Tarna  Mare (s, C.o)

Legendele povestesc că o ceată de haiduci, poate chiar ceata lui Pintea, îşi găsise loc de odihnă pe dealul Corn (numit şi dealul lui Pintea). Surprinşi de soldaţi, se refugiază într-o peşteră, dar trupele guvernării îi astupă intrarea cu pietre, în încercarea de a-i îngropa pe haiduci de vii. Aceştia scapă, deoarece peştera ”avea o ieşire la gura Tisei, pe sub munţi, aşa că haiducii au avut pe unde să iasă şi au continuat să cutreiere ani buni acele locuri”.

Pietrele care au acoperit gura grotei se văd şi azi, fiind numite de localnici Pietrele cântătoare, probabil pentru că sună a gol: ”Se zicea că dacă le loveşti cu o bâtă se aude un cântec ce vine din interior. Din această cauză, oamenii locului le-au numit pietrele cântătoare”.

Dealul Corn se află în apropierea drumului asfaltat care leagă Tarna Mare de tabăra şcolară de la Tarna Băi, lângă o carieră de piatră.

A fost publicat şi un volum ”Tarna Mare. Istorie – legendă – adevăr” (Doina Molnar, Vasile Conioşi Mesteşanu, Marcel Andercău) care grupează legendele acestor locuri, din păcate disponibil doar la nivel local.