Octavian Goga și svastica de aur. Un joc periculos cu istoria

”Falsificarea istoriei, astăzi, nu mai este un act inocent”¹

Imaginea lui Goga ”înmormântat cu svastica nazistă pe piept” nu este o invenție integrală, dar este istoric imprecisă și vizual înșelătoare. În istorie, deformarea unui detaliu poate schimba sensul întregii scene. O insignă prinsă la rever nu este același lucru, nici ca semnificație, nici ca pondere, cu o emblemă nazistă așezată ceremonial pe trup, și cu atât mai puțin cu un sicriu acoperit cu steagul nazist.

În contextul recentelor controverse privind memoria publică a lui Octavian Goga, a fost reluată afirmația că poetul ar fi fost ”înmormântat cu svastica nazistă pe piept”.

În general, originea formulei îi este atribuită istoricului Ilarion Țiu, punctul de plecare fiind un material publicat într-un supliment al Jurnalului Național: ”La dorința sa, pe corpul neînsuflețit a fost așezată o zvastică nazistă”². Fiind vorba de un articol de popularizare, nu se indică surse, iar după izbucnirea scandalului, autorul nu a revenit cu precizări. În absența lor, afirmația nu poate fi verificată în forma în care a fost publicată.

Comparând forma intrată în circulație, ”înmormântat cu svastica nazistă pe piept”, cu fraza lui Ilarion Țiu, observăm o ușoară diferență. Este posibil ca sintagma să fi circulat printr-o sursă intermediară, aflată sub influența versurilor publicate de Vasile Militaru în Porunca vremii, dar filiația rămâne ipotetică:

”Iar când ai înțeles că, totuși, tu «Lăncierul» vei fi ’nfrânt,

Nu de puteri ce vin din Ceruri, ci de puteri de pe pământ, –

Vrând, Neamul tău, la el în țară, să-l faci stăpân, precum e drept, –

La Dumnezeu, să-i ceri dreptate, te-ai dus cu «svastica» la piept (s.n.)!…”³

Asemănarea este izbitoare. ”La Dumnezeu… te-ai dus cu «svastica»  la piept” poate fi un ecou istoric sau o figură de stil dintr-o poezie aproape barocă în ceea ce privește densitatea metaforică. Documentele epocii arată însă că versul avea un suport material precis.

***

Scritorul N. Crevedia a fost trimis special al publicației Porunca Vremii, la Ciucea, în mai 1938. Lui îi datorăm o cronică a ultimelor clipe ale poetului. Și tot de la el avem o informație care, preluată și deformată ulterior, va contribui la naștereaunei legende urbane:

”La căpătâi, are o icoană veche românească. La capul tragicului pat, o Evanghelie și lumânări aprinse. Pe piept, o altă cruce, Octavian Goga, fiu de preot ortodox, a fost toată viața un creștin convins și a murit tot creștinește. (…)

La butonieră, svastica (s.n.)”⁴.

Relatarea lui Crevedia descrie trupul după pregătirea sa pentru expunerea funerară. Ea nu dovedește că Goga ar fi murit purtând insigna, ci numai că aceasta se afla la butoniera hainei în care fusese îmbrăcat după moarte. Subliniem aceste detalii macabre deoarece relatarea lui Crevedia a generat confuzii. Rezumând-o la un an distanță în Neamul românesc, Fl. Stănescu-Gighel afirmă: ”Octavian Goga a murit cu svastica la piept”⁵. Crevedia nu susține așa ceva.

Cel mai probabil, această insignă, aflată la reverul sacoului, la piept, adică, a generat toată povestea. Inițial am crezut că ar fi vorba despre un banal însemn al formațiunii politice a lui Goga, Partidul Național Creștin. De altfel, aceasta este și presupunerea istoricului Victor Dogaru:

”…un raport al SSI-ului, unde ni se spune că Goga ar fi purtat la rever o insignă mică, de mărimea unui nasture, cu sigla partidului său, respectiv o svastică roșie pe un cadran galben. (…) Svastica folosită de Goga, o svastică roșie pe un cadru galben, nu era o copie a nazismului, căci cofondatorul Partidului Național Creștin, A.C. Cuza, folosea acest simbol încă de la începutul anilor 1920”⁶.

