Ne vom folosi de pretextul afirmatei (nu și doveditei!) prezențe a numitului Fonareff Dimitri Nicolaevici în peisajul evenimentelor din decembrie 1989 pentru a exemplifica o metodă de dezinformare clasică: credibilizarea unei surse in/(ne)credibile prin tehnica pasajelor și mașina de spălat a surselor.
Amintim în trecere și un modus operandi devenit normă pentru unii ”cercetători”: atacul pe linia unui colajul de surse dubioase (dar inatacabil juridic!), urmat de apărarea formală: ”sunt acuzat pe nedrept că mint, pentru că eu am făcut trimitere corectă la informaţiile preluate şi la surse”.
În încheiere, conturăm un scenariu posibil, care explică o harababură tipic dâmbovițeană.
O precizare: În cele ce urmează nu ne pronunțăm asupra valorii de (ne)adevăr a afirmației în sine. Nu deținem informații relevante în acest sens. După cum vom vedea, nici partea incriminată nu aduce probe, ci construiește pe gheață subțire și nisipuri mișcătoare. Adică manipulează fără nicio greață!
”Rolul sovieticilor în revoluţia română”. Articol semnat de prof. univ. dr. Cristian Troncotă în revista Vitralii. Nr. 16/2013:
”Site-ul de ştiri «Exploziv–News» publica la 11 decembrie 2011, sub semnătura Simonei Ela Fica, o ştire din care rezulta că Dimitri Nicolaevici Fonareff, comandantul Direcţiei a IX-a a KGB, care avea în atribuţii protecţia înalţilor demnitari ruşi sau străini aflaţi pe teritoriul sovietic, dar şi o structură specializată în acţiuni de diversiune în exterior, a intrat în toamna lui 1989 în România. Nu ar fi venit singur ci însoţit de militari sub acoperire, pentru a supraveghea şi neutraliza, dacă era cazul, acţiunile întreprinse de DSS (Departamentul Securităţii Statului), cu precădere ale UM 0110 (structură cunoscută şi sub numele de «Unitatea anti-KGB») şi USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). (…) Evident că cine are răbdare să studieze cu atenţie ştirea oferită de «Exploziv-News» – ce reproduce şi două fotografii în care apare chipul lui Dimitri Nicolaevici Fonareff (una dintre ele îl ipostaziază chiar lângă Gorbaciov) -, îşi poate pune o firească întrebare. Să fie vorba despre acei „turişti-neturişti” despre care amintea cu francheţe fostul premier Petre Roman, intraţi în ţară începând cu toamna anului 1989 şi care ar fi părăsit România abia în octombrie 1990?” (p. 85; în continuare, sublinierile ne aparțin)
Precaut și dubitativ acest domn Trocotă, s-ar zice.
A few moments later:
”(ambasadorul și atașatul militar al URSS – n.n.) erau sprijiniţi de acei 4000 de turişti-neturişti sovietici, conduşi de un profesionist, Dimitri Nicolaevici Fonareff, şi care nu făceau nimic altceva decât să supravegheze «pasivi» dacă se respectă ordinele. (p. 91)
De la ”ar fi”, ”să fie…?”, în doar câteva pagini care nu aduc niciun argument valabil, se ajunge la ”erau”. De la posibilitate, la certitudine, pe cale de… nimic. S-a schimbat numai modul verbal.
Și concluzia articolului:
”Revoluţia română, înţeleasă ca ansamblul evenimentelor care au făcut posibilă trecerea României de la un regim comunist totalitar la unul nou ce s-a dorit democratic, a început în acel decembrie inutil de sângeros, o dată cu intrarea în «acţiune pasivă» a specialiştilor în diversiune sovietici conduşi de şeful structurii de diversiune din KGB, Dimitri Nicolaevici Fonareff şi s-a încheiat în octombrie 1990 o dată cu plecarea lor.” (p. 92)
Alături de o poză color din semiprofil a lui Fonareff (fără nicio relevanță în economia textului!), acestuia i se schițează și portretul, în cuvinte:
”În prezent Dimitri Nicolaevici Fonareff este general în rezervă şi preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Gărzilor de Corp din Rusia. De asemenea, face parte din Ordinul Cavalerilor de Malta. La 15 aprilie 2010 a fost prezent la Bucureşti, la Casa de Expoziţii a Armatei, cu ocazia lansării cărţii sale, tradusă în limba română, «Metacontact». Cartea prezintă activitatea comună a serviciilor secrete din Federaţia Rusă şi a savanţilor militari în domeniul tehnologiilor informaţional-energetice, cum ar fi percepţia extrasenzorială sau autohipnoza. Originalitatea lucrării constă în faptul că materialele documentare care stau la baza acestei cărţi au fost oferite de către conducătorii departamentelor din fostul KGB al URSS şi de Serviciul de Securitate al Preşedintelui Boris Elţîn, Marele Stat Major al Ministerului de Interne al URSS şi Rusiei”. (p. 92, nota 5).
