Buzău: ”Fagurele” și ”Radiatorul”, obiecte nepământene?

Unul dintre artefactele ”paleoastronautice” autohtone, misterioase și nu prea, este așa-numitul ”Fagure”. A fost popularizat pe scară largă în 2004, odată cu suplimentul ”Dosarele X în România”, montat de ”Jurnalul Național” în colaborare cu ASFAN-R. Nu avem date concrete ale ieșirilor anterioare la rampă; posibil să fi existat, dar importanța lor a fost – și a rămas! – minoră:

 

”Descoperire

Obiect ciudat în Munții Buzăului

 

Prin anii ’70, într-un sat din Munții Buzăului, A.V. a plecat pe valea unui pârâu să culeagă pietre mai deosebite pentru acvariul unui prieten. Căutând prin apa limpede, a văzut ceva ce semăna cu o piatră, dar nu era piatră. Era ca un fagure plin cu argilă.

După ce a spălat bine obiectul (foto), a văzut că acesta era alcătuit din țevi pătrate mici cu latura de 1 mm așezate una peste alta și una lângă alta, formând o structură ciudată care în nici un caz nu este naturală.

În anul 1999, A.V. stând de vorbă cu mine, (abia devenisem membru ASFAN) despre OZN-uri, paranormal, obiecte străvechi, etc., își aduce aminte și vorbește despre obiectul găsit în munți. La insistențele mele, acesta îl caută, îl găsește și mi-l aduce.

La o primă cercetare a obiectului pe care eu l-am numit «fagure» și care este destul de fragil, pentru că se poate sfărâma destul de ușor, pare a fi un silicat (pereții tuburilor se prezintă ca fiind particule de nisip foarte fin presate într-un tipar). După cum se prezintă «fagurele», acesta a fost un obiect mai mare decât se poate vedea acum, fiind ros de apă și timp.

În anul 1999, am fost împreună cu dl Harald Alexandrescu – coordonator al Observatorului astronomic «Amiral Vasile Urseanu», la Facultatea de Geologie, Muzeul «Grigore Antipa» și Institutul de Metale Neferoase și Rare, dar fără nici un rezultat. Nimeni nu a putut să ne spună ce este obiectul pe care îl prezentam.

Am avut curiozitatea să studiem obiectul și la microscop. Misterul s-a amplificat, deoarece în structura pereților «fagurelui» s-au putut observa microsfere colorate în toate culorile! Albe, negre, aurii, roșii, verzi, albastre, galbene… (Gheorghe Cohal, ASFAN)”¹.

Și un facsimil, din Arhiva Documentară ASFAN-România, cu imagini colororate:

 

 

Materialele de mai sus au fost distilat într-o postare de pe site-ul de prezentare ASFAN-R (aici).

În mai multe ocazii, Cohal a lăsat să se înțeleagă că el personal descoperise obiectul, dar îl atribuise altcuiva din varii motive. În ciuda intervențiilor repetate (subsemnatul, VIM, și mai târziu chiar directorul executiv ASFAN-R, Adrian Urzică), nu s-a putut afla de la Cohal sau de la familia acestuia detalii despre contextul descoperirii (persoane, loc și an).  Originea dubioasă este un leit-motiv al poveștilor cu OOPArt’s.

Ciudată este și poziția ASFAN-România. După cum indică și titulatura, rostul lor prezumat este să studieze, nu să arunce pe piață subiecte cercetate pe ”genunche”.

Consecutiv ”debutului oficial” din 2004 a urmat inevitabila ”identificare”. Onoarea, la nivelul anului 2006 (aici),  îi aparține lui Alexandru Găjgan (zis Andi, zis  prodcomb), membru al Forumului Rufon. Va anunța ASFAN printr-un mail în data de 4 ianuarie 2007 (!), revenind, pentru siguranță, în ziua de 27:

 

 

Partea interesantă din linkul menționat este că toți participanții la discuție (el, un membru ASFAN și un prieten de-al nostru, Andrei Solomon) au clasat corect structura, care de altfel nu punea nicio problemă majoră. Cunoscându-l destul de bine pe  Cohal, suntem aproape siguri că știa foarte bine despre ce este vorba și pregătise din timp – după cum vom vedea – Planul B.

