Fostul Iezer (Lacul Dorohoiului) avea, ”pe la mijlocul sec. XIX o suprafață de 430 ha şi o adâncime maximă de 12-14 m”. În prezent este secat, locul său fiind luat de un șes, mlăștinos pe alocuri.
Legendele fostului iaz reiau unele teme clasice, adăugându-le nuanțe locale. Satul oamenilor păcătoși este înghițit de ape, rămânând doar o singură gospodărie, a doi bătrâni inimoși. Însă obștea satului nu piere înghițită de ape, ea migrează, dându-i-se astfel posibilitatea să se îndrepte și să-și corecteze vechile greșeli. Mănăstirea este aici înghițită de ape nu din cauza păcatelor clerului, ci pentru ca ”drept-credincioasele să nu fie pângărite de prădalnicii năvălitori”. Este prezent motivul crucii de pe vârful bisericii care se vedea prin apă în anii secetoși, dar ”clasicele” bătăi de clopot care se aud din adâncuri sunt înlocuite de muzica ”unui cor de femei”. Apare și Știma lacului, entitate acvatică stăpână peste ape și vietăți, care le apără și protejează, ajutând, amăgind sau pedepsind oamenii după împrejurări; câteodată îndrăgostindu-se de ei.
Dorohoi (M)