În realitate, Metacontact este o carte scrisă prost, bazată pe elemente răsuflate din literatura postsovietică de gen. Probabil Troncotă nici n-a citit-o. În orice caz, familiaritatea cu subiectul lipsește.
”«Specialiștii» din decembrie 1989”. Articol semnat de prof. univ. dr. Cristian Troncotă în revista Vitralii. Nr. 18/2014:
”Printre aceşti turişti s-ar fi infiltrat şi două grupuri de comando, având nu mai mult de 22 de combatanţi în fiecare, conduse de profesionişti de marcă ai serviciilor secrete sovietice, generalul Dimitri Nicolaevici Fonareff, care ar fi coordonat operaţiile în Bucureşti, şi generalul Cinghiz Abdullaev, care ar fi acţionat la Timişoara şi probabil în alte oraşe din Ardeal, precum Sibiu, Braşov, Târgu Mureş”. (p. 41)
La mai puțin de un an distanță, Troncotă face proba inconsecvenței, sau, cum zic românii mai slobozi de limbă, nu se poate ține. Precedentele certitudini par aruncate la coșul de gunoi. Doar par, pentru că Fonareff e introdus doar pentru a fi amintit.
În 2014, prof. univ. dr. Cristian Troncotă publică volumul Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989 (Bucureşti, Ed. Elion, 2014). Cartea vede lumina tiparului în noiembrie1, iar lansarea are loc în decembrie2. Datele au importanță pentru a stabili cronologia exactă: întâi a fost articolul din Vitralii nr. 18 (martie-mai 2014), apoi cartea (noiembrie-decembrie 2014).
Citate din carte, care preiau ad litteram din Vitralii (apud3):
”(ambasadorul și atașatul militar al URSS – n.n.) erau sprijiniţi de acei 4000 de «turişti-neturişti» sovietici, conduşi de un profesionist, Dimitri Nicolaevici Fonareff, şi care nu făceau nimic altceva decât să supravegheze «pasivi» dacă se respectă ordinele”. (p. 236)
”Revoluţia română, înţeleasă ca ansamblul evenimentelor care au făcut posibilă trecerea României de la un regim comunist totalitar la unul nou ce s-a dorit democratic, a început în acel decembrie inutil de sângeros, odată cu intrarea în «acţiune pasivă» a specialiştilor în diversiune sovietici conduşi de şeful structurii de diversiune din KGB, Dimitri Nicolaevici Fonareff, şi s-a încheiat în octombrie 1990 odată cu plecarea lor”. (p. 246)
”Confirmările și limitele unui rechizitoriu”. Articol semnat de gl. bg. (r) Vasile Mălureanu în revista Vitralii. Nr. 41/2019-20:
”Militari sovietici specializați în acțiuni de diversiune, ar fi acționat în București, un grup format din 22 de specialiști condus de colonelul Nicolaevici Fonareff și la Timișoara și în alte orașe din Transilvania, precum Brașov, Târgu-Mureș, un al doilea grup, condus de colonelul Cinchiz Abdulaev”. (p. 84)
Textul este foarte apropiat de cel din Vitralii nr. 18, deși citarea se face după Duplicitarii (2014, p. 269). Semnificativă este referința indicată de Mălureanu: ”Cinchiz Abdulaev, conform Cristian Troncotă…”), lăsându-se să se înțeleagă, eronat, dacă nu în fals, că Cinchiz Abdulaev ar fi confirmat prezența lui Fonareff pe teritoriul României.
Recapitulare. Afirmațiile, fără probatoriu și acoperire, ale jurnalistei Simona Fica, publicate pe un site web mai mult decât obscur, sunt preluate de prof. univ. dr. Cristian Troncotă, prespălate, spălate și apretate în revista Vitralii, apoi reluate în volum, apoi prezentate de generalul Vasile Mălureanu ca aparținându-i colonelul Cinchiz Abdulaev. Asta în condițiile în care prea puțini au timpul, răbdarea și disponibilitatea de a merge pe firul invers al poveștii și prin urmare, predispuși să creadă ce le este servit cu un dezinteres aparent.
Într-un dialog epistolar spumos din 2014, în care se face referire și la persoana lui Dimitri Nicolaevici Fonareff, Marius Mioc îl acuză fără ocolișuri pe C. Troncotă de… lipsă de discernământ. În acest cadru, prezența rusului în București 1989 devine, sau redevine, certitudine: ”O altă grupă de 22 de visautniki au acţionat la Bucureşti sub comanda generalului Dimitri Nicolaevici Fonareff (specialist în ceea ce se numeşte astăzi războiul psihologic şi/ informaţional, adică diversiunea mai pe înţelesul tuturor), autorul lucrării Metacontact. Dacă încă nu a-ţi aflat despre aceşti doi generali exsovietici implicaţi în evenimentele din decembrie 1989 din România, …”4.