A existat și un set de analize făcute la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei”. Din motive pe care doar le intuim, deși datele se află în Arhiva documentară ASFAN-R de aproape 20 de ani, n-au fost făcute niciodată publice până acum:

 

 

Pentru noi, atât persoana cât și poziționările dlui. Alexandru Găjgan sunt o permanentă sursă de bună dispoziție. În 2020, el perora despre ”neputința (celor de la ASFAN-R – n.n.) de a identifica un filtru catalizator” (aici). Auto-distribuit în rolul de debunker într-un spectacol care se joacă doar în capul său, Găjgan este genul de om care se supraestimează, subestimându-i grav pe ceilalți. În cazul de față, pentru a-și autosatisface orgoliul pe deplin nejustificat, inisista pe ”neputința” ASFAN-R de a identifica ”un filtru catalizator”. În realitate, nu de ”neputință”, ci de cinism a fost vorba. După cum lesne se poate observa, obiectul era identificat, cu precizie științifică, de laborator. Însă atât timp cât există public ușor de prostit, care acceptă cu bucurie să fie prostit, ba chiar își achită prosteala pe față cu ”Respect!”, povestea trebuia să continue.

Și a continuat!

În ceea ce ne privește, am încercat, fără succes, să obținem date suplimentare de la colectivul care a realizat testările de laborator (vezi mai jos). Lipsa răspunsului (3 din 3!) nu ne surprinde; la Măgurele există o practică veche a procedurilor făcute ”la negru”, ”pe ciubucăreală” (analizele ”Piesei de la Aiud”, dar și cele ale ”Tăblițelor de la Sinaia” au urmat același traseu dubios).

 

 

Am insistat mult pe lângă Cohal pentru a obține datele exacte ale ”cazului”. S-a eschivat întotdeauna, ba făcând pe misteriosul, ba încercând spirite de glumă. Cum spuneam anterior, avea un Plan B. Cum că da, este într-adevăr un catalizator, doar că mașinile care rulau în RSR nu erau dotate la acea dată cu așa ceva. Și chiar dacă ar fi fost, n-ar fi putut ajunge, deci pierde, în locul unde a fost descoperit. Asta în condiția în care nici timpul și nici locul nu le indica cu suficientă precizie.

Ulterior, a plusat cu planul B bis: la mijloc n-ar fi fost niciun mister, ci o punere în scenă; ar fi vrut să testeze credulitatea fanilor OOPArt’s. Semnificativ pentru noi a fost că oscila între variantele de acoperire (Dacia ca mașină a timpului sau farsa educativă), semn că nu se hotărâse încă pe care să o dea de bună.

Cât timp a trăit, Cohal și-a șlefuit o imagine de ”expert în non-convențional”, care poate însemna orice, pe cale de consecință nimic în mod special (iar povestea ”fagurelui” a contribuit la aură). Astfel de titluri gongorice iau ochii naivilor. Cohal nu avea dorința lui Alexandru Găjgan de a se împopoționa; acțiunile lui erau calculate și deloc gratuite. ”Expert în non-convențional” și alte participațiuni îi foloseau la comercializarea, pe bani mulți, a unor dispozitive pe bază de lumină modulată, cu efecte pretins terapeutice.  (Unde ”pretins” e un eufemism!)

***

După toate probabilitățile, montajul ”Fagurele” a avut ca sursă de inspirație o altă farsă celebră (considerată și în prezent reală, de către unii!), cea a ”Radiatorului” de la Găvanele, jud Buzău. Cu Rudan Vasile distribuit în rol de producător, regizor și puitor în scenă.

În anul 1979, în urma săpăturilor de sondaj de la Găvanele (com. Bozioru) au fost descoperite mai multe fragmente tubulare, de mici dimensiuni, care aparent făceau parte dintr-un ansamblu structural. Ele au primit denumirea generică de ”radiator”, popularizată în interviul din ”Flacăra”:

”Sub stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.

– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit sub stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?

– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate”².

 

Moment fotografic din săpăturile rudaniene de la Găvanele. (Mulţumiri Dlui. M.D.)

 

Iniţial am crezut că este vorba de-o şpârlă gazetărească ţintind măreţele realizări ale Iepocii de Aur. Sau de afirmaţiile unui nebun: când toţi tremurau de frig, îngheţându-le mâinile pe calorifere şi punând încă un pulover pe ei, el descoperea radiatoare de pe vremea dacilor, ba chiar de mai dinainte: dinaintea epocii pietrei cioplite. Însă ”radiatorul” chiar a existat, deşi nu era radiator deloc.

