andreiu, mult rugător la Dumnezeu, dar niciodată n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
”Când te rogi, intră în odaia ta și, închizându-ți ușa, roagă-te Tatălui tău, în ascuns, și Tatăl tău, care vede cele ascunse, îți va răsplăti la arătare”…
A fost iertător, mult îndurător și înțelegător, căci n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
”De veți ierta oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre”…
A păzit și a postit toate posturile anului, căci n’a uitat niciodată cuvântul Stăpânului său:
”Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii”…
A fost și a trăit sărac, căci n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
”Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură; ci vă adunați comori în cer, unde nici molia, nici rugina, nu le strică și unde furii nu le sapă, nici le fură”…
A slujit cu credință Domnului Iisus, căci niciodată n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
„Nimeni nu poate sluji la doi domni… nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.
A căutat mai întâiu împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui a știut că toate celelalte i se vor adăoga…
N’a judecat, ca să nu fie judecat
N’a văzut paiul din ochiul aproapelui său
N’a dat cele sfinte, câinilor; nici mărgăritarele porcilor
A cerut și i s’a dat
A căutat și a aflat
A bătut și i s’a deschis, căci n’a uitat cuvântul Stăpânului său:
”Cel ce cere, ia; cel ce caută, află; celui ce bate, i se deschide”…
”Toate câte au vrut să le facă lui oamenii, a făcut și el, lor, asemenea” – înțelegând că ”aceasta e legea și proorocii”.
”A intrat pe poarta cea strâmtă, căci poarta cea largă și calea lată duc la peire și a văzut că mulți merg pe dânsele”… și a înțeles întotdeauna că:
”poarta vieții este strâmtă și calea ce duce la ea îngustă și puțini le află”…
Și, s’a ferit de proorocii mincinoși, îmbrăcați în haine de oaie, iar pedinăuntru fiind lupi răpitori, căci și-a adus întotdeauna aminte, de cuvântul Stăpânului său:
”După roadele lor, îi veți cunoaște. Au doară, se culeg struguri, din spini sau smochine, din clulini?
Așea că tot pomul bun face roade bune – iar pomul rău dă roade rele.
Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune.
Așeadar, după roadele lor îi veți cunoaște”…
. . . . . . . . . . . . .
”Dupăce Iisus s’a pogorît din munte, urmat de mulțime de popor, iată s’a apropiat un lepros și închinându-se Lui, a zis:
— «Doamne, de voiești, poți să mă curățești».
Iară Iisus, întinzându-și mâna, s’a atins de dânsul și a zis:
— «Voiesc, curățește-te».
Și îndată, s’a curățit lepra, depe el”.
…”Iar, dacă a intrat în Capernaum, a venit la el un sutaș și l’a rugat zicând:
— «Doamne, slujitorul meu zace acasă, paralizat, și se chinuește cumplit».
Iisus, însă, i-a zis:
— «Voiu veni, să-l vindec»…
Și, i-a mai zis:
— «Du-te și să-ți fie după credința ta».
Și s’a vindecat slujitorul lui, în ceasul acela”.
”Venind, apoi, Iisus, în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, cuprinsă de friguri; și, atingându-se de mâna ei, au lăsat-o frigurile și ea s’a sculat și li-a slujit”.
”Și, dacă s’a făcut seară, au adus la Dânsul, mulțime de îndrăciți și El a isgonit duhurile cu cuvântul și a vindecat toți bolnavii”.
Sfântul Apostol Andreiu a fost martor, cu ochii și cu urechile, la toate aceste întâi minuni ale Domnului și Mântuitorului Nostru Iisus Christos, așea precum reiese din Sfânta Evanghelie după Mateiu și s’a bucurat cu-atât mai mult, cu cât între cei vindecați se număra și cuscra lui – soacra fratelui său, Petru – cu care va fi fost în legături, nu numai de rudenie, ci și de creștinească prietenie, ducând, poate, și o viață laolaltă, tustrei: cei doui frați și soacra unuia dintre ei.
El a observat și-a urmărit, desigur, cu toată băgarea de seamă, zisele și faptele, cași minunățiile Domnului său, le-a notat, zi cu zi și caz cu caz, în caetul lui de însemnări – așea cum făcuse și pe vremea vânătoriei și negoțului cu pește – și, în lunga lui propoveduire printre popoare, nu le-a uitat, ci le-a folosit în toate ocaziunile și împrejurările marei lui misiuni apostolice.