Însă era altceva.

Tempo! ne spune că: ”La butonieră i s-a prins defunctului o svastică de aur”⁷. Curentul: ”La butonieră i s’a prins defunctului o svastică de aur”⁸.

Prof. Aurel Popa o confirmă:

”M’a isbit, însă, ca o  revelație  de înaltă  și profetică  semnificație, mica svastică de  aur, singură  și dragă  podoabă  care-l va  însoți în  mormânt, prinsă  deasupra  inimii, svastica  aceasta  mică, simbol al marilor năzuințe  și al marilor frământări din  ultimele  zile  de viață  ale  lui Octavian  Goga”⁹.

Același Aurel Popa din Oradea revine în 1941, ”Trei ani dela moartea apostolului-profet”:

”Ca o revelație de profetică semnificație, mica svastică de aur – de care nu se despărțea niciodată (s.n.) – prinsă pe haină, deasupra inimii… Singura podoabă ce l-a însoțit în mormânt”¹⁰.

Așadar, Octavian Goga purta o mică insignă de aur, în formă de svastică, de care, potrivit lui A. Popa, nu se despărțea, și a cărei proveniență nu se cunoaște pentru moment. A fost înmormântat cu ea.

Însă nimic din toate acestea nu probează o dorință funerară expresă, proveniența nazistă sau apartenența sa la recuzita oficială a NSDAP.

***

Paranteză. Înainte de a trece mai departe, trebuie să vorbim puțin despre simbolistica vizuală. Lui Octavian Goga i s-au organizat funerarii de stat. Astfel încât, spunând ”înmormântat cu svastica nazistă pe piept”, se sugerează cititorului imaginea unui trup sau a unui sicriu acoperit cu o emblemă nazistă de mari dimensiuni. Sicriul înfășurat în drapel este o imagine puternic întipărită în mentalul colectiv. Alunecarea vizuală devine explicită la criticul literar Paul Cernat: ”Carol II i-a organizat (lui Goga – n.n.) funeralii naționale imediat după 10 mai, sicriul fiind acoperit cu steagul nazist (s.n.)”¹¹.  Închidem paranteza.

”Pe corpul neînsuflețit a fost așezată o zvastică nazistă”. Iar despre acea svastică aflăm că era o insignă. Avem de-a face cu o disproporție enormă între obiectul real și imaginea proiectată. O deformare considerabilă a realității, produsă sau perpetuată pentru efect retoric.

Însă chiar și această ipostază pare a fi necunoscută jurnaliștilor angajați în demers. Așa se face că explicația situației a luat diverse forme, care de care mai hazardate, în special legate de aspectul coroanelor de la căpătâiul mortului.

De exemplu, Pressone citează din Porunca vremii: ”Se remarcă la căpătâiul defunctului coroana cu svastică albastră din «nu mă uita» pe fond de lalele galbene şi roşu de garoafe, depusă de tineretul studenţesc al Capitalei”¹².

Într-o altă fotografie din Porunca vremii, cu legenda ”Sicriul poetului purtat pe umeri de prieteni, în Gara de Nord”, vedem o persoană între două vârste, cu îmbrăcăminte urbană, purtând o (altă?) coroană mortuară în formă de svastică¹³:

Aceeași coroană o regăsim într-o fotografie din arhiva CNSAS, așezată oblic pe sicriu, nu la pieptul defunctului, ci la picioare:

Faptul că nu se regăsește în aceeași poziție în celelalte cadre cunoscute sugerează că amplasarea a fost temporară, foarte posibil chiar întâmplătoare.

***

Mai trebuie examinată calificarea insignei drept ”svastică nazistă”, comună istoricilor Ilarion Țiu și Cristian Vasile¹⁴. Banalizat prin repetare, atributul ”nazist” nu este punctual, ci mai degrabă acoperă o plajă de semnificații. În cazul de față, pare să indice o inspirație sau un mimetism al iconografiei național-socialismului german. Adoptarea svasticii de Partidul Național Creștin s-a făcut pe filiera prof. A.C. Cuza. Potrivit lui Philippe Henri Blasen¹⁵, acesta a copiat-o de la antisemitul german Heinrich Kraeger, integrând-o într-un circuit transnațional al simbolisticii antisemite. Dacă tot doreau să-l îngroape încă o dată pe Octavian Goga ca antisemit, puteau merge pe soluția aceasta, mai elegantă și mult mai agresivă.