Înainte de a depăna povestea, trebuie spus că Vasile Rudan nu a etalat niciodată public vreo fotografie a aşa-zisului ”radiator” – nici referitoare la poziţia lui în stratul de săpare şi nici după ce a fost ”preparat”³ în laboratorul de conservare de la Muzeul Militar Central (MMC) din Bucureşti. Noi punem această ”scăpare” pe seama intenţiei de a informa eronat asupra aspectului, compoziţiei şi funcţionalităţii reale ale pieselor descoperite.

Singura menţiune publică ulterioară se găseşte pe ”Jurnal Paranormal” şi poartă semnătura lui Rudan. Interesant este că stratigrafia – şi implicit datarea – suferă transformări semnificative, deşi incoerente (prezenţa ceramicii în epoca pietrei). Specific ”stilului Rudan”, relatarea de ansamblu este menţinută, însă modificarea unor detalii semnificative schimbă datele problemei:

”… au fost găsite tuburi ciudate realizate dintr-un material necunoscut, fixate în sol în poziţie verticală sub formă de radiator. Curiozitatea consta, în special, în faptul că «radiatorul» a fost reperat între un strat arheologic având ceramică grosieră şi unelte specifice paleoliticului şi un alt strat, situat la adâncime mai mare, în care existau unelte rudimentare din piatră şi fragmente de ceramică foarte grosieră, nivel ce părea a se încadra în paleoliticul timpuriu. Pe unele fragmente de vase existau impresiuni ale degetelor umane.

Specialiştii prezenţi la faţa locului nu au observat în sondaj urme ale unor inversări de straturi geologice, fenomen ce ar fi condus la o modificare în timp a stratificării arheologice”⁴.

Săpătura arheologică este o ştiinţă şi o artă; nu se pot considera valabile din punct de vedere ştiinţific descrieri modificate pe parcurs, în funcţie de timp, cirscumstanţe şi interesul arheologului, fie el şi amator.

Singura direcţie de investigare viabilă rămasă a constat în identificarea foştilor angajaţi ai MMC, care au avut în lucru sau gestiune piesele predate. Doresc să adresez sincere mulţumiri acelora care mi-au oferit⁵, dezinteresat, detalii: Prof. Floricel Marinescu, Col. (r) Leliţiu Alexandru(†), chiar şi Dlui. Konig care, deşi a spus multe, nu a spus sigur totul.

Floricel Marinescu ne-a făcut un inventar sumar, dar lămuritor: ”fragmente ceramice, fragmente (tubuleţe) dintr-un colier [«radiatorul» din «Flacăra» – n.n], filmări pe peliculă”. Filmul realizat de Rudan şi conceput ca un documentar era, după părerea lui, ”total eronat: ceramica era filmată ca o podea de cioburi, ceea ce nu respectă adevărul; bucăţelele (tubuleţele) în dimensiuni de 2-2.5 cm. erau filmate ca şi când ar fi fost o conductă”.

Dacă Floricel Marinescu a fost mai nuanţat – despre acest ”colier” i-a spus demult, cineva de la laborator, că ”nu-i dă de cap”; ”ceva semi-misterios, deoarece nu era nici metal, nici ceramică, nici…” – Col. (r) Leliţiu Alexandru (şef, la acea dată, al Laboratorului) a fost mai direct: ”era de fapt un colier. Erau piese de chihlimbar, nişte cilindri mici, găuriţi, ca un colier”.

Mai problematică s-a dovedit a fi identificarea ”pe inventar” a materialelor. Leliţiu a fost direct: ”Piesele sunt la dl. Carol Konig [s.n.]. Dl. Konig l-a însoţit pe Rudan. Konig a preluat materialul, l-a dus la laborator la curăţat, şi apoi l-a luat din nou tot el”. Konig a fost precizativ (dacă ne putem exprima aşa): ”Tuburile au rămas la muzeu. Dna. Profesor Lizica Papoiu [s.n.] a avut în gestiune aceste materiale. Ar mai putea şti unde sunt”.