. . . . . . . . . . . . .
Dar, iată-l, pe Sfântul Andreiu – Întâiul Chemat, și îndoindu-se despre dumnezeirea și puterea nețărmuită a Domnului său. Anume: atunci, când, după săvârșirea minunilor mai sus pomenite, …”Iisus s’a suit în luntre, urmat de ucenicii Lui”.
Așea povestește Sf. Ev. Mateiu această îndoială:
”Și, iată, s’a stârnit pe mare furtună înfricoșeată, încât se acoperea luntrea, de valuri; iară El dormia. Atunci, s’au apropiat ucenicii de Dânsul (între cari, desigur, și Sf. Andreiu) și, deșteptându-L, au zis:
— «Doamne, mântuiește ne, că pierim
Iar El li-a răspuns:
— «De ce vă temeți, puțin credincioșilor?».
Apoi, sculându-se, a certat vântul și marea și s’a făcut liniște mare”.
Din clipa aceea, prea măritul și întrutot lăudatul Apostol Andreiu s’a încredințat cu tot dinadinsul asupra dumnezeirii Stăpânului său și s’a hotărît nu numai să se dedea cu totul propoveduirii creștine printre păgâni, dar și să moară cu moarte muceniciască, pentru Sfânta și dumnezeiască Evanghelie a Domnului Iisus Christos.
. . . . . . . . . . . . .
Sfântul Andreiu a mai fost martur la multe alte minuni ale Mântuitorului, pe care nu-L scăpa din ochi și după Care se ținea clipă cu clipă, pretutindeni și pe orice fel de timp:
— martur la izgonirea dracilor, din îndrăciți
— martur la vindecarea slăbănogului, din Capernaum, când Iisus a însănătoșit pe paralitic, prin cuvintele neuitate:
”Îndrăznește, fiule, ierte-ți-se toate păcatele”
— martur la ospățul din casa vameșului Mateiu, prezidat de Domnul Iisus, când acesta a intrat în apostolat
— martur la vindecarea femeei, care, de 10 ani, pătimia de curgere de sânge și care zicea în sine:
— ”numai de mă voiu atinge de haina Lui, mă voiu vindeca”, și căreia Domnul i-a răspuns:
— ”Îndrăznește, fică, credința ta te-a mântuit”…
— martur, când, în casa căpeteniei, a înviat fata acestuia, Domnul Iisus luând-o de mână și ea sculându-se
— martur la vindecarea celor doi orbi din naștere
— martur la vindecarea mutului îndrăcit
— martur și tovarăș, când …”a umblat Iisus în toate părțile, prin orașe și prin sate, învățând prin adunările lor, propoveduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor”…
Și a primit, Sfântul Apostol Andreiu – după toate acestea, de el văzute, auzite și trăite – putere, dela Domnul lor și Mântuitorul lumii, ca să izgonească duhurile necurate și să tămăduiască și el toată boala și toată neputința.
Cu el odată, au primit aceiași putere și ceilalți apostoli și tovarăși:
”Simon, numit Petru
Iacob al lui Zevedeiu
Ion, fratele acestuia
Filip
Bartolomeu
Toma
Mateiu, vameșul
Iacob al lui Alfeu
Levi, numit și Tadeu
Simon Cananianul
Iuda Iscarioteanul, care, în urmă, L’a vândut și pe Iisus”…
Și, toți 12, au primit poruncă, dela Stăpânul lor:
— „Și pe unde veți merge, propoveduiți și supuneți că s’a apropiat împărăția cerurilor”.
— ”Pe cei bolnavi, vindecați”
— ”Pe cei leproși, curățiți”
— ”Pe cei morți, înviați”
— ”Dracii, izgoniți-i”
— ”În dar ați luat, în dar să dați”
— ”Să nu luați nici aur, nici argint, nici argint, nici aramă, la brâiele voastre, nici traista de drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; căci vrednic este lucrătorul de hrana sa”…
— ”În orice sat sau cetate veți intra, cercetați cine-i în ea, vrednic și la acela să găzduiți până veți pleca. Iar când veți intra în casă să-i urați și să ziceți: «Pace casei acesteia». Și, de va fi casa aceasta vrednică, pacea ce i-ați urat va veni peste dânsa; iar de nu va fi vrednică, pacea ce i-ați urat se va întoarce la voi”.
