Cea mai importantă figură ”megalitică” din Ciucaș este rar amintită. O denumire greșită, o ambiguitate asupra celui care-a găsit-o și lipsa explicațiilor întregesc un tablou nu tocmai măgulitor.
În urma unor negocieri ale căror detalii sunt încă nebuloase, la finalul vieții, Henri Coandă s-a reîntors în România. Autoritățile comuniste l-au considerat un trofeu și l-au plimbat prin țară ca pe urs. S-a întâmplat aidoma cu Daniel Ruzo și pelicula ”Mistere în piatră”, o însăilare tipic românească în care paradoxal, peruanul a rămas doar cu numele trecut la diverse.
Itinerariul din vara anului 1968, dedicat turnării peliculei, l-a purtat pe Daniel Ruzo în Ciucaș. Și tot atunci a ”descoperit”1 el ”Stânca celor șapte înțelepți”, care face subiectul materialului de față.
Ruzo, La historia fantástica… (1974):
”Peste tot în regiunea carpatică pe care am vizitat-o există lucrări sculpturale foarte vechi și foarte deteriorate. În drumul spre Ciucaș am descoperit și fotografiat la ora unu după-amiaza o stâncă foarte remarcabilă cu șapte chipuri umane cu trăsături etnice diferite. Cel mai remarcabil este un chip asiatic cu un turban uriaș în centru. Am numit-o: «Stânca celor șapte înțelepți»”2.
”Descoperit”. ”Numit”. ”Stânca celor șapte înțelepți”. Ruzo Daniel. 1968.
Descoperire. Nu am putut consulta scurt-metrajul ”Mistere în piatră”; deși l-am identificat în arhivele cinematografiei românești, ni s-au solicitat prețuri prohibite (și complet nejustificate!). De aceea, nu putem spune dacă erorile pe care le vom aminti în continuare provin sau nu din această sursă.
Călin N. Turcu introduce în tipar primele confuzii. În frazarea încâlcită din Die Woche (1976), Turcu trece brusc de la particular la general și afirmă:
”În 1968, omul de știință peruan Daniel Ruzo a luat cunoștință de aceste figuri și a făcut din ele punctul central al filmului său «Mistere în piatră», filmat în Carpații românești, despre formațiuni stâncoase ciudate”3.
Ulterior, în 1987, Turcu revine, la fel de ambiguu:
”În sfârșit – «Testamentul» – care l-a atras cu două decenii în urmă și pe cercetătorul peruan Daniel Ruzo…”4.
”A luat cunoștință”. ”L-am atras”. De aici unii au presupus – Dumnezeu știe de ce – că Turcu ar fi descoperit în realitate piesa. E un fel de legendă urbană, susținută în necunoștință de cauză și a cărei origine e în textele de mai sus, prost scrise de autor și greșit interpretate de cititorii de bună credință. Avem data exactă la care Turcu a fotografiat formațiunea stâncoasă: 17.VIII.19755.
Denumire. ”Stânca celor șapte înțelepți” nu este o simplă denumire, ci are și o valoare descriptivă. Cu accent pe ”șapte”, numărul figurilor de pe peretele de stâncă.
Călin N. Turcu o modifică în ”Testamentul”, cu variația rămasă până de curând inedită – ”Testamentul Raselor”. Gheorghe N. Popescu (1981) îi zice ”Geneza zeilor”6. Despre Nașul Popescu ar fi multe de spus; ”Geneza” e doar o închipuire a sa dintre multe altele.
Iuliu Floareș (2007) reia denumirea turcească, ”Testamentul”, dar restabilește descoperitorul. Mai mult, om cu picioarele pe pământ și cu țiglele pe casă, indică în clar originea naturală, punând basorelief între ghilimele:
”Când în 1968 peruanul Daniel Ruzo a ajuns în zona de nord a muntelui Chirușca și a privit acest perete stâncos ar fi exclamat: «Iată Testamentul». A explicat că bănuia că undeva pe Pământ trebuie să fie marcată moștenirea: cele 4 rase umane existente, ale căror caractere faciale ar fi reprezentate în acest «basorelief »”7.