Pentru că iată ce susține Aurel Popa în articolul citat anterior:

”Svastica, simbol al luptelor noastre de descătușare din lanțurile Iudei(i? – n.n.), ne arăta că lupta aceasta, purtată de cel ce pleca dintre noi, n’a fost  totuși – zadarnică”.

Și A.C. Cuza: ”«Svastica» este semnul comun al luptei contra jidanilor”¹⁶.

Cu un aport de verb și stil, domnii și doamnele angajați într-un război necromantic și-ar fi putut formula predicatele propagandistice altfel: Svastica de aur de la pieptul răposatului Goga este simbolul urii față de Poporul Ales, ură care i-a marcat viața și, ajunsă la un paroxism transcendent, l-a urmat și-n moarte. Cu alte cuvinte, mai pentru vulg, dar pe ideea asta.

”La butonieră poetul poartă încă (s.n.) svastica, semn al unei credinţe pe care hotărârea lui o duce şi dincolo de mormânt”¹⁷.

Această prezentare se axează pe testarea veridicității unei afirmații moderne, pe care o descoperă imprecisă și tendențioasă. Nu s-au identificat elementele care să confirme o dorință funerară expresă a lui Octavian Goga, iar trasabilitatea și semnificația reală a micii insigne care a generat mari convulsii, nu sunt nici măcar adresate, darămite lămurite. Nu am insistat asupra afilierilor politice și ideologice ale lui Goga, deoarece nu ele depășesc economia lucrării.

¹***, ”De ce a fost poetul Goga un politician hitlerist si antisemit”; ²Ilarion Țiu, ”Octavian Goga”, în Jurnalul Național, Număr de colecție: Morți misterioase, 13.01.2007; ³Vasile Militaru, ”La moartea lui Octavian Goga”, în Porunca vremii, nr. 1079/12.05.1938, p. 3; ⁴Porunca vremii, nr. 1078/10.05.1938, p. 3; ⁵Neamul Românesc, nr. 98/06.05.1939, p. 1; ⁶Victor Dogaru, ”Fake news în istorie: A fost Octavian Goga înmormântat cu zvastica pe piept?”, 29.04.2026; ⁷Tempo!, nr. 1488/12.05.1938, p. 4; ⁸Lorin Popescu, ”Ultimul drum prin țară al lui Octavian Goga”, în Curentul, nr. 3690/13.05.1938, p. 9;  ⁹Prof. Aurel Popa, ”Destinul lui Octavian Goga”, în Porunca vremii, nr. 1107/19.06.1938, p. 20. Oglindă în Renașterea, nr. 46/13.11.1938, p. 2; ¹⁰Aurel Popa, ”Trei ani dela moartea apostolului-profet”, în Porunca vremii, nr. 1928/08.05.1941, p. 3; ¹¹Paul Cernat, ”Octavian Goga”, mnlr.ro, 20.03.2018; ¹²Bianca Felseghi, ”16 milioane de euro din bani europeni pentru reabilitarea unei moșteniri toxice: memorialul Goga ascunde biografia poetului politician care a dat primele legi antisemite în România”, pressone.ro, după Porunca vremii, nr. 1079/12.05.1938, p. 11; ¹³Porunca vremii, nr. 1079/12.05.1938, p. 11; ¹⁴”Octavian Goga, politician acuzat de antisemitism şi înmormântat cu svastica nazistă pe piept”. Cristian Vasile, ”Istorie și rasism”, senspolitic.ro; ¹⁵Philippe Henri Blasen, ”A.C. Cuza, German Antisemitism, and the Swastika”, în ”Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Historia, 2022, vol. 67, nr. 1, p. 21; ¹⁶A.C. Cuza, ”Svastica”, în Voința poporului, nr. 14/09.05.1926, p. 2; ¹⁷Aurel Gociman, ”Pelerinajul dela castelul Ciucea”, în Universul, nr. 127/11.05.1938, p. 5.