— ”Dacă, însă, nu va primi cineva sau nu va asculta cuvintele voastre, atunci, ieșind din casa sau din cetatea aceea, să scuturați și praful depe picioarele voastre”.
Andreiu Sfântul a ascultat, cu băgare de seamă toată porunca Domnului Iisus și n’a uitat o iotă din toată rânduiala ei, în toată viața lui și pretutindenea.
Deaceea, ca o oaie, în mijlocul lupilor, el a fost înțelept, ca șerpii, și a fost nevinovat, ca porumbeii
— s’a păzit de oameni,… ”căci, vă vor da judecății și în adunările lor, vă vor bate”…
— în fața judecăților, n’a grăit el, ci duhul Tatălui a grăit prin el
— a fost urît, dar a știut că ”cel care va răbda până’n sfârșit, acela se va mântui”
— ceeace i-a grăit Domnul, la întunerec, el a spus la lumină
— ce-a auzit spuindu-i-se la ureche, a propovăduit pe acoperișuri
— nu s’a temut de cei cari ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci, mai vârtos, s’a temut de Acela Care poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă…
— a mărturisit pe Domnul Iisus înnaintea oamenilor, ca să fie și el mărturisit înnaintea Tatălui Carele este în ceruri
— a învățat pe toți că …”cel ce-și cruță sufletul său și-l va pierde; iar cel ce și pierde sufletul său pentru Domnul, îl va afla”
— a adus aminte tuturor, în calea lui că:
”cel ce adăpă pe unul din acești mai mici măcar cu un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, nu-și va pierde plata sa”…
. . . . . . . . . . . . .
A mâncat, Sfântul Andreiu – în călătoria după Domnul său – nu odată, ci de prea multe ori, spice depe câmp, ostenindu-se pentru propoveduire și pilduind viață creștină și osârdie pentru Sfânta Evanghelie, dupăcum încredințează Prea Sfântul Apostol și Evanghelist Mateiu, în capitolul 12, versul 1 și următoarele.
A văzut și s’a minunat mult cum Domnul a vindecat gloate de bolnavi, a vindecat un îndrăcit care era orb și mut, a făcut multe alte minuni și a mustrat aspru pe vameși și pe farisei,
Iar, la nunta din Cana Galileei, a petrecut creștinește, minunându-se mult, de gustul vinului, prefăcut din apă, prin porunca Domnului său.
De sute de mii de ori, a povestit ascultătorilor săi din toate meleagurile și în toate limbile mărețele pilde auzite dela Mântuitorul:
— a semănătorului
— a aluatului
— a grăuntelui de muștar
— a năvodului
— a neghinelor țarinei
— a comorii ascunse în țarină
— a neguțătorului, care caută mărgăritare bune
Și n’a uitat să vorbiască nici despre tăierea capului Sfântului Ion Botezătorul, de către Irod tetrarhul, pentru Irodiada, femeea lui Filip, fratele său, nici minunile înmulțirii pâinilor și peștilor, nici mergerea pe mare, nici îndoiala fratelui său, Petru, și nimic din ceeace Domnul a făcut și a poruncit a se face și a se propovedui…
. . . . . . . . . . . . .
N’a luat parte la schimbarea la față făcută de Domnul Iisus, de care s’au învrednicit numai: fratele său, Petru, Iacob și tânărul Ion, dar a fost mărturie la tot ce s’a întâmplat după această mare minune, în mijlocul ucenicilor, și nu s’a îndoit nici o clipă – cum a văzut Simon-Petru, – nici despre împlinirea Scripturii, nici despre dumnezeirea Mântuitorului.
Iar, în zilele arătării Domnului, după înviere, nimeni n’a fost – între ucenici, mai fericit ca Întâiul Chemat, Andreiu, care și-a văzut, atunci, cu ochii nădejdile mântuitoare îndeplinite.
. . . . . . . . . . . . .
Viața și faptele Sfântului Andreiu, după Înălțarea Domnului nostru Iisus Christos la Cer
(După Mineiul, din 30 Noembrie)
”Când a fost după înnălțarea Lui Christos la cer de au luat sorți apostolii și au mers care într’o țară, care într’alta, acestui întâiu chemat i-a căzut soarta și a luat Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului și Calcedonul, Bizanțul, Tracia, Macedonia și părțile ce ajung până la râul Dunării, Tesalia, Elada și părțile Achaei. Asemenea, Aminsonul, Trapezunta, Ieracleia și Amastrul. Însă acestea le-a umblat nu așa degrab, precum le trecem cu cuvântul, nu. Ci, în fiecare țară, răbdând multe împotrivă și multe lucruri cu nevoi, însă le-a biruit pre toate, cu darul și cu ajutorul lui Christos.