Să revenim, în oglindă, la Călin N. Turcu:
”Și în acest caz se ridică vechea întrebare: este doar o lucrare aleatorie a naturii? Sau mâna omului a ajutat aici natura, astfel încât piatra dură și tăcută își dezvăluie secretul atunci când este privită și luminată dintr-un anumit unghi? Greu de spus”8.
”«Basorelief»”. ”Mâna omului”. Noi credem că nu e deloc ”greu de spus”; din contră, e foarte ușor ca oricine să afirme orice. ”Să vorbească vorbe”, cum ar spune Nicolae Ianăși. Greu, sau chiar imposibil în cazul de față, ar fi să-și susțină afirmațiile cu elemente concrete.
După ce am detaliat contextul descoperirii și permutările denominației, în episodul II vom detalia locația și ”logica locului”.
Note1Folosim verbul în sens pur convențional, ca o semnalare a întâietății păstrate în scripte; 2Daniel Ruzo, La historia fantástica de un descubrimiento. Los templos de piedra de una humanidad desaparecida, Editorial Diana, Mexico, 1974, p. 200; 3,8Călin N. Turcu, ”Kuriose Felsgebilde. Das «Testament» im Ciucaș-Massiv”, în Die Woche, nr. 431/19.03.1976, p. 6; 4Călin N. Turcu, ”Enigmatice chipuri de piatră” în Almanah Luceafărul. Istorii neelucidate 1987, p. 74; 5Călin N. Turcu, Sculpturile megalitice din România, Ed. CID, București, 2020, p. 249. De remarcat cei șapte ani și doar câteva zile scurse între cele două ”descoperiri”; 6Gheorghe N. Popescu, ”Sculpturile montane”, în Almanah Știință și Tehnică 1981, p. 201, foto 1; 7Iuliu Floareș, Megaliți antropomorfi din Carpați, Ed. Nona, Piatra-Neamț, 2007, p. 66, foto la p. 67. Legenda foto: 1. Arhiva documentară Dan Corneliu Brăneanu. Fără indicația provenienței; 2. Daniel Ruzo, sursa menționată, preluare din pelicula ”Mistere în piatră”; 3. Călin N. Turcu, articolul citat din ”Die Woche”. Fotografia este retușată de autor pentru evidențierea elementelor; 4. Iuliu Floareș, sursa menționată.
Locul. În ciuda accesului facil – mai în glumă, mai în serios, o poți vedea și din scaunul cu rotile! – și a vizibilității de pe traseul spre Vf. Ciucaș, ”Stânca celor șapte înțelepți” este cvasinecunoscută. Ne-am convins de asta mergând în toamna acestui an la fața locului, împreună cu amicul George Gioga. Nimeni nu-i dădea atenție. Ca să fie cinstea cinste, trebuie spus că, la rândul nostru, am cerut și primit indicații de la Iuliu Floareș. Nici nu speram să fie atât de ușor de găsit. Stânca, nu doctorul Floareș.
La Cabana Ciucaș se poate ajunge și cu mașina, pe un drum acceptabil, pietruit, fără gropane de-alea mari. În fața cabanei e un releu, la care se merge ieșind puțin, spre dreapta, din traseul turistic marcat bandă roșie Cabana Ciucaș – Vf. Ciucaș. De pe platoul releului se vede cel mai bine, frontal. Perspective laterale pot fi surprinse pe traseu, chiar și de pe Vf. Ciucaș (1.954 m).
… și ”logica lui”. În 1976, C.N. Turcu afirmă despre formațiune că ”Aceasta poate fi văzută cu ușurință de la cabana Ciucaș”1. Este desigur o exagerare, pentru că de la cabană nu se vede nimic. În 1987, același autor oferă indicii mai clare:
”El («Testamentul» – n.n.) poate fi admirat de pe muntele Chirușca aflat chiar în spatele Cabanei Ciucaș”2.
