Hanurile îndeplineau roluri complexe, oferind călătorilor, riveranilor și ”clienților vechi” servicii variate, unele surprinzătoare (adăpostirea valorilor în tainițe special amenajate, depozitarea bunurilor sustrase de haiduci, ș.a). Majoritatea hanurilor (dacă nu chiar toate) aveau pivnițe și beciuri încăpătoare, mărimea lor fiind adesea direct proporțională cu importanța hanului.
Clădirile, incinta și dependințele vechiului han Roznoveanu, cu aspect de fortificație, au dispărut demult: ”până la 1864, chiar pe locul unde se formează drumul spre Tazlău, a existat un străvechi han, cu ziduri «ca de cetate», o construcție masivă din piatră (18×29 m)”.
Se păstrează în schimb beciurile monument istoric (sec. XVII) și legendele comorilor ascunse odinioară aici: ”Vestite erau şi au rămas pivnițele care au fost prelungite în decursul timpului ca adăpost pentru vinurile de calitete aduse de la Cotnari, Bacău (Valea Mare), Odobeşti sau Huşi. Despre beciurile de aici, în partea locului s-au țesut şi chiar mai circulă şi în prezent anumite istorisiri despre îngroparea unor averi. Aşa, de pildă, povestesc unii bătrâni, care la rândul lor au auzit «de la bunii lor bătrâni», că pe timpul mişcărilor din anul 1821, când a fost asaltată mănăstirea Secu de către trupele turceşti, au fost ascunse şi aici, importante valori”.
Roznov (O, str. Nicolae Roznoveanu)