Dintre care cetăți, aducând una la mijloc, voiu lăsa celelalte celora, ce le știu.
Căci, mergând acesta în orașul Sinope, în Asia, și predicând cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe scârbe și munci dela cei locuitori acolo, pentrucă sălbatecii aceia oameni l’au trântit jos și, apucându-l de mâini și de picioare, l-au tras grăpiș și, cu dinții, l’au scuturat – și l’au bătut cu lemne și cu pietre și l’au lepădat departe dela cetate, când și cu dinții i-au rupt degetul.
Ci, el iară i s’a arătat cu totul întreg și sănătos de rane, cu darul Învățătorului și Mergătorului său.
Deci, sculându-se de acolo, a trecut multe cetăți și orașe, precum: Neocesareea –Samosatele – Alanii – Avazghii – Zichii – Bosforiții – Chersoniții – apoi s’a întors în Bizanț și acolo, hirotonind episcop pre Stahie și înconjurând celelalte țări, a venit în luminatul Ostrov al Peloponesul și în Paleapatra, primindu-se la gazdă, de un anume Sosie, carele bolia greu l’a tămăduit și îndată toată cetatea Patrelor a venit la Christos.
Când și Maximilla, femeea antipatului, vindecându-se, de cumplită boală ci dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Christos, împreună și cu prea înțeleptul Stratoclis fratele antipatului Egheat și alții mulți, ce aveau multe feluri de boale s’au tămăduit și punerea mâinilor Apostolului.
Pentru aceasta, mâniindu-se Egheat și prinzând pe Apostolul Domnului și răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l’a scos din viață aceasta. Pentru aceasta, și el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat dela Dumnezeu. Căci, căzând dintr’o râpă înnaltă, s’a risipit.
Iară moaștele Apostolului, după aceea, peste multă vreme, s’a mutat la Constantinopol, în zilele împăratului Constantie, fiul marelui Constantin, prin porunca lui, de mucenicul Artemie.
Și s’a așezat, cu-ale lui Luca, evanghelistul, și cu ale lui Timotei, -n luminata biserică a sfinților apostoli”.
. . . . . . . . . . . . .
Dintre cetăți, aducând alta la mijloc voiu lăsa celelalte celora, ce le știu
”Ci, mergând acest Andreiu prin părțile cetății Odessos, care se zice acum Varna Bulgariei, și predicând cuvântul lui Dumnezeu a dobândit multă credință din partea acelor daci și geți și sarmați și alani și romani și elini, cari sălășluiau în cetate și prin primprejur și a dat lor episcop pe Amplie cel înțelept, carele a păstorit până la 90 de ani, dând slavă lui Dumnezeu și lățind pretutindenea Evanghelia Domnului Nostru Iisus Christos.
Și tot pe jos, a mers la cetatea Dârstorului, care este pe malul Dunării, care Istru se chema, și s’a ostenit nu multă vreme și acolo, predicând cuvântul și botezând, împreună cu presbiterii de acolo mulțime de credincioși, făcând și multe și mari minuni, spre mirarea tuturor.
Dar, chersoniții și cetatea Olbiilor, dela gura Nistrului și peste marea Azovului îl așteptau și mult se bucurau de vestea că Apostolul va veni și la ei cu învățătură și cu botez. Deaceea, cu tovarășii săi a părăsit cetatea Silistrei și s’a îndreptat spre cetatea dunăreană, Axiopolis, care este acum Cernavoda, mergând, apoi, prin șirul de cetăți, până la Noviodunum, care se chiamă Isaccea, unde a trecut apa mare a Dunării.
Ci, s’a oprit măritul Andreiu în plaiul drăgătorilor Cutusone și Dura, unde este acum satul Ion Corvin și pădurea cu peștera sfințitoare, care a fost schit de odihnă al sfântului călător și loc de închinare pentru el și pentru sfinții, cari au fost cu el, în călătorie de propoveduire.
Mulțime de trudnici și de daci și geți și alani și greci și romani, depe tot plaiul au alergat la Sfântul Apostol, iar Andreiu, îi învăța și îi boteza în apele celor nouă izvoare sfințitoare și tămăduitoare, pe lângă schitul său sfânt, care izvoare se mai văd și până acum, oglindind sfințitul schit și dând tămăduire și alinare celor bolnavi și sănătoșilor.