Aceiași parametri indică și dr. Floareș:
”Când în 1968 peruanul Daniel Ruzo a ajuns în zona de nord a muntelui Chirușca și a privit acest perete stâncos ar fi exclamat: «Iată Testamentul»”3.
Teoria lui Daniel Ruzo se baza pe date și relații topometrice, matematice, observaționale și poziționale. Tocmai de aceea considerăm că se poate reconstitui în limite rezonabile.
Aproape sigur prima impresie s-a format undeva în partea superioară a traseului spre vârf, apoi, la revenire, a ajuns și pe Muntele Chirușca. Nu elementele de susținere (trecute în revistă mai jos) au generat ”descoperirea”, ci ele au fost evidențiate post hoc. Ele ar fi:
Acces facil și ”obligat”, pe poteci circulate inclusiv de ciobani;
Din punctele din care poate fi observat, peretele de stâncă nu-și modifică ”sensul”, variațiile fiind minime. Mai jos fotografii realizate de pe traseul bandă roșie:
Peretele de stâncă este poziționat la limita descendentă a unui șir proeminent de stânci care urcă (sau coboară, în funcție de ce semnificație li se atribuie) muchia muntelui într-o veritabilă ”scară” – indicator:
Punctul de vizibilitate optimă este platoul unui mamelon așezat frontal față de peretele de stâncă. Este suficient loc pentru adunări și pentru practicarea unui ritual:
Că e așa sau nu, nu vom ști probabil niciodată. Și asta reiese din legenda fotografiei 133 din cartea lui Ruzo:
”România. Munții Carpați. Stânca celor șapte înțelepți. Descoperit de noi în cursul regizării de către noi a un scurt metraj realizat cu ajutorul teoriilor noastre, al fotografiilor noastre și al muncii noastre de teren. Fotografie realizată pentru film”4.
Repetarea aproape obsesivă a ”noi”, ”noastre” își are explicația și povestea ei. Ce, credeți că furtul și frauda intelectuală au fost inventate de ”specialiști” precum Daniel Roșca5? L-au ”împachetat” românașii în 1968 pe peruan de i-au mers fulgii; i-au furat munca și l-au pus să și plătească pentru ea. Să se învețe minte și să ocolească altădată Grădina Maicii Domnului6. Pe cale de consecință, în edițiile și cărțile care au urmat, Daniel Ruzo a scos, scârbit, referințele la țara noastră.
Note: 1Călin N. Turcu, ”Kuriose Felsgebilde. Das «Testament» im Ciucaș-Massiv”, în Die Woche, nr. 431/19.03. 1976, p. 6; 2Călin N. Turcu, ”Enigmatice chipuri de piatră” în Almanah Luceafărul. Istorii neelucidate 1987, p. 74; 3Iuliu Floareș, Megaliți antropomorfi din Carpați, Ed. Nona, Piatra-Neamț, 2007, p. 66; 4Daniel Ruzo, ”La historia fantástica de un descubrimiento. Los templos de piedra de una humanidad desaparecida”, Editorial Diana, Mexico, 1974, p. 194, foto 133; 5Contrar părerilor dlui. Daniel Roșca, cercetarea originală și publicistica de autor nu sunt un bun comun, exploatabil comercial și fără o minimă referențiere de către el și alții. Aidoma, a face figură de cunoscător a ceva ce nu ai habar nu-i tocmai onorabil; 6Deși avem în pregătire pentru tipar o lucrare care explică avatarurile acestei sintagme, am plusa insistând pe topografia judiciară. Prin sau pe lângă această ”grădină” a fost Sfânta Fecioară tâlhărită și violată. Cam ce a pățit după două milenii și peruanul Ruzo, mai puțin faza cu băgăul, dar nu se știe niciodată… Fotografiile au fost realizate în luna septembrie 2022 cu un aparat foto Nikon P900, în devălmășie, după inspirația de moment, de subsemnatul, VIM, și de George Gioga. Mulțumim pentru informațiile furnizate dr. Iuliu Floareș.