Materialele nu se mai află în depozitele Muzeului, cât despre ”radiatorul”-”colier” – probabil una dintre piesele de podoabă cele mai vechi realizate din chihlimbar autohton – ştim în ce ipostaze a dispărut. Nu este vorba de ”Oameni în Negru” sau vreun fenomen supranatural, ci de o persoană care se cunoaşte şi se recunoaşte printre rânduri.

Din cele de mai sus trebuie reţinute câteva aspecte:

• Descrierea pieselor nu corespunde cu cea a lui Rudan;
• Deşi există în realitate, ansamblul ”radiatorului” a fost făcut dispărut. Aflată în culpă, persoana care l-a deţinut sau îl deţine nu va face nicio precizare publică care să lămurească misterul. Pur şi simplu s-ar auto-incrimina gratuit;
• În situaţia dată, Rudan poate afirma orice pofteşte despre piesa dezgropată la Găvanele; afirmaţiile sale sunt imposibil de contracarat.

Şi chiar o face, pe două fronturi. În primul rând, atacând arheologia oficială, pe baza opiniei unui arheolog academician, al cărui nume îl anonimează convenabil:

”tuburile fosilizate descoperite ar putea fi conducte pentru drenarea apelor freatice din jurul unor stâlpi din lemn, ce susţineau probabil unele construcţii din acea aşezare. Aşezare de tip regal, a precizat academicianul. Conducte din chihlimbar fosilizat şi aşezare tip regal, în paleolitic? – ridicau din sprâncene alţi arheologi”⁴.

Afirmaţia poate fi încadrată la categoria bancuri proaste şi e improbabil să fie făcută chiar şi de un student la istorie, d-apăi de un membru al (vre)unei Academii. Diametrul nesemnificativ al orificiilor pieselor descoperite nu puteau sugera nici pe departe o astfel de soluţie. De reţinut însă specificul materialului din care erau realizate: chihlimbar.

Cititorii sunt invitaţi ca plecând de la indicaţia rudaniană: ”Fiul distinsului arhelog [academicianul – n.n] a urmat profesia tatălui său şi este membru în Comisia Naţională de Arheologie” să verifice în paralel listele celor două instituţii, disponibile pe Internet. Numai un efort personal poate genera repulsia faţă de afirmaţii total neacoperite.

În al doilea rând, ”profesorul” (sic!) Rudan lansează o proprie teorie, la fel sau poate chiar mai halucinantă:

”El [«profesorul» Rudan – n.n] susţinea că erau tulpini fosilizate de plante şi că savanţii au scăpat din vedere un lucru esenţial. Că acele fosile existente în sol în poziţia lor naturală, se aflau deasupra unui nivel de locuire străveche, atestată de probe arheologice concludente. Prin urmare, dacă s-ar fi luat în calcul timpul necesar fosilizării acelor plante, ar rezulta o locuire umană în acel perimetru de câteva milioane de ani, ceea ce ar fi fost în măsură să mute centrul de greutate al antropogenezei în perimetrul carpatic”⁴.

Ipoteza ”plantelor acvatice de acum sute de mii sau poate milioane de ani”, ajunse într-o ”stare minerală mai profund decât o fosilizare” mi-a fost personal relatată⁶ de Vasile Rudan. Cu menţiunea că, la acea dată, era vehiculată şi ipostaza unui ”răcitor de apă” (?!?).

Celor care citesc aceste rânduri le rămâne să discearnă singuri ce preţ se poate pune pe declaraţiile neacoperite ale unui personaj animat de o puternică predispoziţie de a-şi înşela publicul! E frumos şi propagandistic corect să-ţi prezinţi propriul neam ca primul de pe lume, însă, în absenţa oricăror dovezi concrete, a fi de râsul curcilor e singura raportare la concret!

 

¹Gheorghe Cohal, ”Obiect ciudat în Munții Buzăului”, în Jurnalul Național, 5.07.2004, p. 23; ²”Imagini despre un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului” interviu realizat de Nicolae Cristache cu Rudan Vasile, în Flacăra, nr. 6(1287)/7.02.1980, p. 24; ³Este vorba de operaţiuni specifice de curăţare şi conservare. Ele fac parte din rutina săpăturilor arheologice şi nu au nimic misterios în sine; ⁴”Fosile care puteau schimba preistoria omenirii”, în Jurnal Paranormal, 30.08.2012; ⁵Interviuri telefonice realizate telefonic în la data de 6.05.1996; ⁶Interviu personal cu Rudan Vasile (26.04.1996).