Și – precum se vede și acum – sunt acele izvoare mai mari:
— ”Unu’n deal, spre răsărit
Că acolo-i loc sfințit
Unu’n jos, către apus
Că acolo-i loc ascuns”.
Și, aici, i-au căzut în genunchi dacii: Innul, nalt de statură și svelt și bun gospodar și binecredincios
și – Rimmul, mijlociu de statură și bogat și rău și avar
și – Pinnul, mic de statură și sărac și calic
și au zis către Sfântul și măritul Apostol:
— ”Apostole Sfinte și mărite Andree, ce bine să facem, ca să avem viață veșnică?”
Iar Sfântul Andrei a răspuns lor:
— ”Ce mă numiți mărit? Nimeni nu e mărit decât numai unul Dumnezeu și li-a citit lor, din Sfânta Evanghelie, dela Mateiu:
… «Atunci, iată, s’a apropiat cineva și a zis: ”Învățătorule bune, ce bine să fac, ca să am viață veșnică?”
Iar El a zis: ”Ce mă numești bun? Nimeni nu e bun decât numai unul Dumnezeu. De voiești, însă, să intri în viața veșnică păzește poruncile”.
Zisu-i-a aceia: ”Care?” Și Iisus a zis: ”Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu fii martur mincinos; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți”.
Zis-a tânărul, către El: ”Toate acestea le-am păzit din tinerețea mea. Ce-mi mai lipsește? Iar Iisus i-a zis: ”De voiești să fii desăvârșit, du-te vinde averile tale și le dă săracilor și vei avea comoară în cer. Apoi, vino de-mi urmează mie»”.
Auzind acestea, Inul, Rimmul și Pinnul s’au mirat foarte și dând toate sărăcilor, au rămas cu Apostolul.
Care i-a hirotonit preoți și au trăit mulți ani în peșterele lor delângă sfințitul lăcaș apostolic, din pădurea cu izvoare.
Aflând drăgătorul Dura și Cutusone de cele întâmplate, mult s’au mirat – dar n’au ucis pre acești preoți daci, ci i-a lăsat să învețe și să boteze.
Multe minuni a făcut Sfântul Andreiu în plaiul acesta, botezând și sfințind și tămăduind de toată boala și de tot păsul și de toată suferința cea sufletească și trupească.
Draci a scos
La orbi, a dat lumină
Muților, li-a dat graiu și vorbire
Ologi, șchiopi și molateci, a întărit
Celor cu orbirea minții, li-a dat lumină
Năucilor, a dat alinare
Bolnavilor, le-a dat însănătoșire
Izvoarele pădurii, le-a sfințit
Pădurea, a binecuvântat
Slujitor al lui Christos a fost și iconom al tainelor lui Dumnezeu
Și Inul, Rimmul și Pinnul i-au fost Apostolului următori, precum și Apostolul următor a fost Domnului Iisus Christos. Cărora Andreiu li-a zis, după îmbrățișarea lor, la plecare:
— ”De va strica cineva peștera mea și Dumnezeu îl va strica pe acela, căci peștera mea este biserica lui Dumnezeu și este sfântă”.
Și le-a mai zis:
”De socoate cineva din voi să fie înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să ajungă înțelept – pentrucă înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înnaintea lui Dumnezeu” și încă multe altele, pe care aceia le-au învățat mulțimilor, dând pilde și făcând minuni.
. . . . . . . . . . . . .
Iar poporul mult se minuna de cele ce vedea și auzia despre Sfântul și ucenicii lui, privind sfântul lăcaș și cântând împreună:
Colo sus și mai sus
Unde sfinții toți s’au dus
E o dalbă mănăstire
Și-i gătită de sfințire
Cu pereții de tămâie
Cu ușorii de făclie
De departe-i o mâmâie
N’are ușă, n’are prapuri
Înăuntru, sfinte prapuri
. . .
Dar, ruga-cin’o ascultă?
— Măicuța lui Dumnezeu
În brațe cu fiu-său!…
. . . . . . . . . . . . .