În deschidere, am promis să conturăm un posibil scenariu. Pentru că îl implică, precizăm că nu am discutat niciodată cu gl. bg. (rtg) Emil Străinu aceste aspecte, din motiv de dezinteres (al nostru!) și dintr-un alt motiv, prozaic: informațiile deținute de noi din alte surse îl puneau într-o lumină nu tocmai favorabilă. Probabil de aici și lipsa lui de reacție la literatura care a înflorit pe marginea unui eveniment banal și a unor conexiuni inexistente.
Retras din activitatea curentă, militară, Dimitri Nicolaevici Fonareff s-a descoperit literat din vanitate și inițiat de ocazie. Știți sau nu, ofițerimea de la noi și de aiurea suferă de o boală nerepertoriată încă în DSM: își descoperă talentul literar, cu tente paranoice, după lăsarea la vatră. Sunt sute de cazuri doar în România; nici nu merită să insistăm.
Așa se face că Fonareff și-a însăilat niște cărți, chinuite grav, triste rău, în care adună niște banalități pentru spațiul actual rusesc, rânduite atroce în pagină. Asta ca să facem și critica de subiect.
Pe filiera de nord, cartea a fost tradusă și tipărită și în România. I s-a organizat o lansare la Casa Armatei, cu prezența autorului. La cererea acestuia, un fel de introducere trebuia făcută de un parapsiholog autohton. Cum la acea vreme Vasile Rudan rupea platourile TV, în rol de extrasenzorial militar, a fost ales să facă oficiile. Până în acest moment, rolul lui Străinu a fost zero. Nu-l cunoștea pe Fonareff, nu a participat la realizarea variantei române a cărții, nu a organizat lansarea.
Străinu află de aranjamente și cum avea de apărat titlul de cel mai mare (și la propriu și la figurat!) expert militar pe neconvențional (ceea ce între noi fie vorba, poate însemna orice!), intervine. Așa că se duce neinvitat, deturnează lansarea, monopolizează discuția și-l lasă pe Rudan cu ochii-n bec (că sala aia nu prea vede lumina soarelui!). Cum, necum, l-a vrăjit și pe Fonareff, căruia-i va publica ulterior o carte-două la editurile partenere.
Făcut de rușine pe moment, Rudan își va lua ulterior revanșa într-un mod neașteptat. În etate fiind, face un AVC. Parțial recuperat, va lansa legenda urbană cum că ar fi fost vorba de un atac paranormal, comandat de Străinu și executat de cineva din anturajul lui Fonareff. Aici intervine duduia Fica, care întâi preia textul lui Rudan și apoi îl distribuie pe rus într-un nou rol, acela de participant la ceva, în București, în 1989. Unii ar încadra specia jurnalistică a cucoanei la fonfleu, însă în cazul ei, mai corect ar fi confabulație. Nu insistăm, pentru că nu e de râs cu boala omului.
Și Troncotă?
Pe domnul Troncotă îl doare în părțile moi și de Fonareff și de Străinu și de Rudan și de Fica. Domnia sa are o teză, aceea a rolului determinant al militarilor sovietici în evenimentele din 1989. Și mai știe că pentru a căpăta greutate, unui element difuz trebuie să-i dai nume și chip. Ceea ce, … lipsește. Când a citit articolul domnișoarei Fica (ce lecturi elevate are domnul Troncotă, istoric!) a zis Doamne-ajută și Bogdaproste. Și-a scuipat în palme și s-a apucat de colportat. Desigur, știa că încă de la acea vreme domnișoarei Fica i se dusese buhul prin redacții. Dar ce-are a face! A înălbit sursa primară, până când i s-a pierdut urma. A creat o legendă utilă. Să-i fie de sănătate!
Și uite așa, din șforțarea orgoliilor a doi moșulani paranormaliști, Fonareff a ajuns să facă și să dreagă pe-aicișa. Am trăit multă vreme cu ideea că superputerea poporului român e supraviețuirea fără limite. Cu timpul, am mai descoperit una: disponibilitatea extremă de a duce orice în ridicol absolut. Dacă Dumnezeu s-ar coborî pe Pământ cu Puterile și cu îngerii și cu sfinții, accesorizat cu tot mobilierul ceresc, în secunda doi ar fi subiect de hazuri și bășcălie generală.
În încheiere, dacă sursa zero, Simona Fica, nu vă spune nimic, aflați că este duduia aceea domnișoară veștedă și tulburată care a făcut circ la Anca Alexandrescu în studio, de unde a și fost dată afară în șuturi. Raisa nu-știm-cum! Ăsta e nivelul discuției și tare ne temem că nu mai este nevoie de ruși pentru a face spațiul public țăndări…