Iată-ne ajunși în etapa cea mai dificilă, cea a interpretarării. Sau nu chiar atât de grea, de vreme ce nu vom ști niciodată ce-au gândit anticii despre acest perete de stâncă. Iar ce putem vedea în prezent, vorba ceea, fiecare după tăria propriei imaginații.
Fără doar și poate, referința lui Ruzo este la cele șapte rase teosofice, implicit la șapte forme-simbol reprezentative pentru fiecare în parte. Ne-am fi așteptat să le regăsim, după indicațiile sale, în scurt-metrajul ”Mistere în piatră”1. Sunt scoase în evidență doar șase, dintre care două cu trăsături net animaliere, una elefantină și alta leonină. Diferența pare a face parte din intervențiile neautorizate ale părții române, acuzate de peruan în cartea sa:
În retușul2 lui Călin N. Turcu (1976) rămân doar patru figuri, cele umane:
Într-un retuș ulterior3 (1987) același autor reduce figurile la trei și schimbă conformația uneia dintre ele:
În ceea ce ne privește, indicăm în completare mai multe figuri.
I. În extrema stângă. Bărbat în picioare, cu mâinile împreunate în față, la nivelul șoldului. Privește în lateral:
II. În partea superioară a stâncii. Bărbat culcat, cu trunchiul arcuit după forma stâncii. Privește spre cer. Zona capului se regăsește în poziția I, cu aceeași semnificație:
III. În extrema dreaptă. Profil de bărbat cu barbă, urmând conturul stâncii. Privește în lateral. Împreună cu fig. I, acoperă flancurile:
IV. În extrema dreaptă. Profil alternativ poz. III, urmând conturul stâncii. Privește în lateral. Împreună cu fig. I, acoperă flancurile:
După cum am menționat deja, după imaginația fiecăruia. Am încercat totuși să păstrăm o logică a compoziției: acoperirea lateralelor, elemente comune pentru două figuri, ș.a.
În ceea ce privește discuția natural, antropic sau tip mixt, considerăm valabil cele afirmate de G. Lungulescu în perioada interbelică:
”Căci, socotind orice operă a mâinii umane ca impură faţă de ceeace a creiat divinitatea (s.n.), ei considerau menhiri (…) drept coloane şi altare ridicate de natura însăşi”.
O părere de bun-simț, în logica tradițională, dublată de cea a parcimoniei: de ce-ai interveni, cu timp și efort susținut, într-o zonă unde natura îți oferă ce trebuie, de-a gata?
– fine –
Note: 1Fragmentele din scurt-metrajul ”Mistere în piatră” sunt preluate din emisiunea TVR ”Enigmatica Terra”, realizată de prietena noastră Monica Lenos, episodul cu Dan Corneliu Brăneanu. Pe Internet circulă o variantă ciuntită și piratată, distribuită fără permisiunea dnei. Lenos și în pofida eforturilor sale susținute de a o elimina. Dl. Daniel Roșca (pe drept cuvânt zis ”Hoțoiul” în lumina celor de mai sus) folosește aiuristic pentru emisiune titlul ”Mistere în piatră” (aici), pentru că, iată, el cunoaște!; 2Călin N. Turcu, ”Kuriose Felsgebilde. Das «Testament» im Ciucaș-Massiv”, în Die Woche, nr. 431/19.03.1976, p. 6; 3Călin N. Turcu, ”Enigmatice chipuri de piatră” în Almanah Luceafărul. Istorii neelucidate 1987, p. 74. Fotografiile au fost realizate cu un aparat foto Nikon P900, în devălmășie, după inspirația de moment, de subsemnatul, VIM, și de George Gioga.