Și toate aceste scrise nu sunt vorbe nebune și fără crezare, ci sunt întâmplări, care, neam de neam, se țin minte din tată’n fiu, dela Sfântul Andreiu și până acum, și sunt scrise de sfinți, și de părinții mari ai sfintei noastre biserici, precum:
părintele și fericitul Origen, care s’a străduit cu multă învățătură creștinească, în lume, în anii mântuirii 185-254, deci mult aproape de vremea trăirii Apostolului
părintele și sfântul între sfinți, Justin, mucenicul lui Christos și mare dascăl și filosof al lumii, trăitor în anii mântuirii 100-167, și mai aproape de vremea Sfântului
părintele bisericesc și mare apărător, Tertulian, trăitor în Africa și la Roma, între anii mântuirii 160-240
dumnezeescul vlădică, Eusevie al cetății Cezareei și mare scriitor al Istoriei Bisericii, trăitor în veacul al patrulea al creștinismului.
Și, mai târziu:
marele istorician, Sozomen
învățatul Nichifor Callist,
precum și mulți alții, din toate veacurile și din toate țările.
Iar la noi, românii, știu despre aceasta și au scris despre ea:
— Dionisie Fotino, 1814
— Filaret Scriban
— Eusebiu Popovici
— Constantin Erbiceanu, membru al Academiei Române
— Dosoftei, mitropolitul Moldovei
. . . . . . . . . . . . .
Dovezi științifice că Sfântul Andreiu a fost în părțile noastre
și a trăit în Sfânta peșteră, care-i poartă numele
1. — Toți marii învățați, cași părinții veacurilor primare ale creștinismului, asigură și știu – din temeiuri depe vremea lor – că Sfântul Andreiu a vizitat Sciția, nume, care în vremea aceea, se da între alte largi ținuturi, și meleagurilor noastre, adică Dobrogei de azi.
Chiar un savant de mare reputație universală – Jacques Zeiller, profesor la Universitatea din Geneva în Elveția – în cartea lui, scrisă în franțuzește, ”Originile creștinismului în țările dunărene”, n’a putut decât să recunoască acest fapt – deși sub o formă delicată – și să fortifice, astfel, încă și mai mult, temeiurile, și-așea destul de valabile, de până acum.
Nu mai vorbim de mulți învățați și savanți ruși și bulgari, nici de marii teologi ai răsăritului asiatic, grecesc și balcanic – nici de prea numeroșii învățați români, între cari – dintre cei de urmă, ca timp, face parte și un profesor dela Facultatea de Drept: Ilie Popescu-Spineni, care predă Dreptul Român și a scris, acum câțiva ani, o broșură-conferință, asupra creștinismului românesc primar, stabilind cu preciziune un apostolat andreian în Dobrogea actuală.
2. — Poezia populară, care circulă din gură’n gură, la noi, și care – sub forme asemănătoare, – n’a lipsit nici populațiunii musulmane, acum evacuată, și care vorbește despre izvoare sfințite, despre mănăstire în formă de mămâie, în chiar meleagurile învecinate comunei Ion Corvin, nu s’ar fi putut forma spontan – fără să se fi întemeiat, cel puțin la început, pe vreo tradițiune generală, ca locurile cu pricina au fost sfințite prin prezența Apostolului Andreiu și a caravanei lui misionare.
Și, legendele – chiar ele – nu se formează din nimic și’s imposibile, nu numai ca formațiune, dar și ca popularizare și stăruință, fără să aibă, la bază, un suport istoric, real și sigur.
3. — Hogii musulmani, din cele mai vechi timpuri și până la plecarea lor, de-acum câțiva ani, au privit – cași toată populația musulmană – ca sfântă, nu numai peștera, în care ei veniau și întocmiau muscale, vindecătoare de boale sufletești și trupești, dar și izvoarele și toată pădurea înconjurătoare.
4. — Din cele mai vechi timpuri, apa Cuzgunului și locurile cuzgune, ele înșile, au fost privite sfinte și rugăciunele vechilor popi cuzguneni au dat, întotdeauna, vindecări și biruinți, celor cari au alergat, cu credință, la ele.
Chiar până azi – fără nici un fel de deosebire de trecutul cel mai depărtat – rugăciunile preotului din Ion Corvin sunt căutate și prețuite ca în stare să înlăture boala și suferința.
Toată această credință universală, care-i trecută și peste Dunăre, din vremi străvechi, se datorește tot tradițiunii, care – din veac în veac – peste și prin strămoșii meleagului acestuia, n’au uitat trecerea bătrânului Apostol Andreiu, dela Silistra, la Cernavoda și de acolo, prin Isaccea, peste Dunăre, spre Chersonul de azi, pe șoseaua care străbătea regiunea Cuzgunului de mai târziu, Ion Corvin de astăzi.
5. — Ucenicii Mântuitorului, cași urmașii lor, în toate veacurile primare, creștine, căutau și preferau găzduiri mai îndelungate prin locuri cu multă apă și, mai ales, cu multe izvoare – cum este meleagul corvinean, care numără încă până azi numeroase surse de apă de cea mai bună calitate: unele, care alimentează Fântâna Mihail Eminescu – altele, care procură apa grădinelor deprinprejur și, în fine, câteva în chiar apropierea Sfântului Schit andreian, nouă la număr.
Era căutată mult apa, pentrucă botezurile, pe vremea aceea, se făceau în massă și, de preferință, în izvoare și pârâiașe din apropierea izvoarelor.
Iată, de-o pildă, scrie Sfântul Evanghelist Luca, în cartea sa, ”Faptele Apostolilor”, cap. 16, versetul 13 și următoarele, despre călătoria Sf. Apostol Pavel, în cetatea Filipi, din Macedonia:
…”Iar într’o zi de Sâmbătă, am ieșit afară din cetate la un râu, unde se obișnuia a se face rugăciuni și, șezând, am vorbit femeilor, care se adunaseră acolo. Însă o femeie cu numele Lidia, neguțătoarea de purpură din cetatea Tiatir, fiind cinstitoare de Dumnezeu, asculta; și Domnul i-a deschis inima, să ia aminte la cele ce grăia Pavel. Iar dacă s’a botezat ea și casa ei, ne-a rugat zicând: Dacă m’ați socotit că sunt credincioasă Domnului, intrați și găzduiți în casa mea”…Mântuitorul însuși s’a botezat în apa râului Iordan și tot El a zis: «De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra întru împărăția lui Dumnezeu»”…
6. — Regiunea corvineană de azi pare sigur a fi fost unul dintre cele mai populate centre de viață omenească din vechimea dobrogeană, cum este până azi și va fi întotdeauna. Din cauza că ea prezintă cele mai proprii condițiuni de vieață și omul, în general, poate să-și dobândească, prin eforturi normale, cele mai satisfăcătoare condițiuni de viață.
Aici, s’a aflat, întotdeauna, apa cea mai bună din tot ținutul dintre Dunăre și Mare –plaiuri cele mai fecunde în agricultură, grădinărie, albinărit, creștere de animale și de păsări, fânețe și fructe, legume și lemne de foc și, în sfârșit, un aer curat și dătător de sănătate.
Și în general, sfinții apostoli ai Mântuitorului – cași dumnezeescul ucenic Andreiu-Întâiul Chemat – preferau centrele aglomerate, în care propoveduirea creștină prindea mai repede și de unde ea se putea, apoi, mai ușor și mai sigur împrăștia, ca niște raze de lumină, de viață dătătoare și mântuitoare…
7. — Iată ce scrie I.P.S. Sa, fostul mitropolit al Moldovei și Sucevei, Irineu, în cartea sa ”Istoria Bisericii Române”, ed. V. din 1939, la pag. 8 și următoarele, sub titlul ”Viața Sfântului Andreiu”:
— ”Ceeace este, însă, cu totul vrednic de crezare și mai presus de orice îndoială, este că Sfântul Andreiu a propoveduit Evanghelia prin Dobrogea noastră”…
”Dela Trapezunt, Apostolul va fi trecut mai întâiu în Crimeea și de acolo în Dobrogea, unde trebuie să fi vizitat cel puțin cetățile: Constanța, Mangalia, Caliacra, Balcicul (Varna și celelalte, n.a.), pentru ca să-și poată continua drumul până la Ahaia (în Grecia). Tot de aici, (deci, dela Varna) din aceste cetăți, a trebuit să pornească el spre a ajunge până la Dunăre, cum se spune în viața sfântului, dacă, într’adevăr, a înaintat așea de departe pe pământul țării noastre”.
”Dovezi că creștinismul a fost predicat în Dobrogea, curând după apariția sa, și chiar de sfântul Andreiu ar fi înflorirea vieții creștine și existența de episcopi și episcopii încă din timpuriu din această provincie, cum și unele legende despre Sfântul Andreiu, care se păstrează și azi de populația creștină a Dobrogei”…
8. — Cetatea romană dela Adamclisi, la depărtare numai de 15 km. de Sfântul Schit andreian, din pădurea Mihail Eminescu, de lângă comuna Ion Corvin, numără nu mai puțin de cinci biserici creștine:
— biserica simplă
— biserica în formă de cruce
— biserica cu etaj
— biserica episcopală
— biserica cimitirială,
ale căror temelii fură admirația vizitatorilor, încă și azi.
Întrebatu-s’a, oare, careva, dintre asemenea vizitatori, de ce într’o cetate de 11 hectare, numaidecât cinci biserici creștine?
9. — Și, de ce, tocmai la Adamclisi, să fi luat ființă o episcopie, să fi funcționat un vlădică, să fi fost durat un impozant palat vlădicesc și să se fi înălțat o măreață catedrală, din plăci de marmură, aduse tocmai din Italia, cu atâtea greutăți?
Asemenea realități sunt istorice – ele se vădesc în ochii oricui și-și cer explicarea cea adevărată și conformă cu istoria cetății înseși.
Iat-o:
— Tradiția călătoriei și apostolatului Sfântului Andrei, din meleagul apropiat și al peșterii andreiane s’a cultivat, în chip oficial și metodic, în centrul militar și administrativ cel mai apropiat și care, în primele vremi creștine, era cetatea trofeeană – Adamclisi de azi.
În general, vlădicii rezidau în centrele politice-militare și administrative și, în mod normal, niciodată în centrele rurale, cum va fi fost meleagul corvinean, cu atâtea posibilități economice.
Pare neîndoios că biserica catedrală din cetatea adamclisiană să fi avut hramul Sfântului Andreiu – după cum nu mai puțin neîndoios poate să pară că celelalte trei biserici,
cu excepția celei cimitiriale, vor fi purtat hramurile sfinților mucenici andreieni, Innul, Rimmul și Pinnul.
Cum s’ar putea explica, altfel, identificarea unor cruci în formă de X, pe unele capitele dela catedrala trofeeană asemănătoare cu unele vagi semne identificate în peșteră, cu ocazia recentei ei amenajeri.
Cu ocazia săpăturilor de amenajare a peșterii – în vara 1944 – lucrătorii au găsit, între alte urme cultice, și:
— cărămidă greco-romană, arsă, folosită,
— un opaiț creștin, de forma lămpilor primare, cu care se luminau, obișnuit, catacombele romane
— urmele vagi, dar distincte, ale unei icoane, săpată în peretele interior drept al peșterii, reprezentând, probabil, pe Sf. Andrei
— unele semne de cruci, fie în formă de X, ca crucea pe care a fost răstignit Sf. Andreiu – zisă cruce andreiană – fie în forma crucilor greacă (cu brațele egale) sau romană (cu brațul perpendicular mai mare ca cel orizontal)
— straturi de fum alburiu, sub straturile de fum negru, ceea ce indică folosirea smirnei, a tămâiei, etc., înnainte de folosirea focului cu combustibil lemnos.
10. — Peștera însăși este situată pe-un dâmb destul de înnalt, ceeace corespunde cu obiceiul recunoscut al primilor creștini, de a folosi și dura lăcașuri de închinare, pe înălțimi, care să domine, prin poziția lor, meleagurile înconjurătoare.
11. — În fața și imediata apropiere a peșterii Sfântului Andreiu, se văd urmele, în parte închise, al altor trei peștere – tot în dâmb – de dimensiuni mai mici, pe care o tradiție stăruitoare le atribuie ucenicilor andreieni, Inul – Rimmul – și Pinnul.
12. — Împrejurarea că inițiativa, munca și truda stăruitoare, cași devotamentul nelimitat al celor cari-au amenajat peștera, dându-i splendoarea de odinioară, au avut și unii pitici sufletești, cari – fără să fi făcut ceva pozitiv, în comuna lor viață, poate că privesc ușor oameni, cu muncă multă și cu realizări vizibile, la activul lor, de nedesmintiți ani, în șir, este o dovadă supremă că lucrul este sfânt și că mâna lui Dumnezeu a planat peste osârdia tuturor – dela cei mai mari, până la cei mai mici. Căci, nu se ivește Iuda, decât unde este Christos – și nu s’ar fi ivit nemernici și ticăloși, dacă fapta îndeplinită n’ar fi fost, prin ea însăși, de esență divină.
Nu judecați, ca să nu fiți judecați.
———
